Un ochi de lumină

Sadova, satul de lângă Câmpulung Moldovenesc, stă parcă prins la şoldul Obcinei Feredeului. E un ochi de lumină verde într-un potir cu sclipăt diamantin. Adâncul şi înaltul se sărută aici nu ibovniceşte, ci matrimonial. Casele par alesături pe o ie, iar brazii împodobesc culmile precum blana de jder tiveşte nobil o bondiţă din Bucovina. E un loc al veşniciei şi tihnei, nu adormitoare, ci dătătoare de energii şi înţelepciuni. Oamenii sunt zămislirea acestui peisaj de basm. Le place să privească cerul şi să-l coboare pe pământ. Nu întâmplător scriitorul Dragoş Vicol a numit Sadova „satul cu oameni frumoşi”, sintagmă pe care sadovenii şi-au pus-o în piept ca pe o legiune de onoare. 

Dragoş Vicol, bucovinean emblematic, împătimit de ţinutul lui natal, împărţea viaţa lui de bucureştean de nevoie cu bucuria şederii verilor, şi nu numai, la Sadova, unde se cuibărea în casa soţiei, una arătoasă şi zveltă, situată pe uliţa principală a satului. În pod rânduise odaia de lucru şi acolo se simţea ca în vârful obcinelor, aproape de tot de Dumnezeu şi cufundat pe de-a-ntregul în harul pe care Domnul binevoia să-l pogoare asupra-i.

Născut la Cacica, Dragoş Vicol a hălăduit o vreme prin cate­dralele muntoase ale Bucovinei ­înainte de a se stabili, ca să-şi ­urmeze cariera jurnalistică şi scriito­ri­cească, la Bucureşti.

hemarea Nordului nu s-a stins nici o clipă, ci, dimpotrivă, a sporit. Sedus de splendoarea văii şi coastelor unde împărăţeşte Sadova, Dragoş Vicol s-a hotărât să-şi statornicească aici a doua reşedinţă. A devenit repede un rapsod al frumuseţii şi bogăţiei spirituale nealterate a locurilor. Sadovenii l-au socotit imediat unul de-al lor. Când bărbatul cu statură de arbore secular din pădurile obcinelor s-a prăbuşit doar la 61 de ani, în 1981, toată suflarea satului a lăcrimat după dânsul şi l-a însoţit la aşezarea sa în pământul din curtea bisericii mari, cea cu un acoperiş smălţuit, sclipind ca o fâneaţă înflorită sub un soare orbitor. Casa unde a vieţuit, cu odaia de lucru întreagă, mormântul străjuit de un bust în bronz şi mai ales memoria oamenilor fac să dăinuie la Sadova amintirea omului Dragoş Vicol şi a operei sale. Din păcate, peste creaţia sa atât de întinsă, dar inegală, care a plătit tribut vremurilor, însă nu lipsită de sclipirea aurului pur, s-a aşternut uitarea. Ca să o împrăştie, Consiliul comunal Sadova, în vremea vrednicului primar Gheorghe Rusu, ales de trei ori drept cel dintâi gospodar, omul care a lăsat Iaşii ca să se întoarcă în satul său, şi inginerul Gheorghe Ropcean, un alt sadovean de frunte, consilier la momentul respectiv, responsabil cu treburile culturale, au purces la aducerea în actualitate a creatorului Dragoş Vicol. În vara anului 2005, în sălile Căminului Cultural, splendid înnoit ca atâtea dintre acareturile comunităţii, a avut loc o plină de substanţă evocare a lui Dragoş Vicol la cei 85 de ani trecuţi de la naştere. După parastasul săvârşit la mormântul de la biserica mare de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Teodor Moroşan, tovarăşul de sfat de odinioară al scriitorului, oameni ai condeiului, bibliotecari, săteni, au cercat şi au şi reuşit a trage vălul de troienită uitare căzut peste memoria şi creaţia celui evocat. Dincolo de toate zicerile, mişcătoare, cum se obişnuieşte în astfel de împrejurări, a ieşit la lumină vrerea sadovenilor de a făptui acele lucruri menite a repune în circulaţie ceea ce este peren în opera rapsodului Sadovei şi Bucovinei, reeditând cărţi, organizând periodic aici un festival de literatură care să poarte numele scriitorului şi transformând casa unde a vieţuit într-una memorială.

Am avut astfel simțământul copleşitor, întărit de tot ceea ce am văzut la Sadova în cele câteva zile petrecute aici, că mă aflam într-un loc al întemeierilor solide, pe un tărâm unde România se schimbă cu adevărat la faţă. Mi-am amintit de acest emoționant moment evocator din urmă cu trei lustri prin străfulgerarea gândului că anul acesta, în decembrie, pe prispa Crăciunului, în 22, se vor rostui 100 de ani de la ivirea pe lume a lui Dragoș Vicol. Sper că, dacă negurile pandemiei se vor ridica și la Sadova, lumina sufletului plin de candori și iubire de glie al lui Dragoș Vicol îi va marca așa cum se cuvine centenarul.