Un pelerinaj istoric şi o sărbătoare de neuitat

După 1989 s-a întâmplat la Suceava, ca şi la Iaşi, Bucureşti, Curtea de Argeş, Bistriţa Olteană şi-n alte locuri de pe cuprinsul ţării, un fapt îmbucurător şi reparatoriu în ceea ce priveşte cinstirea sfinţilor ale căror moaşte ocrotesc de veacuri cetăţile şi ţinuturile româneşti.

În aceste două decenii, în vremuri de mai multă libertate şi chiar efuziune spirituală, evlavie şi dăruire a oamenilor pentru Biserică, sfinţii protectori ai unor locuri, catedrale sau mănăstiri s-au bucurat de venerarea credincioşilor, ca nişte prieteni şi împlinitori ai cuvintelor Domnului. Atât la Bucureşti, cât şi la Iaşi şi Suceava, tradiţiile legate de pomenirea sfinţilor ale căror moaşte se află acolo de veacuri au fost, în parte, părăsite vreme de aproape jumătate de veac. Credinţa oamenilor însă a rămas aceeaşi, poate chiar a sporit în intensitate pe alocuri, cu toate îngrădirile şi restricţiile vremurilor.

Suceava, renumita cetate de scaun a Moldovei, cu istoria ei de mai bine de şase sute de ani, are şi tradiţia unui vechi Scaun Mitropolitan ce a fiinţat aici destul timp, precum şi ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou (numit de la Suceava), adus de marele şi evlaviosul domnitor Alexandru cel Bun, cu vreo 250 de ani înainte ca Vasile Lupu să primească la Iaşi moaştele mult- milostivei, ajutătoarei şi folositoarei Sfinte Cuvioase Parascheva.

În cele şase secole de când Sfântul Ioan, noul mucenic, s-a arătat protector al Moldovei şi împreună-rugător pentru poporul atât de obidit, la ziua pomenirii lui, domni şi boieri, mitropoliţi, episcopi, stareţi, monahi şi preoţi din mănăstiri, cetăţi şi îndepărtate cătune veneau la Suceava să-i asculte slujba şi să primească binecuvântarea celui care a primit duhul cel ceresc şi a aflat lumina cea adevărată. Aşa se explică prezenţa permanentă a cetelor de pelerini care veneau cu două-trei zile înainte pentru a venera moaştele sfântului, dormind sub cerul liber şi gustând pe înserat bucatele aduse, de departe, în traistă. Pelerinajul la Suceava era o tradiţie transmisă din tată-n fiu şi aceasta trebuia păstrată cu sfinţenie, mai ales din Maramureşul istoric, locul de obârşie al primului voievod moldav (Bogdan I Descălecătorul). Restricţiile de la sfârşitul anilor â40 ai veacului trecut n-au putut împiedica mulţimile să fie prezente la hramul ocrotitorului Sucevei. Chiar dacă în acea perioadă Sfintele Moaşte n-au mai putut fi purtate ca altădată în procesiune pe străzile oraşului, mii, zeci de mii de oameni îşi făceau apariţia în spaţiul voievodalei mănăstiri, venind cu trenuri, autobuze, maşini, căruţe sau chiar pe jos, pentru osteneală sfântă şi răsplată de la Cel care nu uită să răsplătească dragostea şi jertfa fiecăruia.

De când mă ştiu, din vremea prunciei şi a tinereţii, aşteptam să se apropie, în luna lui Cireşar, sărbătoarea Sânzâienelor, când era prăznuit în mod special şi Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, în amintirea aducerii cinstitelor sale moaşte în cetatea Sucevei dinspre Cetatea Albă. Ani la rând am participat la slujbele din ajun, ca şi la Sfintele Liturghii, oficiate de ierarhii Moldovei, mai întâi de mitropolitul Iustin Moisescu, o dată sau de două ori, şi apoi de mitropolitul Teoctist Arăpaşu, cel atât de iubit de mulţimea credincioşilor. La vremea privegherii, curtea mănăstirii era arhiplină, la fel străzile din jur, unde oamenii "foiau" în toate părţile pentru a se aşeza la rândul ce ducea către Sfintele Moaşte, ori pentru a cumpăra câte ceva, atunci, în anii â80, când orice cărticică sau iconiţă avea o mare valoare. Începând cu 1974, 1975 m-am dus, an de an, la sărbătoarea Sânzâienelor. Poposeam peste noapte la unul dintre cei trei fraţi ai tatălui meu stabiliţi în Suceava, iar mai târziu la colegii de seminar.

