Un mitropolit milostiv, umbrit de darul sfințeniei

Sfântul Mitropolit Iosif Naniescu a fost unul dintre ierarhii care au primit în dar de la Domnul nenumărați talanți. Slugă bună și credincioasă, s-a ostenit mult și i-a înmulțit. În puține cuvinte, doresc să amintesc câteva aspecte din timpul păstoririi sale în Moldova.

Mitropolitul Iosif Naniescu a avut o grijă deosebită față de Catedrala Mitropolitană, pe care a găsit-o în ruină. Vreme de 40 de ani, după plecarea Mitropolitului Veniamin Costache la Mănăstirea Slatina (ctitoria lui Vodă Lăpuș­nea­nu de lângă Fălticeni), catedra­la a rămas părăsită. Nu se slujea în ea, turla principală, proiectată greșit, căzuse, iar bolțile, de asemenea.

S-a încercat construirea unor bolți de lemn în locul celor de zid, dar nu au rezistat nici ele. Ruina se vedea de departe, iar martorii acelor ani spun că pe zidurile cate­dralei crescuseră arbuști sălbatici.

Mitropolitul Iosif Naniescu a avut curajul să meargă în au­dien­ță la sediul Guvernului României și să ceară sprijin financiar.

Primul-ministru i-a replicat: „Nu avem bani”. Iosif Naniescu i-a spus: „Dacă o țară și un guvern nu au bani pentru catedrală, atunci îmi depun demisia. Poftiți demisia mea”.

Guvernul a găsit până la urmă fondurile necesare pentru refacerea locașului de cult. Mitropolitul era mirat și mâhnit de atitudinea celor aflați la conducerea țării, care ezitau să ajute Biserica.
Printre binefăcătorii catedralei, în perioada 1875-1885, s-a aflat și Familia Regală a României, care a și fost prezentă la sărbătoarea sfințirii.

Pe lângă grija pentru terminarea catedralei și înfrumuse­țarea ei, Mitropolitul Iosif Naniescu a avut o mare iubire față de dumnezeiasca Liturghie. Participa des la sfintele slujbe, nu doar duminica și-n sărbători, ci și în zilele obișnuite.

Tradiția Catedralei Mitropolita­ne din Iași păstrează multe amintiri, printre care și aceea că, într-o zi, paracliserul a întârziat, iar în momentul când a venit, mitropolitul, care se afla în fața ușilor ferecate, i-a spus: „Continuă Miezonoptica de la momentul respectiv, pentru că până aici am rostit-o eu”.

La sărbători, când nu slujea, cânta Utrenia la strana din dreapta. În zilele de rând, cânta la strana din stânga, singur, sau însoțit de unul dintre diaconii catedralei.

Au rămas de la el câteva lucrări pe notație psaltică, adică parte din Sfânta Liturghie, Răspunsurile pe glasul VIII, Axioane și alte cântări. Se știe că îndrăgea cel mai mult Fericirile și cântarea Iubi-Te-voi Doamne.

Aceeași dragoste față de muzica bisericească a manifestat-o atunci când l-a rugat pe Gavriil Musicescu să organizeze un cor mixt pentru Catedrala Mitropolitană, de curând sfințită, în anii de sfârșit ai păstoririi evlaviosului ierarh.

Gavriil Musicescu a apelat la cântăreții mari din Iași, unii dintre ei cu studii de muzică și, de aseme­nea, la femei evlavioase, care erau cunoscătoare ale muzicii corale.

Îndată după ce grupul con­dus/dirijat de Musicescu a dat primele răspunsuri la Catedrala Mitropolitană din Iași, presa și oamenii răuvoitori au comentat, spunând că Mitropolitul Iosif Naniescu nu respectă tradiția cântării psaltice din Moldova, reproșându-i acestuia faptul că a permis ca femeile să cânte în Biserică, aducând, ca argument, un citat din Apostolul Pavel: „Femeile voastre să tacă în Biserică” (1 Cor. 14, 34).

Mitropolitul, la prima Liturghie, le-a explicat: „Fățarnicilor, primele la mormânt au fost femeile, pe când bărbații stăteau închiși în casă, de frica iudeilor”.

Vizitele sale la mănăstirile din eparhie, mai ales cele de la Mănăstirea Neamț ori cele de la schiturile Sihăstria și Sihla, au fost caracterizate prin aceeași iubire și prețuire pentru muzică și pentru sfinții cuvioși de care „foșneau” altă dată codrii Moldovei.

