Unde se decide cotidianul?

Obișnuim să discutăm cu apropiații noștri despre felul în care se manifestă viața cotidiană cu determinările și schimbările ei surprinzătoare, despre evoluțiile sociale zguduitoare ale lumii și nu ne putem reține nedumerirea. Întâmplările actuale ne ating sufletul într-o manieră cu totul unică și diferită, spre pildă, de istoria trecută a speței umane care rămâne în mare măsură exterioară și oarecum osificată în documente. Ne interesează prezentul întrucât este experiența vieții noastre care ne sensibilizează forurile cele mai intime, desigur pe fiecare în alt fel și, de aceea, dorim să ne explicăm acest curs al evenimentelor. De ce, adică, se întâmplă lucrurile așa și nu altfel? Oare acesta este rezultatul unei simple evoluții sau al unor factori sociali impersonali, care scapă înțelegerii noastre sau le predetermină cineva în mod intenționat? Observăm că avanscena politică, economică, etică etc. a modernității e plină de conflicte, care, dincolo de spectacolul „scenei”, afectează pe tot omul. Aici ar trebui adăugat că sunt multe astfel de conflicte care ne influențează nu doar ca persoane individuale, ci chiar și în calitate de comunități. Iar una dintre comunitățile care suportă din plin efectele conflictelor din lumea recentă este, fără a constitui vreo noutate senzațională, cea creștină. Statistic, pe tot mapamondul co­munitățile creștine sunt cele mai agresate, fie direct, fie indirect prin structuri ce facilitează atacuri ideologice apte să submineze principiile viețuirii după poruncile lui Hristos. Întrebarea care preocupă atât pe creștini, dar și pe ceilalți, care încă mai țin legea conștiinței vie, este de ce se întâmplă aceste lucruri și mai ales unde se află locul în care se decide ca evenimentele să aibă această turnură?

La prima vedere chiar putem identifica în planul văzut actori concreți care activează la determinarea conflictelor lumii și, până la un anumit punct, există o anumită răspundere a lor, însă nu una exclusivă. Spun nu exclusivă, întrucât acțiunea lor este una temporară, iar uneori cu totul neînsemnată. Sunt însă alții care preiau funcțiile celor care ies din scenă pentru a le continua in­fluența, dar într-un alt stil și cu alte mijloace. Această continuitate în acțiuni ce atentează la manifestarea vieții într-un cadru firesc i-a făcut pe unii să se ducă cu gândul la un centru nevăzut și ocult ce conspiră împotriva omului și care se folosește de actori exteriori ca de niște instrumente și pe care la anumite răstimpuri îi înlo­cuiește cu alții. Această supoziție este în parte adevărată și explică numai o latură a zbuciumului existenței cotidiene a omului. Este adevărată întrucât există o făptură liberă care dintru început a fost urâtoare de oameni și niciodată nu a încetat să uneltească împotriva vieții lăsate de Dumnezeu pe pământ. Însă este o perspectivă parțială, întrucât vrăj­mașul și uneltele lui nu reprezintă singura forță, ascunsă ochiului fizic, care înrâu­rește lumea. Mai există îngerii și sufletele oamenilor cu lucrarea lor nevăzută care, de asemenea, influențează evenimentele văzute și mai ales există Ziditorul tuturor. Și în acest punct lucrurile devin cu totul complexe și greu de înțeles, pentru că întâmplările cotidiene nu mai au doar o singură cauză ascunsă, ci mai multe. Totuși, există o expli­cație generală a acestei probleme de care putem să ținem seama în demersul nostru, chiar dacă ar putea să-i nemulțumească pe cei ce văd lucrurile desfășurându-se sub schema vizibilă a cauzei și efectului.

Așadar, potrivit arhim. Sofronie Saharov, fenomenele exterioare pe care le observăm în evenimentele cotidiene pe care le trăim reprezintă „simptomele sănătății sau bolii duhovnicești” a omenirii și constituie „proiecții sau oglindiri ale celor ce se petrec în lumea duhovnicească”. Acum, dacă evenimentele cotidiene actuale sunt oglindiri ale actualei lumi duhov­ni­cești, înseamnă că pentru o schimbare în bine ar trebui să se schimbe mai întâi chipul sau calitatea relației noastre cu lumea duhovnicească. Numai că pentru unii abia de aici încep adevăratele necunoscute, întrucât pornesc de la premisa că lumea nu se poate schimba altfel decât modificând raportul de forțe în planul văzut al existenței, lăsând deoparte înrâurirea determinantă ce ar putea veni din planul duhovnicesc. Dar și mulți dintre cei ce admit exis­tența lumii duhov­nicești, în vremurile de criză, de încercare, uită să mai apeleze la aceasta, punându-și nădejdea doar în lucruri omenești și efemere, fapt care împiedică mult dorita îmbunătățire a lucrurilor.