Virtutea, tărie spirituală şi deprindere neclintită în bine

Prin virtute, omul este ridicat de la starea contrară firii la cea după fire. Omul virtuos este omul ce vieţuieşte în acord cu firea sa, omul cu firea restabilită, adică cu firea întărită, dat fiind că virtutea este tărie spirituală ca deprindere neclintită în bine. Dar, întrucât fiinţa virtuţii ca tărie o avem de la Hristos, primul efect al harului lui Hristos este restabilirea firii. Viaţa conformă cu firea nu este o viaţă din puterile exclusive ale naturii umane, ci e o viaţă aşa cum e cerută de sensul, de „raţiunea“ firii, aşa cum e necesară pentru ca firea să existe în normalitatea ei.

Precum omul slăbănogit de păcat, omul căzut din legătura cu Logosul, e totodată un om robit de latura materială a lumii, lupta de eliberare ce trebuie pornită în firea omenească trebuie să fie totodată o luptă de descleştare din această latură materială a lumii. În contact cu lumea cade omul, într-o atitudine faţă de ea trebuie să se şi ridice. Prin lumea redusă numai la latura materială cade, prin lumea redescoperită în adâncurile ei spirituale se ridică spre Dumnezeu. Lupta aceasta de întărire şi de restabilire a firii omeneşti trebuie s-o pornească Logosul întâi în omenitatea ce Şi-a luat-o ca pârgă a întregii firi omeneşti, apoi în fiecare subiect omenesc în colaborare cu El. Aceasta pentru că numai cu puterea dumnezeiască ea putea fi dusă la bun sfârşit. Logosul n-a avut în firea omenească ce-a luat-o patimile condamnabile, dar a avut afectele conforme cu firea, care la ceilalţi oameni, îndată ce vine ispita prin plăcere, se prefac în păcate. Deci, având aceste afecte, a arătat că firea omenească poate sta tare în faţa plăcerii şi a durerii, fără a fi lipsită de afectele ei naturale.

El a procurat astfel, prin firea Lui întărită, imunizată împotriva patimilor, un aluat care a rămas în solidaritate cu toată frământătura firii omeneşti. Fiecare om, dacă stă prin credinţă în legătură cu Hristos, poate câştiga această tărie, această imunitate.

Aceasta o poate mai ales prin faptul că Hristos însuşi e în el, ajutându-l la lupta de întărire a firii, de eliberare de patimi, adică de restabilire a raţiunii şi a minţii ca organe de unire cu Dumnezeu.

(Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Filocalia, vol. III, Cuvânt înainte la prima ediţie)