Un ierarh cărturar şi înţelept la vremea împlinirilor

Cuvintele nu pot exprima niciodată în­deajuns marea mi­los­tivire a lui Dum­nezeu pentru noi. Suntem co­pleşiţi de a Sa nemărginită bu­nătate, de toate darurile re­văr­sate cu mărinimie cople­şi­toa­re peste fiii Săi.

Deşi nu împlinim datoriile ce le avem faţă de El, încercăm une­ori să arătăm recunoştinţă faţă de cei care ne sunt aproape. Nici faţă de aceştia nu reuşim, decât sporadic, insuficient şi de multe ori preferenţial. Iubirea ori este, ori nu este. Nu poate fi vorba de jumătăţi de măsură! Cuvintele, chiar măiestrite, alese cu grijă, nu pot suplini iubirea profundă, autentică, despre care Apostolul neamurilor afir­ma că nu cade niciodată.

Ne legăm de oameni, pentru că sunt chipuri ale lui Dum­nezeu şi căutăm în ei părticica de Cer prin care reuşim să pri­vim spre Creatorul Universului.

Caut acum câteva amintiri care mă leagă de Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţitul Pă­rin­te Timotei Seviciu.

Înainte de a-l cunoaşte personal, învăţasem despre el la disciplina Drept bisericesc de la Seminarul Teologic al Mănăs­ti­rii Neamţului.

Părintele profesor Constan­tin Mosor, aspru cum era, în­tre­ba adeseori, la întâmplare sau nu, cine este episcop în cutare loc, în altul sau într-o eparhie. Erau cel puţin trei sau patru întrebări de acest fel. Nu aveai cum să-l duci cu vorba. Ori răspundeai corect, ori te aflai în situaţia de a primi notă mică şi chiar de a pierde bursa.

Am început cursurile seminarului de la Mănăstirea Neamţ în anul când Preasfinţitul Timotei Lugojanul, până atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenise titular al Episcopiei Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului.

După numirea mea ca slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cu un stagiu de intendent la Palatul Mitropolitan, am cunoscut în capitala Moldovei pe arhim. Nectarie Bostan, duhov­nic în vârstă şi pictor bisericesc, care-mi spunea adeseori că a fost coleg de bancă la Facultatea de Teologie din Bucureşti cu Epis­copul de mai târziu Timotei Seviciu.

Arhim. Partenie Apetrei, ma­re­le eclesiarh al catedralei, scump la vorbă şi nu tocmai bi­ne­voitor în aprecierea altora, amintea şi el de Preasfinţitul Timotei, coleg de facultate, însă nu şi de an.

Arhim. Nectarie Bostan, pe atunci cu barba albă şi cu viaţa către apus, povestea cum el, mai în vârstă decât Traian Seviciu (nu­mele de botez al chiriarhului de la Arad) cu vreo 15-20 de ani, au petrecut împreună anii de studenţie, iar dacă nu mă înşel arhim. Nectarie i-a fost în acea perioadă şi părinte duhovnicesc.

După trecerea anilor, în în­tâl­nirile pe care le-am avut cu Prea­sfinţitul şi mai târziu apoi Înaltpreasfinţitul Timotei, i-am pomenit aspectele legate de amin­tirile comune ale părinţilor slujitori ai Catedralei Mitro­po­li­tane din Iaşi.

În anul 1992, la sfinţirea noii biserici a Mănăstirii Râmeţ şi apoi la Topliţa, Mănăstirea Neamţ şi Putna, am făcut parte, în calitate de arhidiacon, din delegaţia Bisericii Ortodoxe Ro­mâ­ne, condusă de fericitul întru pomenire Patriarh Teoctist. Alături de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în vremea aceea Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, se afla şi Înaltprea­sfinţitul Părinte Timotei, atunci Episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului (împreună cu alţi ierarhi din întreaga ţară).

