Un spirit novator

Vladlen Babcineţchi este reprezentantul noului val de artişti formaţi în cea mai înaltă şcoală de arte frumoase a Iaşilor, una cu o vechime ce trece de 150 de ani. Drumul său în sculptură a fost premers de notabile încercări picturale. Acestea n-au rămas doar nişte experienţe de adolescenţă şi primă tinereţe, ci au reverberat şi reverberează în lucrarea tridimensională prin picturalitatea pe care izbuteşte să o confere modelajului, când aspru, când catifelat, şi fructificarea ingenioasă a luminii filtrate ca în pânzele zugravilor de subţire, cum erau numiţi odinioară marii pictori români. Vladlen Babcineţchi, un tânăr artist cu un orizont filosofic nutrit din lecturi bogate şi sistematice, mai ales din gândirea răsăriteană, a simţit că, optând pentru sculptură, îşi poate valorifica cel mai bine indiscutabilul lui talent de creator al formelor şi demiurg al universurilor sufleteşti în toată adâncimea lor.

Tânărul sculptor şi-a alcătuit profilul artistic şi şi-a definit limbajul la confluenţa dintre cultura greco-latină, care îl fascinează, şi cele mai noi şi cutezătoare curente artistice contemporane. Din acestea se inspiră, însă nu mimetic, ci cu spirit critic şi aspiraţie spre înnoire şi nerostit. Statornic, perseverent, neobosit căutător de expresie proprie, artistul a ajuns la o formulă în stare a-l individualiza. Adept al sculpturii cu valoare modelatoare, Vladlen Babcineţchi şi-a propus programatic să întruchipeze acele figuri emblematice, stelare, ale culturii româneşti şi universale, pe acei „Moise“, cum îi numeşte el, ai spiritualităţii, deschizători şi promotori ai unor direcţii noi şi mănoase în istoria omenirii. A fost animat de convingerea, ce se regăseşte într-o zicere memorabilă a unuia dintre gânditorii lumii de azi, Serge Moscovici, pe care a ales-o drept motto al galeriei sale de personalităţi: „Istoria nu este făcută de oameni mari, iată o idee justă. Dar istoria nu se face fără oameni mari, iată o realitate incontestabilă“. Într-o primă etapă de început, reprezentările lui Vladlen Babcineţchi, fie că a fost vorba de basoreliefuri, fie de portrete, s-au înscris în matca clasicităţii şi s-au remarcat prin meşteşugita lor concepere şi execuţie, precum şi prin capacitatea de a revela ascunzişurile caracteriale. Dar Vladlen Babcineţchi a visat la mai mult. A voit să-i eternizeze pe aceşti corifei ai umanităţii într-o lumină a sa şi să-i restituie semenilor într-o viziune particularizantă. Este una inspirată tot de modelul totemic al lui Serge Moscovici, potrivit căruia progresul în cultură se petrece dinspre exterior către interior. Artistul s-a gândit să-i determine pe privitorii portretelor sui generis, aşa cum, fără ca artistul de la Iaşi să fi ştiut, procedează un creator spaniol, Josep Maria Subirachs, să pornească într-o călătorie speologică a descoperirii nevăzutului din afară. N-a fost doar un exerciţiu tehnic, ci şi unul iniţiatic, realizat printr-o modalitate de exprimare plastică, ce reuşeşte a face mai tangibile teritoriile lăuntrice şi totodată proiectează ceva din inefabilul unor fiinţe cu aureolă sacră. După multe frământări, Vladlen Babcineţchi a avut fericita idee să părăsească convexitatea şi să opteze pentru concavitate. Au luat naştere prin acest procedeu nişte reliefuri interioare, ce radiografiază lăuntrurile fiinţiale şi le aduc la suprafaţă. Se petrece acest lucru graţie implicării privitorului, acela care parcă scoboară într-o fântână spre a descoperi chipul dincolo de aparenţe, ieşind din ochiul de apă al adâncurilor. Prin această concepţie, căreia Vladlen Babcineţchi îi imprimă note personale, relieful dobândeşte caracteristicile negativului, un negativ ce devine, ca în poveste, pozitiv. Lumina, căreia artistul îi acordă un rol primordial, pune în valoare labirinticul chip interior. Alburile în care se înveşmântă formele configurează un spaţiu al purităţii începuturilor, unul cu o pregnantă dimensiune metaforică.

Artistul nu s-a cantonat în a se consacra doar portretelor, ci a ambiţionat să demonstreze că această modalitate tehnică se poate utiliza cu bune şi incitante rezultate şi în compoziţii mai simple sau mai complexe. În astfel de viziuni, precum „Chemarea Îngerului“, „Babel“, „Heruvim“, creatorul s-a arătat interesat de volumetria interioară a formei, împreunând bidimensionalul cu tridimensionalul. În asemenea creaţii, artistul se inspiră, găsind însă nota proprie, din arta bizantină, aşa cum se exprimă aceasta în înfăţişările unice ale frescelor mănăstirilor din nordul Moldovei, ori din izvodirile de mare fineţe şi forţă emoţională ale spiritualităţii asiro-babiloniene.

Prin acest demers, tânărul sculptor Vladlen Babcineţchi se impune cu vigoare în policromul câmp al artelor vizuale contemporane ca un spirit novator, ce-şi construieşte opera adăpându-se la izvoarele cele nesecate ale culturii universale, izbutind să se rostească original şi adevărat, precum mărturisesc aceste reliefuri interioare. Cu aceste creaţii, meşterul, reprezentând noul val al artei tridimensionalului din cetatea Iaşilor, a fost invitat în acest an, între 16 şi 21 septembrie, să participe la o prestigioasă manifestare internaţională, Vera Fine Arts Festival, care, după ce şi-a derulat primele ediţii la Moscova, a fost găzduită de capitala Portugaliei, Lisabona. 75 de artişti din 16 ţări au expus pe simezele acestei galerii a festivalului. Vladlen Babcineţchi a reprezentat, alături de graficiana Emilia Marinescu, Comisia Naţională UNESCO a României. Reliefurile sale interioare au stârnit interesul publicului şi, totodată, şi pe cel al juriului, care a nominalizat lucrarea sa „Heruvim“ la Secţia de sculptură. A fost un prim examen internaţional major trecut cu bine, Vladlen Babcineţchi întorcându-se acasă cu bucuria că ale sale căutări şi-au găsit ecourile dorite de el.