Un vis împlinit

În ziua de 7 august 2007 s-a împlinit, în integralitatea lui, visul unui stareţ harnic şi osârduitor. Împlinirea acestui vis venea o dată cu sfinţirea bisericii celei mari, de tiparul unei catedrale, de la Mănăstirea Sihăstria. În istoria locului, cu puţin peste 350 de ani, monahii sihăstreni au fugit de lume şi de slava ei. Trăiau izolaţi, comunicau greu cu alţii, ştiau cât sunt de efemere prieteşugurile cu oamenii. De vreo 50-60 de ani încoace, lucrurile s-au schimbat. Sihăstria a devenit o mănăstire cunoscută nu doar între hotarele ţării, a primit oaspeţi mari, patriarhi ai spaţiului ortodox, regi şi prim-miniştri. În sărbători şi-n duminici curtea devine neîncăpătoare pentru mulţimea pelerinilor, câteva sute la număr, care primesc, gratuit, un prânz cald şi un cuvânt de învăţătură. Stareţul mănăstirii, arhimandritul Victorin Oanele, a avut, dintru începutul slujirii sale în acest loc, gândul construirii unei mari biserici.

În anii '80 s-a lovit de opoziţia regimului comunist şi a fost nevoit să renunţe. După 1990, a încercat din nou. De astă dată, o parte a obştii a socotit că biserica măreaţă nu-i o prioritate. Ei susţineau o sporită viaţă duhovnicească. Până la urmă, lucrările au demarat în forţă, în anul 1994. Sfinţirea locului s-a făcut chiar în ziua pomenirii Sfintei Teodora. În ritm neobişnuit, cu eforturi mari, cu jertfă şi rugăciune, într-o perioadă „record“, cum am putea-o numi, majestuoasa biserică s-a ridicat în doi ani şi jumătate. Era o adevărată minune. Două biserici suprapuse, una la demisol şi alta deasupra, cu turle zvelte, acoperite cu tablă de cupru, rostuiri în piatră şlefuită, eleganţă, bun gust şi trăinicie.

În 1997, Patriarhul Constantinopolului, împreună cu cel al României şi cu mulţime de ierarhi, preoţi şi credincioşi, a sfinţit Prestolul acestui locaş de închinare. Lucrările au continuat în anii următori. Pardoseala a fost placată cu marmură, s-a realizat mobilierul, catapeteasma, strănile. Pictura este opera a cinci monahi din obşte cu numele lor arhimandrit Bartolomeu Florea, monah Modest Ţăbârnă, ieromonah Antonie Barica, ierodiacon Iosif Stativă, ierodiacon Vichentie Gabor. În exterior s-au realizat câteva mozaicuri şi pictură în nişele care înconjoară biserica. Din străinătate au fost aduse policandre, obiecte de cult, unele dintre ele măiestrit realizate, cum ar fi Evanghelia şi Sfintele Vase. Toate acestea s-au făcut cu mari jertfe. Au fost cheltuieli peste puterile omeneşti, s-au întâmplat şi minuni cum ar fi cele legate de oameni trimişi de Dumnezeu tocmai atunci când în mănăstire nu se mai găsea nici un bănuţ. Au existat şi donatori mărinimoşi, care au preferat modestia anonimatului şi s-au ascuns după aripile îngerilor, cerându-le ocrotirea.

Aşa a fost, pe scurt, istoria celei mai frumoase şi mai măreţe biserici închinate Sfintei Teodora de la Sihla. Această istorie are un început şi un sfârşit, deocamdată. În toate acestea, se află prezent stareţul Sihăstriei, arhimandritul Victorin Oanele. Gândul i-a fost mereu la această „mândră zidire“. El s-a luptat cu tot felul de potrivnici, mai vechi ori mai noi. A fost umilit, acuzat prin consilii, întors din drum, dar a luat-o întotdeauna de la capăt.

În ziua când a primit binecuvâtarea începerii zidirii a avut, poate, cea mai mare bucurie. O dată începută această osteneală, cu toată mulţimea încercărilor, nu s-a mai uitat îndărăt. A trăit din plin fiecare etapă, s-a aflat permanent în mijlocul muncitorilor, s-a urcat pe schelă, a îndemnat, a mustrat, a atras atenţia, a fost, într-un cuvânt, sufletul acestui şantier. Am putea spune că n-a avut odihnă până când toate au fost gata. De bună seamă că pe lângă stareţul Victorin s-au implicat şi alţi părinţi cunoscuţi din vestita chinovie. Părintele arhimandrit Cleopa, în primii ani ai zidirii, a fost unul dintre ei. În anii următori, părintele Ciprian, eclesiarhul mănăstirii, părinţii ostenitori din cancelarie, monahii toţi, până la urmă, pentru că fiecare în parte a avut un rol. Liturghie după Liturghie, numele lor sunt pomenite înaintea Marelui Arhiereu, căruia I s-a înălţat ales locaş de închinare, cum n-a mai fost altul în ţinutul sihăstresc locuit altă dată de mulţimi nesfârşite de isihaşti, prieteni ai lui Dumnezeu.

Însă această zidire nu-i singura împlinire a obştii de la Sihăstria din timpul stăreţiei arhimandritului Victorin Oanele. I-a rânduit Dumnezeu, pentru râvna lui mistuitoare, să mai construiască o biserică nouă în cimitirul mănăstirii, pe cea din timpul lui Veniamin Costache a înnoit-o (resfinţită în 1988), o altă biserică nouă la Poiana lui Ioan, apoi la Codrii Paşcanilor, la Schitul „Sfântul Mina“ (o măreaţă biserică şi un paraclis), la Schitul „Daniil Sihastrul“, dar şi în alte locuri, ajutând mai mult sau mai puţin pe cei care i-au cerut sprijinul.

La acestea se adaugă celelalte „ctitorii“ din spaţiul mănăstirii şi al schiturilor, case monahale, gospodării, acareturi. Grija stareţului Victorin pentru mănăstirea sa nu se va putea opri vreodată. În aceşti 55 de ani de vieţuire monahală, cuvioşia sa s-a aşezat, cu întreaga fiinţă, în slujba Domnului. Marile sale bucurii sunt legate de această mănăstire. Pentru grija ei a alergat în fiecare zi. În tinereţe, umbla zilnic câţiva kilometri, în sus şi-n jos, până la stână şi-napoi. A doua zi, o lua de la capăt, cu acelaşi interes. Când anii s-au adăugat, a apelat la maşină. Cu ea străbate munţii cum o făcea odinioară cu piciorul, fără odihnă.

La 7 august 2007, o dată cu sfinţirea picturii şi a exteriorului bisericii, s-a împlinit visul vieţii arhimandritului Victorin Oanele, stareţul Sihăstriei.

Acest eveniment măreţ a fost binecuvântat de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locum tenens de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu alţi cinci ierarhi, cu 70 de preoţi şi diaconi, un dar pentru părintele Victorin, acum, la împlinirea a 35 de ani de stăreţie. Aceşti ani de slujire şi muncă în Lavra Sihăstriei îl aşează întâiul, cel mai longeviv, în şirul egumenilor şi stareţilor din istoria de 350 de ani a Sihăstrei din Poiana lui Atanasie. Răsplata lui pământească este şi surpriza pe care Chiriarhul i-a făcut-o, adăugând la sfinţire, ca al doilea hram, pe Sfântul Mucenic Victorin. Bucurii ca acestea le au puţini pământeni.

Un vis împlinit, un dar, o pagină strălucită în istoria Bisericii Ortodoxe Române. O poveste adevărată despre un om, un călugăr, un stareţ şi iubirea lui faţă de Sihăstria.