Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Uşile turnante ale conflictelor actuale

Uşile turnante ale conflictelor actuale

Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 05 Aug, 2009

Răsfoind cartea cunoscutului psiholog Mony Elkaïm, Cum supravieţuim în propria noastră familie, am observat enunţat un principiu interesant. Fiecare om îşi poate crea propria reprezentare asupra lumii, dar, în acelaşi timp, poate ajunge să nu se întâlnească vreodată în gândire cu cineva în timpul trăirii ei. Dialogurile moderne s-au transformat, nu doar în familie, în monologuri polifonice, după expresia părintelui Steinhardt. Oamenii vorbesc mai mult decât în trecut, dar ascultă mai puţin ca niciodată, şi aici este o explicaţie a problemei slăbirii capacităţii de comunicare în lumea de astăzi.

O altă explicare a acestei probleme este apariţia excesivă a logicii în domeniul simţirii interioare. Credem că ştim ce gândeşte celălalt, că anticipăm cu uşurinţă ceea ce ne poate spune ulterior. Această părere total greşită este susţinută de multe manuale actuale de citire şi interpretare a gesturilor, sau pline de sfaturi cu privire la reacţiile pe care trebuie să le avem în anumite situaţii. Nu aceste fantoşe banale ale situaţiilor reale sunt problema, ci miza pe care o accentuăm în favoarea logicii, defavorizând trăirea reală a contextului de viaţă. Vrem autocontrol, vrem stăpânire de sine absolută, vrem să fim lideri reali! Toate acestea nu fac decât să ne îndepărteze de ceilalţi, deoarece acest tip de independenţă psihică se obţine doar prin uciderea oricărui sentiment. „Emoţiile trebuie stăpânite“, iată principiul de bază în orice firmă actuală şi, totodată, sămânţa fiecărui conflict.

Mony Elkaïm numeşte reacţiile acestea controlate excesiv, şi apariţia lor în dialoguri, uşi turnante. Oamenii intră şi ies pe ele, dar nu se întâlnesc, de fapt, niciodată. Fiecare are propriul sistem de gândire, dar nu încearcă să-l cunoască pe al celuilalt. Propriile probleme, motive, gesturi sunt mai importante decât empatia - încercarea de a te plasa în locul pretinsului tău adversar. Conflictele în familie nu mai pot fi explicate doar prin invidia între generaţii. Este mai mult o invidie între sisteme sau o ignorare reciprocă. Aceasta este cauza pentru care comunicarea suferă atât de mult. Plini de logică şi de căi bătătorite mental, stăpâni pe noi înşine şi pe ceilalţi, devenim imposibil de clintit. Ne pietrificăm, devenim rigizi în mod absolut, incapabili de schimbări. Pattern-ul nostru este foarte clar, se ştie deja ce reacţii vom avea la anumite subiecte sau întâmplări. Iată noul om: maşina viitorului!

Aici se rupe filmul pentru majoritatea oamenilor. Hrăniţi cu emisiuni mediocre la TV, sau cu diverse cărţi despre autocontrol, în care capacitatea incontrolabilă de manipulare sare în ochi la fiecare pagină, modernii merg în pas rapid spre o deziluzie continuă. Lumea nu este deloc aşa cum şi-au închipuit-o ei, iar la 70 de ani mai poţi spune doar atât: oamenii nu mai sunt cum erau. Este, poate, singurul adevăr rostit de propriile buze înţepenite în discursuri seci şi logice din ultimii 50 de ani. Ceea ce uităm este că Dumnezeu transcende logicul nu doar prin Fiinţa Sa, ci şi în energiile Sale necreate.

Am uitat că suntem fiinţe însetate de absolut, în momentul în care am învăţat să ne autocontrolăm perfect... Deschiderea noastră spre infinit s-a stins, flăcările iubirii de Dumnezeu şi de aproapele au fost răcite intens, tocmai pentru a nu fi smintitoare în drumul nostru către o cerebralitate perfectă. Nu mai avem unde să progresăm, am atins cerul: implacabili, robotizaţi, ne încolonăm spre crearea propriului caracter singuri. Nu ne mai înţelegem cu ceilalţi pentru că avem personalitate: aceasta a ajuns să se dezvolte singură şi va rămâne singură, pentru că doar Dumnezeu poate oferi comuniunea. În acest univers în care limbajul celuilalt nu mă atinge, dar pe care eu îl citesc perfect, în care lumea este împotriva mea şi eu împotiva lumii, nu mai putem vorbi de un rai, ci doar de un cimitir spiritual. Aşa cum spune un proverb evreiesc, niciodată nu-ţi simţi mirosul propriei mizerii spirituale. Doar atunci când te căieşti, singurul moment în care poţi ieşi de pe uşa turnantă a conflictelor inutile.