Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Vinerea Mare
În Vinerea Mare nu sunt multe de comentat. Fiecare sărbătoare a Sfintelor Paşti este un arc peste timp care ne face contemporani cu suferinţa, moartea şi învierea Mântuitorului. Orice altă "ştire" este de prisos.
Aşa cum de prisos erau ştirile de atunci despre ce a mai zis împăratul, ce se mai întâmpla pe frontul luptelor cu barbarii, dacă se devalorizează dinarul şi altele care, atunci ca şi acum, ne umplu fictiv şi iluzoriu spaţiul reflecţiei interioare. Au trecut aproape 2.000 de ani şi lucrurile merg aproape la fel. Hristos este răstignit, moare ca să învie şi să mântuiască neamul omenesc, dar neamul omenesc este preocupat cu inflaţia, bursa, preţul alimentelor, rezultatele alegerilor, revoluţiile şi revoltele, mai multe drepturi, mai multe avorturi, mai multe prilejuri de a nu se gândi la viaţa veşnică, ci la cele pieritoare. Sărbătoarea Sfintelor Paşti este prilej de reduceri în malluri, de joacă cu iepuraşii, de cadouri care n-au nici o legătură cu viaţa, moartea şi învierea noastră. În loc să ne transformăm noi după chipul şi asemănarea Domnului, noi transformăm totul după chipul şi asemănarea noastră. În loc ca noi să ne pătrundem de sfinţenia acestei perioade, noi pătrundem în spaţiul ei cu toate temerile, dorinţele şi neruşinările noastre. Măcar acum în faţa patimilor Mântuitorului, în faţa morţii şi a învierii să ne rupem de cele lumeşti şi să ne aţintim sufletele către cele dumnezeieşti. Pentru că la Domnul sunt scăparea şi mântuirea, nu în altă parte. Tot ceea ce contează se întâmplă în acum-ul acestui atunci, de aici, de pe cruce, în Ierusalim. Să ne aţintim mintea, gândurile, sufletele şi inimile către această taină a pătimirii, răstignirii şi învierii şi să fim atenţi de care parte a mulţimii ne aflăm, de partea celor care strigau Baraba, sau de partea celor care suspinau Iisus? De care parte a drumeţilor ne ţinem, de partea celui care căra crucea Mântuitorului sau de partea celor care îl loveau, îl batjocoreau şi îl scuipau. De care parte a crucii Mântuitorului ne aflăm? De partea tâlharului celui bun sau de partea tâlharului celui îndrăzneţ cu cuvântul şi neruşinat cu fapta? De care parte a ierusalimitenilor ne aflăm, de partea celor care Îi spală trupul şi Îl pun în mormânt sau de partea celor care pun strajă şi lespede ca nu cumva "rătăcirea de pe urmă să fie mai mare decât cea de la început"? Să nu acoperim cu lespedea diformă a patimilor, laşităţilor şi complicităţilor noastre cu lumea cea fără de Dumnezeu patimile, moartea şi învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont şi a pătimit şi S-a îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a suit la ceruri, şi sade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Amin!