Urechi de măgar

Trecu mai întâi cămila prin urechile acului. Apoi muntele, care plecase în căutarea lui Mahomed. Urmă înserarea, ce picura chiar din ochii bunicii. Numai ața de cusut nu avu îndrăzneala să treacă. Țipa cu vocea sugrumată de spaimă că nu poate. Nu știu cu ce o să-ți cos cămașa, clătină din cap bunica. Dacă învățai acul de cusut să mintă, spusei eu, îi creșteau urechi de măgar acum, cât să poți vârî câteva zile din viața mea în ele. Ca să cârpești nițel viața dumitale, nu vezi că e ruptă peste tot? Lasă că pot sta și așa cu ea, în vreme ce tu ai de mers mâine dimineață la școală, îmi răspunse bunica.

Mai degrabă aș cârpi cerul, zise apoi. Privește ce mult a crăpat peste cimitir. Dacă pune Dumnezeu pasul taman acolo? E musai să-i cos un petic, dar numai după ce termin cu cămașa ta. Lasă cămașa mea, bunico, încerc eu să mă împotrivesc. Și lasă și cerul. Dumnezeu n-o să cadă prin spărtură, pe când tu te scurgi prin toate găurile vieții tale în pământ. Ia niște zile de la mine și acoperă găurile. Uite, o să mint eu în locul acului! Au și început să-mi crească urechile! Vâră iute un cântec din tinerețea dumitale în ele și apucă-te de cusut.

Cum nu mai văd ața, nu mai văd nici cântecele. Pesemne că s-au subțiat și ele, se posomorăște bunica. Dar cămila ce-a trecut mai devreme ai văzut-o?

Nu, răspunde ea cu seninătate. Nici muntele? Nici, zice, doar înserarea. Mai precis întunericul ce a ieșit pe partea cealaltă a acului. Cum să cos cămașa ta albă cu el? Îl păstrez pentru viața mea. Dar mai încolo, la urmă. Pun câteva petice de întuneric și gata!

Așa cum ți-ai pus și la ochi?, mă pomenesc întrebând. Da, de unde? Sunt petice de cer, ca să-l pot vedea mereu pe Dumnezeu. Adică ochii dumitale sunt ocupați tot timpul cu văzutul Lui? Da, până și atunci când dorm. Și cu viața pe care o mai ai de trăit cum rămâne? Nu ți-am spus, se înveselește bunica brusc, cămașa ta de școală, mai întâi, ea e cea mai importantă dintre toate. Nu e adevărat, strig. Zici că-L vezi mereu pe Dumnezeu și minți! Chiar nu înțeleg de ce nu-ți cresc urechi de măgar.

Bunica vâră un fir de busuioc în urechile acului și începe să râdă. Și-n timp ce ea râde, Îl văd pe Dumnezeu privind prin ochii ei la mine. Și-n timp ce Dumnezeu privește, aud hohotul de râs al bunicii, căzând prin toate crăpăturile vieții ei în pământ.