Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Viaţa ca un maraton
Nu puţini din cei care aleg calea Bisericii se plâng, mai ales la începutul acestui drum, de greutăţile şi ispitele care li se ivesc în cale şi cu care nu dăduseră piept câtă vreme Hristos nu însemna aproape nimic pentru ei. Mântuirea nu e ceva asemenea curselor de sprint. Sau, ca să folosesc un termen din tenisul de câmp, dacă ai luat un set, nu înseamnă că ai câştigat meciul. Nu. Mântuirea seamănă mai degrabă cu proba de maraton, iar acest maraton durează toată viaţa. Am venit în această lume purtând cu noi şi bune, şi rele. Nu trebuie să ne speriem. Dar nici să ne complacem socotind că asta e, nimic nu mai poate fi schimbat. Am venit ca să învăţăm. Să învăţăm smerenia, să deprindem credinţa, răbdarea şi toate celelalte virtuţi care ne fac aşa cum doreşte Domnul. Să nu ne tulburăm dacă cele duhovniceşti nu ne ies aşa cum dorim noi, din prima. Suntem ucenici la şcoala lui Hristos. Gândiţi-vă puţin: se apucă ucenicul de îndată ce pune mâna pe o unealtă, că-i ac de cusut, rindea ori pensulă să facă bluze, dulapuri sau tablouri? Cred că nu. Or, dacă aceasta nu-i cu putinţă în viaţa de zi cu zi, e imposibil să dobândim ştiinţa celor dumnezeieşti prea degrabă. De altfel, nici nu ne-ar folosi. Pentru că ceea ce se dobândeşte uşor, uşor se şi pierde, iar ceea ce câştigăm cu osteneală, cu greu va putea cineva să ne despartă de el. (Adaptare de Augustin Păunoiu după un text din volumul „Cuviosul Anatolie de la Optina“, Editura Egumeniţa, 2011)