În fiecare vară, mergea împreună cu părinții apropiați și cu diaconii la mănăstirile nemțene.

Lavra de la Neamț păstrează în tradiția ei, în mod aparte, amintirea acestor vizite binecuvântate și alte mănăstiri, de asemenea.

Deasupra Schitului Sihla, printre stânci, în liniștea aceea profundă, îl ruga pe unul dintre diaconi să cânte „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită” și alte cântări, după care se întorceau, pe înserat, la Mănăstirea Neamț.

Tot din această mănăstire a adus câțiva părinți la Catedrala Mitropolitană, între ei aflându-se doi monahi de vocație, care l-au prețuit mult, slujindu-l ani îndelungați la Iași, unde au și rămas o perioadă de timp, după trecerea sa la cele veșnice. Este vorba despre monahul Ilarion Radu, paracliser, cunoscut ca mare binefăcător al săracilor și studenților din Iași, și, de asemenea, arhidiaconul Varlaam Arghirescu, trecut la Domnul în anul 1942, care liturghisea deosebit de frumos.

De remarcat este faptul că amândoi au lăsat în urmă o mul­țime de chitanțe, adică înscrisuri de mână, în care erau consemnate sumele de bani pe care le dăruiau ca milostenie elevilor, studenților și săracilor. Unul dintre ei spunea celui pe care îl ajuta: „Dă-mi o chitanță pentru banii pe care ți-i dau ca ajutor în timpul școlii”. La întrebarea: „Când îți voi înapoia banii?”, răspundea: „Nu te grăbi. Să am eu chitanța, în rest nu doresc nimic”. Dar banii, de fapt, nu mai erau niciodată ceruți înapoi.

În aceeași tradiție a călugărilor de la Neamț aduși la Catedrala Mitropolitană, arhidiaconul Varlaam Arghirescu l-a propus pe Ioanichie Grădinaru, ucenicul său, mai întâi adus ca ierodiacon, apoi arhimandrit și mare eclesiarh al catedralei, recomandând peste timp și alți călugări nem­țeni, dintre care amintim pe arhi­mandritul Adrian Hrițcu, mai târziu Episcop-vicar la Iași, cu titulatura Botoșăneanul, și Arhiepiscop la Paris, și, de asemenea, pe arhimandritul Partenie Apetrei.

Aceștia au păstrat, din gene­ra­ție în generație, tradiția și aminti­rea Mitropolitului Iosif Naniescu.

În timpul arhipăstoririi la Iași, Mitropolitul Iosif Naniescu a manifestat deosebită grijă față de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

În anul 1888, în ziua de 27 decembrie, un incendiu a mistuit paraclisul de iarnă al Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, în care se aflau așezate moaștele Sfintei Parascheva. Se spune că mitropolitul a fugit noaptea desculț prin zăpadă de la Reședința Mitropolitană până la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, auzind de năprasna flăcărilor, fiind îngrijorat mai ales de ceea ce s-ar fi putut întâmpla cu moaștele Sfintei Parascheva.

Ele, însă, n-au fost atinse de foc. Doar partea exterioară a sicriu­lui din lemn, îmbrăcat cu catifea, bătută în cuie de argint, a fost atinsă puțin de flăcări.

Acest lucru avea să-l consemneze și Municipalitatea din Iași într-un proces-verbal întocmit a doua zi dimineață la locul incendiului. Atunci mitropolitul a luat hotărârea ca moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva să fie mutate în Catedrala Mitropolitană.

Mai mult decât atât, mitropolitul a apelat la o familie evlavioasă și înstărită din Fălticeni, cu numele Botez, care a dăruit racla de argint în care se află și astăzi moaștele Sfintei Parascheva, păstrate până atunci, așa cum am mai spus, într-o raclă de lemn, acoperită de catifea.

Familia Botez din Fălticeni, apropiată mitropolitului, avea să-și pregătească mormântul la Mănăstirea Neamț, cu monumentul cel mai impunător din cimitirul mănăstirii, aflat, până la lucrările de reparație din anii 1950-1960, în preajma Bisericii „Sfântul Gheorghe” din incinta Mănăstirii Neamț, mutată atunci în interiorul zidurilor.

Tot atunci a fost mutat și mormântul din incinta mănăstirii lângă Biserica „Sfântul Ioan Bogoslov”, din cimitirul lavrei.

