Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Un gând împotriva uitării

Un gând împotriva uitării

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Cornel Cadar - 05 Feb, 2012

Cu câteva zile în urmă, mai precis la 27 ianuarie, a fost Ziua Internaţională a Amintirii Victimelor Holocaustului. O zi pentru a nu uita ororile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi ziua de amintire a acelora care au avut curajul să-i apere pe cei persecutaţi.

La 27 ianuarie 1945, armata sovietică a eliberat lagărul nazist de concentrare de la Auschwitz. Atunci a început să se dezvăluie lumii adevărul cu privire la ce se întâmpla dincolo de porţile acelui loc.

La Auschwitz, la fel ca în alte lagăre de exterminare, oamenii - bărbaţi şi femei, copii, tineri şi bătrâni - nu mai erau fiinţe umane. Numele persoanei era înlocuit cu un număr. Porţiile de mâncare reduse împreună cu munca forţată duceau la epuizare. Totul era calculat pentru anihilarea fizică şi ştergerea demnităţii umane. Mulţi au fost ucişi.

Numărul total al victimelor nu se ştie. Cele mai moderate statistici vorbesc de 11 milioane de persoane: 6 milioane de evrei, 2-3 milioane de prizonieri ruşi, între 1,8 şi 2 milioane de etnici est-europeni, polonezi, sloveni sau sârbi, între 220.000 şi 1,5 milioane de ţigani, restul bolnavi, oameni politici, preoţi, călugări, filozofi etc. Cele întâmplate şi semnificaţia suferinţelor pot fi citite prin ochii supravieţuitorilor. Mulţi dintre ei, precum Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel, s-au întrebat: "Unde era Dumnezeu atunci?". Dar supravieţuitorii evrei religioşi spun că au experimentat prezenţa divină, chiar şi în cele mai rele locuri.

Un reportaj publicat de Associated Press redă gândurile câtorva dintre ei. Astăzi există aproape 800.000 de evrei ultraconservatori (recunoscuţi după perciunii lungi, bărbile bărbaţilor şi hainele negre). În cel de-al Doilea Război Mondial, ei au fost primii decimaţi. Şcolile le-au fost distruse, rabinii au fost ucişi. Puţini au supravieţuit.

Gabriel Klein, 74 de ani, este unul dintre ei. "Este greu să vorbesc despre asta, pentru că de fiecare dată retrăiesc cele întâmplate", a declarat el. "Este ca şi cum aş vedea din nou cele văzute acolo."

Ziua Memoriei înseamnă şi amintirea persoanelor care i-au ajutat sau i-au salvat pe cei care erau vânaţi în timpul războiului. Numai în Italia, peste 400 de persoane au primit distincţia "Drept între naţiuni" pentru că au activat în favoarea evreilor destinaţi morţii. Printre ei se numără şi preotul catolic italian Gaetano Tantalo, paroh la Tagliacozzo (centrul Italiei). În anul 1943, el a ascuns în casa parohială timp de nouă luni şi jumătate o familie de evrei care fugise din Roma: familia lui Natan Orvieto, intervievat recent de Radio Vatican.

"Ne aflam într-un sat de vacanţă, povesteşte el, la Magliano dei Marsi, iar eu aveam cinci ani şi jumătate. Acolo ne-a surprins renumitul armistiţiu de la 8 septembrie. O doamnă, prietenă foarte bună din sat, i-a spus tatălui meu: "Domnule Orvieto, fugi, fugi pentru că există un mandat de arestare din partea comandamentului german". Nu ştia încotro s-o apuce. În cele din urmă a avut o intuiţie: şi-a amintit că trei ani mai înainte îl cunoscuse pe pr. Gaetano Tantalo."

Natan Orvieto descrie în interviu şi bucuria eliberării, când trupele aliate au ajuns la Tagliacozzo la 10 iunie 1944 şi toată lumea a coborât în piaţă. Clopotele bisericii au început să bată: "Le mai aud şi acum în urechile mele, aş putea să reproduc şi acum sunetul acela... o fericire imensă!". În curând, bucuria supravieţuirii avea să fie umbrită de ştirile despre cei care au căzut victime în "industria morţii, despre rudele apropiate care nu aveau să se mai întoarcă acasă niciodată".

Ziua Internaţională a Amintirii Victimelor Holocaustului a fost adoptată în anul 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite ca o zi care să aducă în centrul atenţiei tragedia care a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a nu permite să se mai întâmple. "Dacă a înţelege este imposibil - a scris evreul italian Primo Levi -, a cunoaşte este necesar." Şi tot el adaugă: "Pentru tine şi pentru copiii tăi, cenuşa de la Auschwitz avertizează. Fă ca fructele urii, din care se văd urmele, să nu dea din nou seminţe nici mâine şi nici altă dată".