Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Valoarea umană într-o lume a progresului

Valoarea umană într-o lume a progresului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 31 Aug, 2022

Progresul ştiinţific şi tehnic este justificat numai atunci când este pus în slujba tuturor, nu a unui anumit ansamblu de persoane reunite pe baza unei comunităţi de interese. În cazul progresului spiritual, din punct de vedere creştin, lucrurile sunt clare, întrucât acesta constituie o mergere înainte, o schimbare în bine a persoanei, care se străduieşte în mod conştient să se desăvârşească încă din lumea aceasta (cu ajutorul harului dumnezeiesc), însă nu într-un mod egoist, izolat, ci în comuniune cu semenii pe care îi poartă permanent în rugăciune. Acesta este modelul oferit nouă de cei ce au ajuns la sfinţenie. Nimeni nu poate nega beneficiile progresului tehnic şi ştiinific în viaţa concretă a omului, dar la fel de adevărat este că nu se pot nega nici riscurile pe care le poate aduce umanităţii întregi un anumit progres, iar aici amintesc doar de progresele în materie de energie atomică. În acest sens, pr. dr. Vasile Răducă sublinia faptul că ştiinţa fără conştiinţă poate fi catastrofală.

Prin urmare, toate descoperirile, performanţele în medicină şi experimentele ar trebui să aibă la bază sau ar trebui să pornească de la vocaţia omului în lume, care este creat după chipul lui Dumnezeu şi care are o valoare unică. Omul este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de felul în care trăieşte viaţa sa pe pământ şi de modul în care se comportă în lume. De aceea, concepţia conform căreia avem dreptul să facem orice dorim cu trupurile noastre, sau aceea conform căreia femeia are dreptul să hotărască asupra embrionului din pântecele său este inacceptabilă, atât din punct de vedere moral, cât şi logic. „Embrionul nu aparţine nici femeii, nici bărbatului care au contribuit la crearea lui, ci constituie o fiinţă vie distinctă. Fiinţei acesteia i se face evident o nedreptate când este ucisă de proprii părinţi, în special de mama care provizoriu o poartă. În fine, nu este logic să fie numit «drept al omului» ceva ce implică privarea de viaţă a fiinţei umane care deja a început să se formeze” (G. Mantzaridis, Morala creştină, p. 409). Au existat şi există încă diferenţe de gândire în ceea ce priveşte momentul în care Dumnezeu creează sufletul şi-l uneşte cu trupul constituit în pântecele mamei. Astfel, vorbim, pe de o parte, de teoria „concomitenţei, potrivit căreia Dumnezeu creează sufletul şi-l uneşte cu trupul în momentul zămislirii”, iar pe de altă parte, de teoria „individuaţiei tardive, conform căreia Dumnezeu pune sufletul în fătul constituit prin zămislire, atunci când structura material-biologică este capabilă să primească elementul spiritual” (pr. dr. Vasile Răducă, „Bioetica, familia şi morala creştină”, în S.T., 1999, nr. 3-4, pp. 103-118). Biserica nu s-a pronunţat încă prin dogmă în privinţa vreuneia dintre aceste teorii, întrucât viaţa şi apariţia vieţii constituie o taină.

Cu toate acestea, în Calendarul Bisericii Ortodoxe avem sărbători precum: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie) sau Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (23 septembrie). Aşadar, noi prăznuim nu doar naşterea unor sfinţi importanţi sau momentul trecerii lor la viaţa veşnică, ci şi zămislirea, intrarea în umanitate a unor persoane sfinte, care au contribuit fundamental la mântuirea neamului omenesc. De aici rezultă că accentul cade pe natura umană, precum şi faptul că fiecare persoană, chiar din momentul zămislirii, este deţinătoarea unui program al mântuirii. De menţionat este şi faptul că, atât înainte, cât şi după nidare, embrionul uman este de natură umană, deci are o valoare infinită. „El nu se face embrion uman, el apare ca embrion uman, în acelaşi fel în care ghinda nu este stejar, ci devine stejar în condiţii adecvate. Transcendenţa sa (fundamentul ultim al drepturilor sale) nu este primită de embrion din partea cuiva; el o posedă totală, sau în potenţă, prin sine, prin existenţa sa personală, din momentul apariţiei sale” (Jean Louis Broguês, Les trois chocs de la bioéthique, în: „Novelle revue, théologique”, tome 112, 1990, pp. 886-887).