Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Un fals profet

Un fals profet

Un articol de: Dragoș Dâscă - 27 Mar, 2009

În unele publicaţii şi site-uri creştine, întâlnim deseori unul dintre cele mai cunoscute aforisme ale lui Paulo Coelho: „Când îţi doreşti cu ardoare ceva, întreg universul conspiră pentru a te ajuta să-ţi împlineşti dorinţa“. Desigur, tirajele de sute de mii de exemplare, milioanele de cărţi vândute, sutele de interviuri ş.a.m.d ar trebui să ne impună respect şi consideraţie faţă de scriitorul sud-american. Dar, cuvântul „respect“ vine din latină şi înseamnă „a lua aminte, a privi înapoi cu precauţie“. Să luăm aminte, deci.

Citatele de pe unele site-uri şi publicaţii creştine dintr-un autor care introduce în acelaşi creuzet pe Budha, Mahomed, Confucius, cu Domnul nostru Iisus Hristos, sintetizând totul într-un ghiveci comercial, nu ţin de dreapta credinţă. O simplă regulă de logică spune că dacă între două obiecte există asemănări, aceasta nu înseamnă că ele sunt şi identice. Fără îndoială există o logică şi în zecile de cărţi ale lui Coelho, aşa precum există o logică şi în new-age, sau în teosofie ori nazism (pentru a numera filosofii păgâne cu nuanţe de aşa-zis creştinism). Scopul scuză mijloacele, iar tirajul scuză conţinutul. Să vedem ce valoare poate avea pentru un creştin apoftegma lui Coelho, „Când îţi doreşti cu ardoare ceva, întreg universul conspiră...“.

Se presupune, îndeobşte, că un creştin nu se roagă pentru succes în afaceri, averi şi alte lucruri pe care le lăsăm în afara mormântului. Scopul rugăciunii este mântuirea. Vă întrebăm, acum, de câte ori nu v-aţi propus înaintea postului să ţineţi cutare şi cutare rânduială: mai aspră, mai uşoară, mai propice rugăciunii, sau faptei bune, sau amândouă la un loc? Credem că înaintea fiecărui post, fiindcă creştinul este un soldat al lui Hristos (Sfinţii Părinţi ziceau miles Christi) şi înaintea oricărei bătălii trebuie să-şi cunoască resursele, limitele, armele. De câte ori nu se ivesc în timpul postului cele mai neaşteptate ispite, de câte ori chiar aproapele nostru nu ne serveşte vreo tristă ispită-surpriză care ameninţă întregul nostru eşafodaj duhovnicesc? Nici un creştin nu poate să creadă că acest univers blestemat prin păcatul lui Adam („blestemat va fi pământul“, Fc 3, 17, „căci făptura a fost supusă deşertăciunii... făptura... se va izbăvi din robia stricăciunii“, Rom. 8, 20, 21), acest univers îmbibat de ierarhiile demonilor căzuţi („iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului, şi le-a aruncat pe pământ“, Apoc. 11, 4; Daniel 8, 10), acest univers, în care aproape fiecare element s-a amestecat cu stricăciunea şi energia demonică („lupta noastră... împotriva duhurilor răutăţii care sunt în stihiile cereşti“, Ef. 6, 12), ar putea să fie omului favorabil... favorabil la ce? La schimbarea firii! Adică a naturii, fiindcă aşa cum spune Sfântul Maxim, omul este macrocosmosul care cuprinde natura; îndumnezeit, umple de har natura creată. Într-adevăr, la Înviere „toate s-au umplut de lumină“, dar ne îndoim că filosofia lui Coelho are vreo legătură cu lumina raţiunilor dumnezeieşti recapitulate în Hristos. Nu. Ea are legătură cu panteismul, cu divinizarea naturii, cu păgânismul.

O strategie de marketing deosebit de folositoare în timpuri nesigure este promovarea unor scriitori, deseori de un talent îndoielnic, drept învăţători spirituali, „mari iniţiaţi“ care amestecă rugăciunea lui Iisus cu sufismul şi mantrele budhiste (dar să ne amintim că şi Simon Magul era deosebit de iniţiat pentru „standardele“ epocii..., dar aceasta nu l-a făcut apostol).

Nimeni nu te obligă să nu fii la curent cu realizările marilor scriitori contemporani precum Suskind, Pamuk sau Tournier; nu sunt autori... patristici, ba mai mult, unii nici măcar creştini, dar dacă ei nu afirmă franc acest lucru, se poate deduce aceasta din primele pagini; totuşi, nici unul dintre ei nu-şi arogă pretenţii de iniţiat în „artele spiritului“, nici nu vor să schimbe religiile lumii într-un sincretism benefic doar pentru cine nu-şi ia în serios vocaţia mântuirii. Cel mai rău este faptul că mulţi dintre cei care savurează cărţile lui Coelho văd prezenţa puţinelor referiri la creştinism ca pe o confirmare a faptului că Iisus Hristos a fost „un om deosebit“, „o personalitate, într-adevăr un inspirat, dar Biserica a modificat învăţătura lui adevărată“. Să înţelegem că punerea pe acelaşi calapod a lui Budha, Mahomed sau oricare alt „luminat/deschizător de drumuri“ cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu înseamnă o recunoaştere a creştinismului ca religie revelată. Dimpotrivă, prin acest mod se neagă dumnezeirea Fiului şi, implicit, posibilitatea mântuirii. Pentru mulţi, Paulo Coelho a ajuns etalon, hermeneut, învăţător duhovnicesc, instanţă de ordin spiritual. Spiritual? Să cercetăm duhurile.