Universaliştii ezoterico-creştini

Curentul universalismului religios şi implicit al „teologiei imanenţei“ care ţinea de acesta, începând cu secolul al XIX-lea, a produs consecinţe inclusiv asupra creştinismului, şi anume atât în interiorul, cât şi în afara Bisericii.

Astfel, privite dintr-o perspectivă creştină, ideile lui Albert Schweitzer (1875-1965) cu referire la „veneraţia faţă de viaţă“ prezintă o paralelă evidentă la încercările religiozităţii alternative de a reface legătura dintre natură şi religie, după o perioadă de înstrăinare. De asemenea, felul cum interpretează el filosofia indiană şi chineză, ca şi convingerea lui fermă că raţiunea şi credinţa nu intră în contradicţie nicicând şi niciunde, arată înrudirea genuină dintre gândirea sa şi ezoterism.

Un alt exemplu pe aceeaşi linie îl reprezintă călugărul catolic de origine franceză, Thomas Merton (1915-1968), care a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în Mănăstirea Ghetsimani din Bardstown, Kentucky (SUA). Cea care i-a scris biografia, Monica Furlong, afirmă că, pentru Merton, creştinismul a rămas totdeauna „limba sa religioasă maternă“, dar că acest lucru nu l-a împiedicat niciodată să se intereseze, ba chiar să fie fascinat şi de „vocabularul altor limbi religioase“. În reflecţiile sale privind „golirea“ sau „deşertarea sinelui“, ca ultim scop al religiei, se apropie foarte mult de concepţia budistă despre Nirvana ca stare finală de desăvârşire, în semnificaţia ei apofatică, respectiv „vacuumul“ (shunyata), care transcende totul.

Pe de altă parte, preocupările sale religioase, ca şi crizele personale prin care a trecut, vocaţia sa ascetico-monahală, renunţarea la acest stil de viaţă, dezamăgirile şi crizele personale ulterioare, decizia sa de a abandona mănăstirea şi de a prefera sihăstria, ca şi disponibilitatea de a învăţa anumite lucruri din alte tradiţii spirituale şi religioase, arată deopotrivă mutaţiile religioase într-o vreme în care ezoterismul dobândea tot mai mult contur.

Şeicul René Guenon

O trăsătură tipică pentru ezoterismul creştin este ideea că anumite elemente „creştine“ s-ar regăsi şi în alte religii, îmbrăcate sub un alt aspect, dar identificabile dintr-o perspectivă fenomenologică şi simbolică. Ca şi în cazul neohinduismului, în care mişcări şi religii non-hinduiste sunt concepute ca nişte căi mai puţin desăvârşite spre acelaşi scop, eliberarea finală, tot la fel, în cazul de faţă, creştinismul puternic „spiritualizat“ şi ezoterizat este perceput ca esenţa cea mai interiorizată a tuturor religiilor. Un reprezentant cu totul original al unui asemenea ezoterism a fost René Guenon (1886-1951). După ce a studiat matematica şi filosofia la Paris, acesta s-a simţit atras de curentele ezoterice, iar apoi s-a stabilit în Egipt, unde a devenit sufist şi chiar şeic. A rămas toată viaţa în Egipt, purtând un nume arab, deşi, spre sfârşit, s-a arătat din nou interesat de creştinism. În cărţile sale, Guenon l-a interpretat însă sub influenţa unui fel de „philosophia perennis“, independentă de orice spaţiu cultural, supusă timpului şi capabilă să ofere răspunsuri la toate întrebările pe care umanitatea şi le-ar pune. Pentru a putea identifica sensul mesajului său este absolut necesară o familiaritate cu spiritualitatea orientală.

„Evanghelie a Vărsătorului“

Un alt reprezentant al universalismului creştino-ezoteric a fost Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955), un călugăr iezuit din Auvergne (Franţa). Prin felul în care îşi explica el lumea, a exercitat impulsuri puternice asupra ideii de unitate a cosmosului şi semnificaţiei lui Hristos în viziunea New Age. În anul 1916, Teilhard pretinde că ar fi avut o viziune în care a văzut chipul lui Iisus Hristos ca centru al Universului. De atunci, a manifestat o preocupare specială pentru rolul Mântuitorului Hristos în evoluţia cosmică; el era convins de faptul că Universul ar avea o existenţă personală. Odată cu evoluţia progresivă a vieţii în Univers, Divinul, credea el, se conturează ca „cineva“, iar centrul acestei evoluţii ar fi personalizarea istorică a Divinului în figura lui Iisus Hristos. Teilhard de Chardin şi precursorii mişcării New Age au dat creştinismului o tentă evolutiv-karmică, într-un proces explicat în principal din perspectiva ştiinţelor naturii; în reflecţiile lor, istoria religiilor nu se regăseşte aproape deloc.

În fine, tot de ezoterismul creştin ţine şi aşa-numita „Evanghelie a Vărsătorului“, culeasă şi notată de preotul american Levi H. Dowling (1844-1901) în Cronica Akasha - un fel de memorie a lumii eterice. Faţă de Evangheliile cunoscute, aceasta cuprinde date despre viaţa lui Iisus, inclusiv din perioada dintre 12-29 ani. Conform acesteia, în această perioadă, Iisus ar fi trăit şi ar fi fost iniţiat, chipurile, în India, Tibet, Persia, Grecia şi Egipt. E de la sine înţeles că, prin asemenea idei mai degrabă de domeniul SF, adepţii ezoterismului încearcă să ofere temeiuri pentru prezenţa unor elemente religioase exotice în „creştinismul“ descris de ei.