Vădirea credinţei şi energia lăuntrică a celor paşnici

"Te slăvesc pe tine, martirule al lui Hristos, care eşti împodobit cu multe cununi!" Acestea sunt cuvintele cu care binecuvântatul Sfânt Împărat Constantin l-a cinstit cu smerenie, de la pământ, pe episcopul Toma de Marash, o privelişte cu adevărat înfricoşătoare, mutilat prin îndepărtarea ochilor, nasului, buzelor, dinţilor, prin tăierea mâinilor şi picioarelor, la Sinodul I Ecumenic din oraşul Niceea, provincia Bitinia, când cei 318 Sfinţi Părinţi pe care-i pomenim în această duminică au cercetat şi au afirmat cu tărie adevărul credinţei creştine. Împăratul Constantin a sărutat urmele rănilor pentru Hristos de pe trupurile tuturor celor prezenţi.

Aceşti Părinţi au primit coroana martiriului de dragul cuvintelor lui Hristos şi au plecat din lumea aceasta a durerii lăsându-ne nouă dreapta credinţă cristalizată, arătându-ne practic calea cea bună de urmat pentru o adevărată mărturisire şi o adevărată unire cu Hristos în Biserica Sa.

De la Sfinţi Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, de la lupta lor, de la martiriul lor şi de la triumful lor învăţăm că lucrul de căpătâi este să intrăm în Biserică, să trăim în Biserică împreună cu Hristos, Capul ei, şi împreună cu toţi fraţii noştri, pentru ca "toţi să fie una", lucru pe care îl cere şi Domnul în rugăciunea Sa arhierească (Ioan, 17, 11).

În vremea Sinodului I de la Niceea, numărul ereticilor era în creştere, iar dreapta credinţă era oprimată, dar, prin rânduiala lui Dumnezeu, Sfântul Împărat Constantin, mişcat de râvna pentru credinţa cea adevărată, cheamă pe toţi din toată lumea pentru a-şi mărturisi credinţa la sinod în faţa tuturor episcopilor, "pentru ca să fie o singură minte şi o legătură a credinţei şi desăvârşită unitate, şi ca toată Biserica să stea într-un singur trup cu o credinţă nedivizată".

Citim cu mirare poate cum afirmarea dreptei credinţe s-a făcut prin gura unora fără de ochi, fără de urechi, prin viaţa şi mărturia unora cărora li s-au smuls dinţii din rădăcini şi unghiile degetelor. Dintre toţi cei care L-au mărturisit drept pe Hristos la Sinodul I Ecumenic nu era nimeni fără urme ale violenţei, nu era nimeni întreg la trup. Dintre cei 318 Părinţi, numai 11 nu aveau răni.

Acestea toate s-au întâmplat poate pentru a se arăta în chip vădit că lucrurile lui Dumnezeu se întâmplă nu prin putere omenească, nu prin triumf omenesc, ci prin smerită cugetare omenească, prin iubire sinceră şi adevărată, prin Hristos care ia chip în cel ce se lasă discret cuprins în braţele Sale. Lucrurile lui Dumnezeu se făptuiesc mai ales prin cei smeriţi, prin cei ce îşi poartă cu bucurie crucea, prin oameni care nu s-au prădat lumii acesteia, prin oameni ai lui Hristos, prin Sfinţi.