Un tsunami american

Un tsunami american a lovit greu încercatul popor român. Scandalul telegramelor diplomatice americane a ajuns la capitolul România. Ca un val uriaş care mătură orice construcţie clădită pe nisip, "informările" aleşilor noştri au ieşit la iveală şi au dat o lovitură de graţie iluziei din ce în ce mai străvezii cum că ar exista decenţă în politica românească.

Ar fi multe de comentat aici, dar inevitabil spaţiul nepermiţând-o, ne vom opri la câteva chestiuni generale. Mai întâi relaţia slugarnică dintre politicieni şi Statele Unite. A fi prieten cu Statele Unite este un lucru lăudabil şi necesar României, dar prietenia este una şi slugărnicia alta. Unui prieten îi ceri sfatul şi ajutorul pentru a rezolva problemele din familia ta, dar nu îl transformi în arbitrul disputelor tale domestice, sau te foloseşti de influenţa lui pentru a-ţi elimina adversarii din propria familie. Dacă faci asta, prietenia se transformă în altceva, se transformă în servitute. De vreme ce ai obţinut puterea cu ajutorul "prietenului", orice dorinţă a acestuia va fi lege pentru tine. Ceea ce nu e sănătos nici pentru tine, dar nici pentru prietenul tău. Pentru că dacă pe tine ajunge să te urască familia şi dacă familia află de rolul pe care prietenul tău l-a jucat în nefericirea ei, s-ar putea să ajungă să îl urască şi pe el.

Altă "iluzie" spulberată este cea a solidarităţii dintre membrii corpului politic. Uneori trăim cu impresia că politicienii sunt o tagmă compactă care fac front comun împotriva ţării. Iată că ne-am înşelat, ei nu pot face front comun nici pentru o cauză "nobilă", cum ar fi obţinerea puterii în scopul îmbogăţirii personale. Fiecare de-abia aşteaptă să îl pârască pe colegul său pe la spate fără nici cea mai mică intenţie de a vorbi mai întâi cu acela pentru a-l îndrepta. Delaţiunile la adresa colegilor mi se par mult mai josnice decât cele la adresa adversarilor. Ceea ce arată că nu ne-am dezbărat de fostele obişnuinţe din comunism, unde îţi turnai colegii, prietenii şi familia. Acum nu îi mai torni la securitate, ci le pui o "vorbă bună" la ambasada americană. Că politicienilor le pasă doar de interesul propriu ştiam deja, dar că sunt atât de egoişti şi limitaţi încât să nu priceapă că fără o minimă solidaritate măcar cu cei din partidul lor nici ei nu vor mai reuşi să mai obţină ceva pentru ei, nu îmi imaginam. Până şi hoţii au mai multă onoare de vreme ce nu se toarnă între ei. Dacă membrii corpului politic nu reuşesc să fie solidari cu colegii lor pentru interesele lor politice comune, atunci cum se aşteaptă ei să credem că ar putea fi vorba vreodată ca ei să fie solidari cu interesele noastre?

De fapt, felul în care politicienii îşi caracterizează colaboratorii şi protectorii este o oglindă fidelă a propriului lor caracter, cine acuză de fapt pe sine se acuză. Iar faptul că o fac în ascuns şi doar în faţa prietenilor americani ne arată clar că nu aşa-zisa corupţie şi ticăloşie a colegilor lor îi indignează cu adevărat, dacă ar fi aşa, ar vorbi în public sau şi-ar da demisia din partid. Ei urmăresc doar să se pună bine cu "stăpânii" în speranţa că vor obţine ulterior ceva.

Dar cea mai importantă lecţie din aceste dezvăluiri nu este spulberarea iluziilor pe care oricum aproape că le abandonasem deja cu privire la cum sunt politicienii noştri, cam peste tot în lume imaginea dată de telegramele diplomatice americane este oarecum asemănătoare, cea mai importantă lecţie este faptul că orice cuvânt pe care îl vei spune va mărturisi împotriva ta. Că orice cuvânt spus la întuneric va ieşi la lumină şi te va ruşina dacă este de ruşine. Ar trebui să luăm aminte ca oricând, oriunde şi faţă de oricine să nu spunem ceva ce ne-ar putea osândi. Pentru că din vom fi judecaţi din faptele şi cuvintele noastre.

Cea mai importantă lecţie este faptul că orice cuvânt

pe care îl vei spune va mărturisi împotriva ta.

Că orice cuvânt spus la întuneric va ieşi la lumină

şi te va ruşina dacă este de ruşine."