Un copil şi o icoană, emoţii la Bucureşti

Când copiii visează, visele lor se transformă în frumuseţe, în artă a inocenţei. Pot spune că aşa s-a întâmplat anul acesta cu un copil talent din parohia "Sf. Mc. Pantelimon" Baseu-Hudeşti, din judeţul Botoşani. De ceva timp, Alexandra a împletit bucuria credinţei cu desenul şi pictura. La biserică a învăţat, prin grija părintelui paroh şi câteva îndrumări ale doamnei Claudia Gavriliu, ce înseamnă să poţi vedea în transparenţa sticlei chipuri de sfinţi şi îngeri, chipul lui Hristos sau al Maicii Domnului. Poate că pictura pe sticlă şi desenul ar fi rămas ca o pasiune ascunsă dacă nu s-ar fi ivit o ocazie unică în acest an. Patriarhia Română a organizat un concurs numit generic "Copilul în familie", cu tema "Botezul meu", şi astfel mai mulţi copii au putut să arate talentul lor tuturor. Mai multe desene, picturi şi sculpturi care vorbeau şoptit de momentul fascinant al botezului unui prunc sau de Botezul Domnului s-au întrecut la nivelul parohiilor, al protopopiatelor, al episcopiilor şi apoi au ajuns la Palatul patriarhal.

Alexandra a dorit să facă cunoscut momentul Botezului lui Hristos într-un mod cât mai frumos, dar şi plin de elemente de tradiţie din locurile unde a crescut. A primit îndrumările părintelui, modelul unei icoane din Ardeal şi cele necesare pentru pictură, dar a adus şi ea ce era cel mai important: talentul şi un suflet de copil. Erau ingredientele perfecte ca să iasa din mâinile ei o capodoperă, după patru zile de muncă asiduă. Nu mă aşteptam la o piesă de muzeu şi nici la o icoană a unui profesionist. Se vede însă talentul şi munca depusă.

Aceasta este lucrarea care a participat anul acesta la concursul amintit, întâi reprezentând copiii din parohia "Sf. Mc. Pantelimon" Başeu-Hudeşti, apoi Darabaniul, la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor. Şi acolo talentul Alexandrei a fost apreciat, deşi a fost dublat şi de multă emoţie. De data asta ea a trebuit să prezinte şi să descifreze tainele picturii ei în faţa unui juriu şi mai exigent. Eu, ca preot paroh, am susţinut-o, dar am şi văzut emoţiile crescând atunci când premiile erau anunţate de părintele inspector Sebastian Teacu şi numele Alexandrei nu era strigat la nici o categorie. La Premiul I s-a făcut puţină linişte şi apoi, când numele Alexandrei Scriba a răsunat în acord cu bătăile inimii, multă bucurie a venit, ca o răsplată binemeritată pentru valurile de emoţie îndurate de fetiţă.

Nu ne venea să credem că vom ajunge la Bucureşti. Alexandra îmi spunea că nu a trecut până atunci de Botoşani şi Suceava, deci chiar şi venirea până la Iaşi a fost o noutate.

Ultima parte a experienţei de anul acesta a fost Bucureştiul. A fost într-adevăr peste aşteptări! Deşi drumul obositor nu a lăsat putere pentru a străbate Capitala, esenţa a fost Dealul Patriarhiei, unde se vede ocrotirea Sfântului Dimitrie Basarabov şi a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Ar fi multe de povestit despre această nouă experienţă!

Începem însă cu clădirea Seminarului Teologic "Nifon Mitropolitul", unde am fost primiţi cu căldură, apoi expoziţia din holul mare al Palatului Patriarhiei, unde am fost binecuvântaţi de PS Varlaam Ploieşteanul, care ne-a adus aminte că tot de pe meleagurile Botoşanilor vine şi eu am avut surpriza să constat ca vede încă în mine pe fostul său student de la Facultatea de Teologie din Iaşi.

Seara a urmat slujba de Priveghere de la Catedrala patriarhală, având ocazia să primim binecuvântare de la mulţi dintre ierarhii prezenţi la Sfântul Sinod. Alexandra a înţeles că are nevoie de această binecuvântare, pentru că urmează să treacă prin multe examene la sfârşitul clasei a VIII-a.

A doua zi, Alexandra a fost prima dată în faţa Preafericitului Patriarh Daniel şi a primit după slujba Sfintei Liturghii o diplomă de onoare şi insigna "85 de ani de patriarhat". A fost, pot spune, ziua în care pe cei pe care îi vedeam ca autorităţi de neatins, departe de noi, i-am simţit în dimensiunea lor umană. Preafericitul era tras de copii pentru fotografii, îi binecuvânta pe toţi şi era într-adevăr ca un tată cu mulţi copii duhovniceşti.

Aşa ne-am întors apoi pe plaiurile din care am plecat, cu regretul că nu a fost timp suficient şi putere destulă să vedem toată Capitala noastră şi să cunoaştem măcar o parte din multele biserici şi mănăstiri de aici. Alexandra a rămas cu amintiri de neuitat, dar şi cu dorinţa de a continua să-şi multiplice talentul, de a înmulţi şi credinţa sa, pentru a fi mult mai implicată în Biserica noastră, mama noastră a tuturor!