Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Un exemplu de răbdare în suferinţă

Un exemplu de răbdare în suferinţă

Data: 12 Iun, 2014

Era toamna anului 2009. O adiere rece de vânt îl însoţea pe Mihai pe ultimul drum. Moartea l-a răpit fulgerător de lângă cei dragi. Lângă sicriu, Elena, sora lui, plângea cu amar. Era începutul unui şir lung de încercări pentru ea. La câteva zile şi-a dat seama că are probleme de sănătate. Doctorul i-a confirmat temerile: se îmbolnăvise de cancer. A mers să se roage Sfântului Nectarie să o întărească pentru a-şi putea duce crucea şi ca până la urmă să se facă voia Domnului. Elena începea un şir lung şi dureros de şedinţe de chimioterapie şi radioterapie. Tratamente, analize, tomografii, viaţa ei se împărţea între şcoală şi spital. Nu a vrut să-şi lase elevii fără învăţătoarea lor dragă. Intra în clasă zâmbitoare şi le spunea cât de minunat este Dumnezeu şi cât de mult bine face prin sfinţii Săi. Primise atâta putere, încât să fie mereu veselă, răbdătoare şi liniştită. Copiii o priveau cu admiraţie şi dragoste.

Elena a lipsit de la şcoală după cele trei operaţii. Vorbea la telefon cu colegele ei, le spunea ce trebuie să le predea copiilor. Ei să nu fie îngrijoraţi, căci ea se ruga şi pentru ei. De-abia aştepta să revină în faţa lor. Momentele de suferinţă erau de fapt momente de pregătire pentru marea trecere spre Împărăţia cea veşnică. Ştia că în faţa Domnului trebuie să meargă cu sufletul împăcat, să îi ierte pe cei care i-au greşit şi să facă cât de mult bine poate. În această încercare, Sfântul Nectarie şi Sfântul Efrem cel Nou i-au fost mereu alături. I-au dat gândul cel bun. Ea le-a mulţumit de fiecare dată când le-a citit acatistul.

Într-o vineri, la spital, după zile întregi de chinuri, sufletul ei a plecat spre întâlnirea cu Cel fără de moarte. «E doar o trecere», ar fi spus Elena, încercând să-i mângâie pe cei apropiaţi. Rar poţi vedea asistente şi medici plângând după un pacient. Au fost impresionaţi de credinţa, blândeţea şi bunătatea ei. Undeva în sufletul lor va rămâne vie amintirea Elenei.

Acasă, în satul natal, copiii ei de la şcoală vin să-şi ia rămas-bun. Elevii de clasa a  IV-a, ultima ei promoţie, poartă în mână şi în suflete coroane mari de flori. Nu au uitat-o nici cei mai mari: liceeni, studenţi, cu toţii vin să-i spună „rămas-bun“ unei fiinţe dragi. A sădit în inimile lor dorinţa de a învăţa şi credinţa. Părinţi, prieteni, colegi sunt cu toţii împietriţi de durere.

Elena ar fi vrut să asiste la hirotonia unei persoane apropiate. Domnul a chemat-o la sine înainte de acest eveniment, dar de acolo din ceruri, de unde veghează asupra celor dragi, va fi prezentă şi în acel moment. Alături de sfinţii pe care i-a iubit atât de mult rosteşte neîncetat cuvintele Scripturii: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă“. (Dr. Dorin-Demostene Iancu)