Un om al lui Dumnezeu

Altădată l-au convocat într-o seară la Post şi l-au ameninţat că îl vor închide pentru că nu s-a conformat hotărârii de a pleca din viaţa monahală în vederea căsătoriei. Au aflat sătenii şi au venit, cu mic, cu mare în jurul Primăriei şi al Miliţiei. Au fost anunţaţi şi cei de la judeţ, deplasându-se în scurt timp într-un număr semnificativ pentru a reinstaura liniştea în Corbii de Piatră. Chiar sub ameninţarea armelor, sătenii au refuzat să plece din centrul satului. În anii â65 ai veacului XX, la Corbi se iscase de fapt o adevărată răscoală. Înfruntându-se cu forţa nebănuită a sătenilor din zonă, autorităţile s-au temut de fapt şi au dat înapoi.

L-au eliberat atunci "pe muchie" şi monahul exilat a căutat sălaş la Mănăstirea Dintr-un Lemn, unde a funcţionat ca paznic doi ani, până în 1967. Vieţuitoarele din acest loc, când l-au văzut cum arăta, numai piele şi os, l-au îngrijit cu mare atenţie până când s-a întremat. La o vizită a patriarhului Justinian în mănăstire, după ce i s-a prezentat situaţia grea în care se afla ierodiaconul Teofil Bădoiu, primea mult-aşteptata încuviinţare să revină în mănăstire, reintrând în obştea de la Slănic. Un an mai târziu, în 1968, arhiereul Pavel Şerpe l-a hirotonit ieromonah.

Cu răbdare şi statornicie a ucenicit pe lângă stareţul Vitimion până în anul 1978, când i-a fost încredinţată conducerea schitului.

În cei 32 de ani de stăreţie a primit mulţi ucenici, mai ales după 1990. I-a învăţat pe toţi să fie rugători, smeriţi, neiubitori de cele materiale. Era sfătos cu pelerinii care ajungeau până la schit. Le vorbea tuturor din bogata experienţă personală şi nu ascundea niciodată evlavia specială pe care o manifesta faţă de Maica Domnului, Cea mai înaltă decât Cerurile. Le cerea tuturor, credincioşi, şi mai ales monahi, rugăciuni de seară şi dimineaţă, pravila completă şi chiar citirea Psaltirii în fiecare zi. Lucrarea duhovnicească de care amintim a fost completată şi cu zidirea unei biserici de piatră şi a două paraclise în locul celor vechi, precum şi a unor chilii pentru monahi şi pelerini.

A ajutat mulţi oameni nevoiaşi, a îndemnat numeroşi tineri să urmeze drumul Bisericii, a rămas până în ziua din urmă un ostaş la datorie, un monah de demult, un chip luminos cu suflet de copil.

Printre ucenicii săi, pe lângă cei 25 de monahi de la Slănic, sunt mulţi monahi din ţară şi din străinătate, preoţi de enorie şi credincioşi. S-a bucurat să ştie că dintre cei pe care i-a îndrumat cândva, unii au ajuns în ierarhia superioară bisericească. Mărturisea cuiva că a ţinut în braţe, în vremea exilului său, un copil din Corbi căruia îi vorbea mereu despre iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Tot la sfatul său, copilul din anii â60 a intrat în monahism şi a stat mulţi ani în preajma patriarhului Teoctist. Aşa a aflat patriarhul despre minunatele fapte ale părintelui Teofil pe care l-a cinstit cu rangul de arhimandrit. A fost de câteva ori poftit în chip special la Palatul Patriarhal de fericitul patriarh, care l-a servit la masă cu o mare satisfacţie. Sihastrul se încurca aproape printre tacâmuri şi porţelanuri, dar i-a făcut mare bucurie patriarhului, care l-a înconjurat cu preţuirea părintelui celui bun. Îi despărţeau doar 10 ani pe cei doi monahi care traversaseră, fiecare în felul său, un veac furtunos.

Patriarhul Teoctist s-a dus într-o bună zi la Slănic, chiar la praznicul Schimbării la Faţă, încredinţându-se că locurile semănau de minune cu cele din preajma Sihăstriei Voronei, unde descoperise în timpul adolescenţei universul călugăriei. Dincolo de simplitatea amenajărilor lipsite de confort, patriarhul a rămas până pe înserat, privind peste veacuri, către nesfârşitele păduri care ofereau ochilor privitorilor inefabila privelişte.

Într-un pelerinaj pe care l-am făcut la Ierusalim la începutul anilor â90, l-am întâlnit acolo pe părintele Teofil Bădoiu. Era sfătos, plăcut, vorbea cu plăcere, comunicând fără dificultate cu cei din jur. În grupul mai larg care era prezent în Ţara Sfântă cu prilejul Sfintelor Paşti se aflau câteva călugăriţe din Oltenia, mai precis din Mănăstirea Dintr-un Lemn care-l înconjurau cu multă atenţie pe părintele Teofil.

După mulţi ani l-am reîntâlnit la Mănăstirea Radu Vodă, unde venea adeseori pentru a-şi trata suferinţele. Am vizitat între timp Slănicul şi am văzut colţul de rai în care a trăit părintele mai mult de jumătate de veac. Obişnuit cu asemenea frumuseţi, s-a mutat în Grădinile Raiului pentru care a privegheat în vremea călătoriei celei vremelnice.