După 50 de ani și mai bine de la adormirea sa întru Domnul, Mitropolitul Iustin Moisescu, care provenea din ținuturile Argeșului, unde păstorise pentru scurtă vreme ca episcop Iosif Naniescu, a făcut numeroase lucrări atât la Centrul eparhial, cât și în toată arhiepiscopia.

Când a împlinit 15 ani de păstorire la Iași, unul dintre consilierii săi, în cuvântul Laudatio închinat cu acel prilej, i-a spus: „Prin ceea ce ați făcut, prin marile lucrări de la catedrală, Centrul eparhial, reședință și din eparhie, vă putem considera cel mai mare mitropolit pe care l-a avut Moldova”.

Mitropolitul Iustin, la sfârșitul cuvântului, i-a spus: „Nici nu poate fi vorba despre o astfel de apreciere. Cei mai mari mitropoliți pe care i-a avut Moldova rămân Veniamin Costache și Iosif Naniescu. Nimeni nu le poate lua locul”.

Este bine să amintesc că în fiecare zi candela de la mormântul mitropolitului era și încă mai este nestinsă…

Foarte dimineață, înainte ca paracliserul Catedralei Mitropolitane să deschidă biserica și să potrivească candelele din biserică și din afara ei, cineva aprindea candela de la mormântul Mitropolitului Iosif Naniescu.

O curățenie desăvârșită domnea peste acest mormânt, împodobit cu flori, cu lumânări și candela nestinse.

În anul 1992, când s-au împlinit 90 de ani de la trecerea la cele veșnice a Mitropolitului Iosif Naniescu, din încredințarea Preafericitului Părinte Daniel, Mitropolitul de atunci al Moldovei și Bucovinei, mai mulți părinți de la Catedrala Mitropolitană și de la Mănăstirea Golia am umblat la mormântul în care a fost îngropat, la sfârșitul lui ianuarie 1902, marele ierarh.

S-a lucrat la mormântul Mitropolitului Iosif pe înserat, atunci când curtea era liniștită și pelerinii nu aveau acces. Dintre părinții de atunci îi amintesc pe: arhimandritul Partenie Apetrei, marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane, arhimandritul Macarie Ciolan, starețul Mănăstirii Golia, părintele Dosoftei Șcheul, părintele Arsenie Butnaru, părintele Vitalie Danciu, părintele Serafim Grigoraș, părintele Pangratie Preotu, părintele Justin Neagu, părintele Xenofont Grapă, părintele Tarasie Murgoci, diaconul Nicolae Pintilie Axentioi, fratele Constantin Ciornodolea și alți părinți de la Catedrala Mitropolitană care îl ajutau pe Episcopul-vicar Calinic Botoșăneanul, delegatul chiriarhului. Au lucrat și doi muncitori, Nicolae Honceru și Vasile Butnaru.

În rugăciuni, cu grija de a umbla cu atenție la mormânt, am descoperit atunci, pentru prima dată de la înhumarea ierarhului, osemintele lui, aflate în locul ocrotit de o boltă construită din cărămidă, a cărei înlăturare a produs foarte mult praf în spațiul respectiv, în exterior, dar mai ales în interiorul mormântului. Am scos osemintele mitropolitului, pentru care s-a făcut atunci o slujbă de pomenire cu rugăciuni arhierești de dezlegare.

Am descoperit, de asemenea, fragmente din veșmintele cu care fusese așezat în mormânt, din engolpioanele sculptate în lemn și din camilafcă. A fost îngropat pe scaun și fără mitră, așa cum era atunci tradiția.

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a hotărât ca osemintele să fie așezate în același loc, punându-se deasupra iarăși vechea piatră de mormânt, sculptată în marmură îndată după înmormântarea lui. În anii din urmă, ele au fost scoase, spălate și pregătite pentru așezarea într-o raclă, așa după cum este tradiția Bisericii Ortodoxe în cazul unui ierarh, al unui monah sau al unui dreptmăritor creștin care se bucură de cinstirea celor care mult L-au iubit pe Domnul în viața lor.

Grija pentru Sfânta Liturghie, pentru moaștele Sfintei Parascheva şi realizarea unei racle de argint în care să fie așezate acestea, rectitorirea Catedralei Mitropolitane și mulțimea faptelor bune săvârșite cu mărinimie față de săraci, elevi și studenți fără posibilități ni-l prezintă pe Mitropolitul Iosif Naniescu ca pe unul dintre cei mai mari mitropoliți pe care i-a avut Moldova, în special, și Biserica Ortodoxă Română, în general.