Veriga lipsă

Repere și idei

Biografii greci relatează în scrierile lor unele amintiri despre monahii români mai puțin cunoscuți de cona­țio­nalii lor, care au trăit în a doua jumătate a secolului XX, în special în timpul regimului

Repere și idei

Avva Isaac, preotul de la Chilii, ucenic al Avvei Kronios și al lui Teodor de la Ferme, s-a îmbolnăvit tare și a zăcut multă vreme. Fratele care locuia împreună cu el i-a pregătit o fiertură, pe care a

Repere și idei

Sfânta Scriptură oferă o paletă largă de termeni și înțelesuri, contextualizări și perspective diverse cu privire la raportarea existențială a cuvântului „lege” la realitatea socială, religioasă,

Repere și idei

Muntele Athos, Muntele Sfânt, s-a numit din timpuri aurorale „Grădina Maicii Domnului”. Există mărturii că o furtună a abătut-o pe Fecioara Maria, în vreme ce se îndrepta împreună cu Ioan Evanghelistul spre Cipru, către miazănoapte, tocmai pe țărmurile peninsulei Halkidiki, acolo unde sub ochi i-a căzut ca o mângâiere, după biruirea stihinicei furtuni, piramidala siluetă a Athosului, cu vârful său de ivoriu ieșind dintr-o hlamidă de smarald. Priveliștea acestei catedrale a pietrei și a vegetalului luxuriant, policrom, întruchipare edenică, a încântat privirile Născătoarei de Dumnezeu. Senzația era de urcuș dintr-o grădină pământeană în cea cerească. În amintirea acelei vederi a sublimității, creștinii au botezat cu sintagma „Grădina Maicii Domnului” legendarul munte, care mai înainte fusese sălaș al unei figuri mitice a Antichității, Athos, de la care se trage cel dintâi toponimic. Al doilea, cuprinzând în alcătuirea sa numele Sfintei Maria, l-a generat pe al treilea, cel de Munte Sacru. O grădină a Raiului din Împărăția Bizanțului nu putea să rămână pustie. Cei mai rugători dintre monahii bizantini s-au simțit chemați în acest loc sfințit, de unde rugăciunea lor se putea auzi până în Raiul ceresc. Slăveau acești asceți pe Dumnezeu, dar alăturau întotdeauna slăvirea Maicii Domnului, pe al Cărei tărâm erau fericiți să se afle. Cântau lăudând-o pe Mama Mântuitorului că le arătase calea într-aici, în ținuturile neprihănirii. Răsuna muntele de glasurile lor, dar pust­nicii aceștia voiau și să o aibă în fața lor pe Maica Maicilor. Cei dintre ei, hărăziți întru desen și culoare, au luat pensula și au purces la zugrăvirea Neasemănatului Chip. Muntele devenea sanctuar al slăvirii Fecioarei prin melos psalmic și plăsmuire a frumuseții picturale, cu dorirea de a fi aidoma modelului cel sfânt. Meșterii, călugări, ori doar zugravi din lume, se întreceau în a o înfățișa în măreția Ei nepereche. S-au izvodit icoane în acele vremi ale ascezei, dar cinstirea iconică a Maicii Domnului a înflorit odată cu ctitorirea mănăstirilor și a schiturilor, cele care împodobesc ca niște coliere Muntele de la temelie până-n vârful-catarg al corabiei pământene plutind pe apele celeste. Fiecare așezământ monahal voia să fie luminat de figura serafică a Mariei. Primite în dar sau create de zugravii-monahi ai locului, icoanele, câteva existând în fiecare sihăstrie, 7 la Vatopedu de pildă, reprezintă prezența permanentă pe pământ a Maicii Domnului, spre bucuria creștinilor care îngenunchează dinaintea lor și se roagă evlavios, cerându-i ajutorul în momente de cumpănă. Podoabe ale lăcașelor, capodopere ale artei, icoanele Maicii Domnului din Athos atrag magnetic și revarsă către cei care se prosternează închinător nevăzuta, dar perceptibila stare de cuminecare. Are loc, în astfel de momente de smerenie atotcuprinzătoare, întâlnirea în duh cu Cea care-i poate călăuzi spre Dumnezeu, deschizându-le porțile Grădinilor cerești.