Universal şi particular în Învierea Domnului

Învierea Mântuitorului este nu doar evenimentul prin excelenţă al Creştinismului, ci şi un fapt absolut unic în toată istoria omenirii. Învăţături morale există în toate timpurile şi peste tot în lume, dar nu s-a mai auzit ca să învie cineva din morţi, în afară de Iisus Hristos. Iar dacă El a înviat din morţi, potrivit Apostolului Pavel, are putere să învie pe toţi cei ce cred în El. 

Înţelesurile cuprinse în evenimentul Învierii sunt inepuizabile, întrucât aici nu-i vorba doar de o simplă trecere de la moarte la viaţă, ci de un fapt de o uriaşă complexitate, în care omul şi cosmosul devin părtaşi Învierii. Spre pildă, Sfântul Grigorie Teologul alcătuieşte un Cuvânt la Sfintele Paşti, nu în urma analizei scolastice a Învierii, ci datorită unei minunate vederi, lucru pe care ţine să-l consemneze chiar dintru început:

„Am stat şi am luat aminte; şi iată un bărbat aşezat pe norii cerului, iar acesta este înalt foarte; şi faţa lui este asemenea feţei îngerului; iar îmbrăcămintea lui este ca strălucirea nestematelor, ce se vede de la un capăt la celălalt al cerului. Şi-a ridicat mâna spre Răsărit şi a strigat cu glas mare (glasul său era ca un glas de trâmbiţă, iar împrejurul său mulţime de oştire cerească) şi a zis: «Astăzi este mântuirea lumii, atât a celei văzute, cât şi a celei nevăzute. Hristos a înviat din morţi, înviaţi împreună cu El; Hristos iarăşi S-a întors în cele ale Sale, întoarceţi-vă şi voi; Hristos din mormânt S-a liberat, liberaţi-vă şi voi din legăturile păcatului. Porţile iadului sunt zdrobite şi moartea desfiinţată, şi vechiul Adam este lepădat, iar cel nou este plinit, o făptură nouă de este în Hristos, şi voi înnoiţi-v㻓.

Prin această vedere duhovnicească sfântul ne face cunoscut mai întâi că prin Înviere se lucrează mântuirea întregii lumi, de la Adam şi până la oamenii de azi; toţi suntem chemaţi să ne înnoim şi să devenim „făptură nouă“ în Hristos. Însă, este semnificativ faptul că el atribuie îngerului cuvinte noi şi nemaiauzite, anume că, în acelaşi timp, prin Învierea lui Hristos şi lumea cea nevăzută a primit mântuirea. Desigur, nici un om nu a ajuns să pătrundă întru totul taina Învierii şi lucrurile pe care ea le-a produs în toate făpturile lui Dumnezeu, inclusiv în cetele îngereşti. Cele grăite de Sfântul Grigorie sunt taine veşnice iconomisite omului, dar şi lumii îngereşti, făcute cunoscute acum prin Biserică (cf. Efes. 3, 10).

Învierea recapitulează şi cuprinde în sine întreaga istorie biblică, iar Sfântul Grigorie nu o interpretează  pur şi simplu plasând-o în şirul celorlalte evenimente istorice, ci o vede ca pe un centru spre care converg toate sensurile lumii şi ale Scripturii. Învierea se descoperă cititorilor Scripturii prin tipuri. Vechiul Legământ este o înlănţuire de evenimente tipologice, care trimit la venirea în trup a Mântuitorului şi în special la Învierea Lui, prin care, prăznuind-o duhovniceşte, ni se deschid înţelesurile ascunse ale Scripturii: 

„O astfel de sărbătoare prăznuieşti astăzi; asemenea lucruri primeşti prin naşterea Celui ce pentru tine S-a născut şi prin îngroparea Celui ce a pătimit. Aceasta este pentru tine taina Paştelui. Pe acestea Legea le-a subscris (însemnat), pe acestea Hristos le-a plinit, Cel ce a desfiinţat litera, Cel care a plinit Duhul, Cel care prin cele ce a pătimit ne-a învăţat pătimirea, şi prin cele prin care S-a slăvit ne-a dăruit participarea la slava Sa“.

Asumarea credinţei implică imitarea până la identificarea de trăire şi de vedere duhovnicească cu martorii oculari ai Învierii. În afara acestei coparticipări credinţa însăşi se transformă în tăgăduire. Necredinţa este ilustrată de tâlharul nerecunoscător, care devine tip al tuturor celor ce nu-L urmează pe Hristos inclusiv pe cruce. Căci în Rai, potrivit pildei Mântuitorului, se intră doar de pe cruce. Împărtăşirea de lucrarea mântuitoare a Învierii este condiţionată nu doar de mărturisirea lui Hristos, ci şi de o identificare de trăire cu Hristos şi cu cei ce L-au urmat pe până la moarte.

Hristos a înviat! Acest lucru îl mărturisim noi credincioşii. Cu toate acestea, dacă eu nu voi învia, dacă nu voi dobândi mântuirea, atunci totul devine o nesfârşită tragedie. Pentru a o înţelege, Învierea lui Hristos ar trebui să devină propria mea înviere. Altfel, acelaşi dumnezeiesc eveniment, expresia celei mai tainice şi atotcuprinzătoare iubiri a lui Dumnezeu, se transformă în drama propriei mele existenţe, a veşnicei mele existenţe.