Un modest omagiu adus preotului Nicolae Cuptor

Dumnezeu îi cheamă la El mai înainte de soroc pe cei mai buni dintre noi. Aşa s-a întâmplat şi cu preotul militar, Nicolae Cuptor, care la patruzeci şi unul de ani a trecut la cele veşnice.

Ca unul ce am lucrat cu preotul Nicolae Cuptor în aceeaşi unitate militară şi pe care l-am preţuit, atât ca preot, cât şi ca duhovnic sau coleg, îmi fac o datorie de onoare în a-i aduce un ultim omagiu.

Anul 1998 avea să aducă o noutate în organigrama comandamentului Corpului 10 Armată (astăzi, această mare unitate nu mai există) prin includerea în statul de organizare a funcţiei de preot militar şi numirea preotului Nicolae Cuptor în acestă calitate. De fapt, prin acest act reparatoriu, se reînnoda o tradiţie statuată în armata română, încă de la înfiinţare ei. Am avut privilegiul, dar şi plăcerea de a lucra în aceeaşi secţie cu domnia sa. Vocea sa inconfundabilă, clară, limpede şi sugestivă, dar mai ales conduita şi strădania sa duhovnicească l-a făcut remarcat şi apreciat, atât în garnizona Iaşi, cât şi în celelalte unităţi şi mari unităţi militare din subordinea comandamentului respectiv. Într-un fel, era mulţumit de lucrarea pe care o începuse în slujba credinţei şi în folosul militarilor. Dar se vedea în ochii săi că, totuşi, ceva îl frământă - avea un of!, cum spunem noi, românii. Acesta era lipsa unei biserici în care să slujească şi în care noi, militarii, să ne închinăm şi să ne rugăm. Si ce nu face omul, când este sprijinit de Dumnezeu şi crede cu tărie în menirea sa pe pământ?! A găsit înţelegere, sprijin şi a primit binecuvântare din partea IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; a găsit înţelegere şi ajutor din partea comandanţilor şi a cadrelor militare din garnizona Iaşi, dar şi din partea unor cetăţeni, buni creştini, cu suflet mare. Aşa se face că, în anul 2001, visul său s-a împlinit şi s-a sfinţiţit Biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe“. Era o mare realizare, dar şi un mare beneficiu creştinesc pentru militarii din garnizoana Iaşi. Pe preotul Nicolae Cuptor îl puteam găsi, fie la biserică, fie pe teren, în misiune, în special la unităţile în care se încorporau tinerii recruţi. Dar vocea sa caldă şi limpede, cu prilejul unor sărbători religioase sau obiceiuri familiale, se auzea şi în casele familiilor militarilor.

Pentru toţi avea un cuvânt potrivit de mângâiere sau de îmbărbătare, tuturor le sădea încrederea în Dumnezeu şi la toţi le insufla puterea rugăciunii şi speranţa că timpul şi credinţa rezolva orice. Dar câte nu s-ar putea spune despre Pr.Cuptor?! Şi chiar dacă timpul este implacabil şi ireversibil, părintele Nicolae Cuptor rămâne în conştiinţa celor care l-au cunoscut ca un „mare iubitor al slujirii sfântului altar şi al oamenilor“, iar biserica unde a fost înmormântat, rămâne o pildă vie de vrednicie pământească.

Dumnezeu să-l odihnescă-n pace!