Un deceniu de fericit și inspirat dialog al artiștilor cu Sacrul

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Galata Iașilor, ctitoria părintelui Mircea Stoleriu, bucură de ani buni privirile și înmiresmează simțirile credincioșilor cu măiestrita sa zidire de plăsmuire armonioasă ca din Bizanțul eflorescențelor frumuseților bazilicale desăvârșite. Chipeșa ei întrupare exterioară face pandant deplin cu lăuntrul sfântului locaș, cu a sa maiestuozitate de catedrală, cu boltiri de zi înaltă de vară și veșmânt pictural, aflat în plină naștere, luxuriant și înțelept tâlcuitor grație unei rafinate rostiri plastice.

Casa aceasta a Domnului iscusit făurită a spiritualizat un cartier din cele construite în Iași în regimul comunist spre a exista fără de biserică. Înălțată prin jertfa părintelui Mircea Stoleriu și a credincioșilor, bazilica nu-i doar trup, zidire, ci, în același timp, întrupare sufletească. Percepi acest palpit nu doar din slujiri înălțătoare și săvârșite cu har, din smeritele îngenunchieri ale credincioșilor care vin în număr tot mai mare să se închine și să se roage, ci și dintr-o trăire mai cuprinzătoare sub semnul sacralității. Misiunea pe care o plinesc preoții, cum se întâmplă din ce în ce mai des și în alte vetre sacre, cunoaște un diapazon mai larg. Cuminecarea din potir se însoțește cu scalda în apele preacurate ale lucrării harului creatorilor de frumos. Au loc aici, încă din timpul construirii bisericii și mai intens după târnosirea sa, slujbe la altarele cuvântului, imaginii, sunetului, în oficierea artizanilor artelor.

De zece ani în demisolul primitor al bisericii, credincioșii nu numai din cartier sunt invitați să ia parte la un „Dialog cu Sacrul”. Ideea acestor recitaluri expoziționale bănuiesc că a germinat din dialogurile peripatetice ale părintelui Mircea Stoleriu cu fiul său Adrian, artist plastic, și decan în prezent al Facultății de Arte Plastice a Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Ideea a reverberat apoi în cercuri mai largi de artiști și printre cei care au contribuit determinant la structurarea profilului expoziției se cer menționate cu osebire două nume, Zamfira Bârzu și Eugen Harasim, sfetnicii din aproape ai părintelui Mircea Stoleriu în binevenitul și rodnicul său demers. Din aceste dialoguri s-a născut ideea unui original, poate chiar unic, salon al artelor plastice de inspirație sacră, materializat într-o expoziție-eveniment, găzduită anual de biserica din Galata. Încă de la prima sa ediție, manifestarea expozițională s-a remarcat prin consistență, policromie, exigentă selecție și prezența pe simeze a unor nume sonore din întreg arealul românesc și chiar din spațiul european. Se știe că până în 1989 zugrăvirea de către artiști a temelor religioase și pictarea icoanelor nu erau permise. Desigur, în intimitatea lor, artiștii abordau asemenea subiecte, considerate de regim ca fiind tabu, dar ele nu ajungeau la marele public, fiind respinse la jurizările ce precedau intrarea în galerii pentru expunere. Când barierele au fost ridicate și libertatea tratării în artele frumoase a sacrului a reintrat în matca sa firească, am asistat la o adevărată explozie a abordării unor asemenea teme. Din păcate, cum se petrece în mai toate vălmășagurile, valoarea s-a amestecat cu nonvaloarea, care nu rareori a ocupat prim-planul. Apele se cer despărțite și unei asemenea cerințe îndreptățite și imperioase a încercat să răspundă expoziția „Dialog cu Sacrul”.

Când au purces la punerea în operă a acestui demers expozițional, inițiatorii și-au propus programatic să ofere exemple ale modului în care sacrul poate fi transpus în limbaj plastic original și cu adâncă citire a tainicului înțeles, spre a nu rămâne, cum de multe ori se întâmplă, la epidermă, ci ajungându-se la tâlcul din miez, revelându-l. Însuși titlul expoziției e grăitor privind conceptul de la care s-a plecat, cultivat constant de la o ediție la alta. Genericul „Dialog cu Sacrul” sugerează calea de urmat în împlinirea intențiilor programatice, aceea a intrării în dialog cu adevărurile credinței, meditând și găsind prin reflecție profundă originale și expresive echivalențe ale acestora. Au expus în cei zece ani peste o sută de artiști din generații diferite, între aceștia, unii fiind purtători de drapel în genurile lor, precum Cela Neamțu în tapiserie, Suzana Fântânariu, Dragoș Pătrașcu, Mihai Pamfil, Atena Simionescu în grafică, Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Zamfira Bârzu în pictură, Dan Covătaru, Ilie Bostan în sculptură. Cu toții au probat prin lucrările expuse o aleasă ținută artistică, o capacitate, definitorie pentru veritabilii creatori, de a defini esențialul și de a reliefa semnificația marilor teme ale învățăturii creștine. De bună seamă, fiecare artist s-a exprimat după puterile sale și în stilul ce-i este propriu. Ștacheta a fost ridicată sus, iar pentru unii dintre expozanți, chiar foarte sus. Se poate afirma fără putință de tăgadă că reușita e fructul unei stări speciale de spirit. Nu știu dacă cei care au luat parte la „Dialog cu Sacrul” au procedat aidoma vechilor zugravi, ajunând și rugându-se înainte de a se apuca de lucru, dar transpare din lucrările lor o drapare a ființei în veșmintele sfințeniei. Operele expuse au arătat întotdeauna o descoperire din unghiuri surprinzătoare, insolite a temei și o înfățișare a acesteia ca o ofrandă, și mai ales o mirabilă intrare în rezonanță cu privitorul, una generatoare de emoție, dar și de reflecție, de smerită cugetare. Singure și laolaltă, aceste creațiuni spun fascinanta poveste a întâlnirii omului cu Dumnezeu.

Expozițiile „Dialog cu Sacrul”, cele zece, repre­zintă un exercițiu folositor și provocator, totodată, pentru artiști. Ei au izbutit performanța de a nu străbate drumuri bătătorite. Au mers cei mai mulți viguros și cu mult curaj pe cărarea lor, cea care duce la cer, de unde lumea se vede prin pupila irizată de lumina celestă. De acolo și printr-o asemenea privire devine tangibil miracolul pe care credința îl săvârșește în om, înduhovnicindu-l. Acest turnir artistic a fost și este, de asemenea, o fericită experiență, cu valențe inițiatice pentru credincioși. Lor li s-a deschis o fereastră spre tărâmul ceresc al Dumnezeirii.