Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Unitatea de aici şi de dincolo

Unitatea de aici şi de dincolo

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 19 Iul, 2012

Apoftegma 26 despre avva Antonie cel Mare am putea-o istorisi privind unitatea Bisericii pe toate planurile. Iată povestirea: "Câţiva fraţi s-au dus la avva Antonie şi i-au citat o vorbă din Levitic. Bătrânul a ieşit în pustiu, iar avva Ammonas l-a urmărit într-ascuns căci îi cunoştea obiceiul: s-a îndepărtat foarte mult, a stat în rugăciune şi a strigat cu glas puternic: "O, Dumnezeule, trimite-l pe Moise ca să-mi desluşească vorba aceasta"! Şi a venit un glas care a vorbit cu dânsul. Avva Ammonas a zis: "Am auzit glasul care-i vorbea, dar n-am priceput înţelesul".

În teologia ortodoxă, Biserica este definită ca Trupul lui Hristos (folosindu-se o expresie a Sfântului Apostol Pavel) şi este caracterizată prin cele patru atribute pe care le regăsim în Crez: unitatea, sfinţenia, sobornicitatea (cu sensul de unitate în comuniune) şi apostolicitatea. Nu este aici locul să vorbim despre fiecare în parte. Ne vom opri însă puţin asupra primului atribut, unitatea, pentru a vedea cum anume apoftegma pe care tocmai am citit-o vorbeşte despre aceasta.

Unitatea Bisericii se fundamentează pe unitatea şi unicitatea Întemeietorului ei, Iisus Hristos. Biserica, Trupul unic al Dumnezeului-Om Iisus Hristos, în întreaga lume şi dincolo de lume, nu poate fi împărţită după legile acestei lumi, afirmă Sfântul Iustin Popovici. Iar una dintre legile acestei lumi spune că între cei morţi şi cei vii există o prăpastie de netrecut. Dar, dacă după moartea fizică urmează viaţa veşnică, înseamnă că moartea este doar un prag, şi nu o prăpastie. Este o treaptă care nu desparte cele două lumi, ci le pune în legătură.

Teologia de şcoală operează o distincţie în scopuri pedagogice între: "Biserica luptătoare" şi "Biserica triumfătoare". Evident că o asemenea împărţire are temeiurile ei, dar distincţia nu implică şi separaţie. "Biserica luptătoare" este Biserica ce-i cuprinde pe cei care trăiesc încă în lume, în mijlocul ispitelor, în vreme ce "Biserica triumfătoare" este cea formată din cei aflaţi dincolo de pragul morţii fizice, în sânurile lui Avraam, acolo unde a dispărut zbuciumul.

Apoftegma 26 despre avva Antonie infirmă împărţirea de mai sus ori, mai bine spus, îi afirmă adevăratul statut: acela de prezentare pedagogică, născută din neputinţa de a vedea unitatea reală între cei care cred în Hristos, de la zidirea lumii până astăzi. Pentru cei îmbunătăţiţi duhovniceşte, sfinţii sunt prezenţi la fel de real ca toţi ceilalţi membri ai comunităţii în care trăiesc. Tocmai datorită unei asemenea familiarităţi cu sfinţii, avva Antonie îşi permite să ceară lămuriri de la Moise atunci când nu înţelege ceva din cărţile scrise de acesta.

Pe de altă parte, apoftegma 26 despre avva Antonie ni-l arată încă o dată pe pustnic la adevărata măsură a rugăciunii şi a credinţei cu care se apropia de Dumnezeu, credinţă care mută şi munţii (Mt. 17, 20).

Finalul apoftegmei despre care vorbim este deosebit de interesant. Îl vom lăsa deschis, supunând doar două posibile interpretări. Am văzut că avva Ammonas îl urmăreşte pe Antonie, aude glasul care-i tâlcuieşte nelămurirea şi nu pricepe despre ce este vorba. De ce nu a înţeles Ammonas, rămâne o taină. Se poate ca glasul pe care-l auzea Sfântul Antonie să-i fi grăit

într-o limbă neînţeleasă (cuvinte ca acelea despre care spune Sfântul Pavel că ar fi auzit în timpul experienţei sale mistice). Sau poate că Ammonas era prea departe de Antonie şi nu putea desluşi cuvintele pe care acesta le auzea. Dar astea sunt lucruri pe care nu putem noi să le lămurim aici. De reţinut este că pentru cei care se roagă cu adevărat prăpastia între aici şi dincolo se micşorează până la dispariţie, în prim-plan trecând unitatea Trupului lui Hristos, Biserica.