Ce slujbe frumoase de priveghere, ce cântări măiestrite (erau nelipsiţi atunci protosinghelul Vlasie şi cântăreţul Zofotă de la Biserica Sfânta Înviere), câtă răbdare şi atenţie din partea oamenilor! Slujba se termina către miezul nopţii, dar curtea mănăstirii era, în continuare, tot neîncăpătoare. Într-un târziu, o mare parte a oamenilor se aşezau pe iarbă pentru câteva ceasuri de odihnă.

Toate acele hramuri aveau frumuseţea lor, însă unul dintre ele a ieşit din tipare.

Aflasem de la părintele protoiereu de Fălticeni, Gheorghe Baltag, că în anul acela 1982 (aşadar în urmă cu 30 de ani) o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului va vizita Moldova şi va fi prezentă la Suceava, în ziua de 24 iunie. Pregătiri, forfotă, discuţii. Deşi presa şi media în general erau întrucâtva ostile Bisericii, sau mai degrabă pentru ei acest subiect nu exista, oamenii aflaseră şi se pregăteau să meargă la Suceava pentru a primi binecuvântarea patriarhului Ierusalimului şi a celui român, împreună cu a multor alţi ierarhi. În Protopopiatul Fălticeni, delegaţia oficială a fost salutată de mulţi preoţi şi credincioşi şi a făcut un popas la biserica din Boroaia, pe drumul către Mănăstirea Neamţului.

Vizita patriarhului Diodor al Ierusalimului a fost cu adevărat una istorică. În primul rând pentru faptul că patriarhul Diodor era un om excepţional, iubitor al românilor şi al ţării noastre, un ierarh impunător şi luminos, bun vorbitor şi slujitor de excepţie. I s-a alăturat, cum era şi firesc, patriarhul Iustin, care păstorise Moldova 20 de ani şi se legase sufleteşte de mănăstirile şi bisericile eparhiei, mai ales de cele ale judeţului Suceava, pe care le-a restaurat într-o perioadă foarte grea pe care o traversa societatea românească.

La Suceava, în ziua de 24 iunie 1982, au avut loc câteva evenimente pline de semnificaţie. În primul rând a avut loc hirotonia întru arhiereu, cu titlul Suceveanul, a arhimandritului Pimen Zainea, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, cunoscut monahilor şi preoţilor pentru ostenelile şi vredniciile sale de la Neamţ, Văratec, Durău, Putna, Suceava şi Iaşi. Hirotonia unui episcop era, mai ales atunci, un eveniment rar şi deosebit de important în lucrarea sfinţitoare a Bisericii. Slujba a fost săvârşită în curtea Mănăstirii "Sfântul Ioan cel Nou", la ea asistând mii de credincioşi. Nu întâmplător hirotonia a avut loc la Suceava, unde arhimandritul Pimen stăreţise şi fusese prezent pe parcursul anilor întru împlinirea îndatoririlor de exarh. La momentul hirotoniei întru arhiereu s-au rugat pentru ipopsifiul Pimen mitropolitul Moldovei şi Sucevei Teoctist, episcopul Romanului şi Huşilor Eftimie şi episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor Roman Ialomiţeanul, iar arhimandriţii Efrem Chişcariu de la Mănăstirea Neamţ şi Iachint Unciuleac de la Mănăstirea Putna l-au condus la ipopsifiere. Patriarhul României Iustin Moisescu i-a pus la inimă frumoase şi înţelepte cuvinte:

"Aţi intrat în ierarhia bisericească. Ştiţi din cuvintele Sfinţilor Părinţi cât de mari sunt greutăţile pe care le poartă episcopul asupra umerilor săi, fiindcă stăpânirea şi îndrumarea sufletelor sunt cu mult mai grele decât cea a trupurilor. Dar să păşiţi cu grijă în noua activitate, ţinând seama de cele dintâi cuvinte care v-au fost adresate în momentul hirotoniei. Dumnezeu este Cel care împlineşte lipsurile şi întăreşte toate slujbele oamenilor. Şi dacă aveţi pe Dumnezeu în ajutor, cine ar putea să vă stea împotrivă?