Vizita desfăşurată pe parcursul a mai multe zile, cu evenimente importante, între care cele două canonizări, a Sfân­tu­lui Ierarh Ghelasie de la Râmeţ şi a binecredinciosului voievod Şte­fan cel Mare, a rămas adânc întipărită în inima mea. Rareori am slujit în soboare atât de numeroase, ca la Râmeţ sau Putna, de puţine ori am întâlnit o ase­menea evlavie şi trăire înaltă şi nu ştiu dacă am mai văzut pe chipul Patriarhului Teoctist ase­menea bucurie şi lumină ca în acele zile de sărbătoare. Doresc să amintesc că pe parcursul de­ru­lării acestor evenimente, Pa­tri­arhul Teoctist m-a chemat de multe ori, strigându-mă pe nume. Când ne-am despărţit la Putna, după canonizarea mări­tului Domn Ştefan, Preasfinţitul Timotei mi-a spus: „Mi-ai creat în aceste zile, de multe ori, emoţii. Când patriarhul te striga pe nume, aveam senzaţia că e vorba de mine...“

După alţi ani, am apelat la bunăvoinţa Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru colaborare la realizarea unor volume omagiale dedicate chi­purilor luminoase ale Bisericii noastre din ultima perioadă. Pentru a exemplifica, voi po­meni două nume cu rezonanţă: Patriarhul Teoc­tist şi arhi­man­­dritul Cleopa.

Am primit textele la timpul stabilit iniţial, chiar Înaltul personal mă suna, pentru a se interesa dacă totul este în ordine. Calitatea textelor era pe măsura autorului. Idei clare, teologice, iar stilul plăcut.

Apoi l-am auzit vorbind de câteva ori. Omiliile vădesc un ie­rarh cărturar care şi-a petrecut vremea studiind, aşa cum scrie­ri­le sale trădează un condei inspi­rat. Personal, nădăjduiesc că Înaltpreasfinţitul Timotei ne va dărui, nu peste mult timp, cel puţin un volum cu pagini de amin­tiri memorabile. Afirm acest lu­cru ştiind că Înaltprea­sfinţia Sa, deşi nu era monah în vremea studiilor, a făcut parte dintr-o ge­neraţie vestită, din care mai târ­ziu au fost promovaţi în sluji­rea Bisericii mulţi ierarhi şi mo­nahi de nădejde, iar pe de altă parte a fost ucenicul atent al unor reputaţi profesori de teologie, care au luminat prin scrieri şi metoda pedagogică calea ti­ne­rilor evlavioşi în cea de-a doua jumătate a veacului zbuciumat XX.

Astfel de amintiri, care poar­tă pecetea personală a unui ie­rarh teolog, îmbogăţesc Patris­ti­ca contemporană şi salvează de la uitare oameni, fapte şi cuvinte strălucitoare, care altfel s-ar putea pierde.

Întrucât Înaltpreasfinţitul Timotei a ajuns la vârsta când laudele nu-l mai pot tulbura, mărturisesc că sunt impresionat de smerenia sa cvasi-filocalică, de simplitatea veşmintelor şi a pur­tării, de graiul molcom, amabilitatea şi disponibilitatea pentru alţii. Nu pot decât să-mi exprim admiraţia ştiind că în ur­mă cu vreo patru-cinci ani, când Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat sinodalilor invitaţia generală de a participa la hi­rotonia arhim. Varlaam Mer­ti­cariu în treapta de arhiereu, Înaltpreasfinţitul Timotei a răzbit cu greu nămeţii, că­lă­to­rind cu trenul de la Arad până la Bucureşti, ajungând în Capitală cu  întârziere de câteva ore bu­ne. Astfel de fapte nu se întâlnesc foarte des!

Am avut bucuria să-l vizitez la Arad, cred că în anul 2010 sau 2011. M-a condus personal prin Centrul eparhial şi la Re­şe­din­ţa arhiepiscopală, găsind timp să povestească întâmplări mi­nunate însoţite cu detalii şi mărturii preţioase.

Cred că acum, la împlinirea sorocului de 30 de ani de când se află în fruntea Eparhiei Ara­du­lui, Înaltpreasfinţitul Timotei este un ierarh mulţumit şi în­cre­ză­tor în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Aflat la vremea culegerii roa­delor, găseşte pretutindeni, în epar­hie sau în alte locuri, lu­crări împlinite, pentru care a tru­dit, ori le-a iniţiat.

Doresc să aibă mereu bucurii sfinte, puteri sporite, ca ale vul­tu­rului, sănătate şi toate cele de fo­los, întru mulţi şi binecuvân­taţi ani!