Îndemnul pe care vi-l dăm este acela al Evangheliei care ne învaţă să trăim cu toţii în pace, care ne învaţă să păstrăm dreapta credinţă. Sfânta Evanghelie ne învaţă să ne purtăm cu dragoste unii faţă de alţii."

La Suceava a avut loc atunci, ca şi-n ceilalţi ani, momente de mărturisire a credinţei, în pofida propagandei potrivnice Bisericii. Cineva îmi spunea că înainte de slujbă, din spatele perdelelor care acopereau geamurile dinspre incinta mănăstirii, patriarhul Iustin i-a arătat inspectorului (împuternicitului) de culte miile de credincioşi, spunându-i: "Stăm bine cu ateismul, nu-i aşa?"...

Patriarhul Diodor a rămas uluit de evlavia şi răbdarea oamenilor. În timpul slujbei, o ploaie torenţială s-a abătut asupra Sucevei preţ de vreo 20 de minute. Oamenii au rămas pe loc, cu sau fără umbrele, ascultând şi urmărind, în continuare, Sfânta Liturghie. Patriarhul Ierusalimului mărturisea atunci că n-a mai întâlnit nicăieri atâta credinţă...

Că a fost deosebit de impresionat în timpul vizitei mi-a dovedit-o în timpul celor două audienţe pe care mi le-a acordat, cu multă bunăvoinţă, în 1995 şi în anul 2000 (prin intervenţia maicii românce Lacrima, care-l îngrijea), la Reşedinţa Patriarhiei Ierusalimului şi în casa de la Mica Galilee. Printre cele discutate atunci a fost şi momentul Suceava 1982. M-a rugat să-i transmit, printr-o scrisoare, numele preotului pe care l-a hirotonit cu acel prilej, probabil pentru a fi trecut în Dipticul celor care au primit darul preoţiei, prin punerea mâinilor şi rugăciunile Preafericirii Sale.

În anul 2005, când am vizitat Mitropolia Ortodoxă din Amman, Iordania, mitropolitul grec ortodox Benedict al Patriarhiei Ierusalimului ne-a arătat în muzeul mitropolitan un splendid veşmânt brodat, pe care patriarhul Diodor l-a purtat cu prilejul slujirilor liturgice din timpul vizitei în România. Mitropolitul a subliniat atunci, fără să ştiu de ce, că patriarhul Ierusalimului a slujit cu veşmântul respectiv la Suceava, în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Fusese pentru toţi o slujbă de neuitat!

Concelebrarea celor doi patriarhi, ierusalimitean şi român, a celorlalţi ierarhi şi hirotonia întru arhiereu a arhimandritului Pimen (Suceveanul) constituie un moment istoric al celor două Biserici surori, un capitol special al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei (de atunci) şi al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor (de astăzi).

Nu cred că Suceava a avut într-o zi de Sânzâiene o mai mare binecuvântare şi prezenţă sacerdotală la un asemenea nivel. Chiar patriarhul Iustin spunea atunci: "Rare au fost zilele pe care le-a trăit poporul nostru în comparaţie cu ziua de astăzi."

Acea zi a fost un dar preţios pe care Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava l-a făcut Moldovei, credincioşilor ei şi în special noului Episcop hirotonit, Pimen Suceveanul.

Un alt dar l-a pregătit Sfântul Mucenic Ioan cel Nou, prin rugăciunile şi stăruinţele sale, la 4 martie 1991, episcopului hirotonit la 24 iunie 1982, care a devenit Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Pimen.

Să fie bucuriile şi împlinirile Înalt Preasfinţiei Sale aşa cum au fost atmosfera şi strălucirea acelei zile de Sânzâiene, sărbătoare de neuitat a unui pelerinaj istoric şi apostolic.