„Vizionarii“ contemporani, între sociologie şi misionarism

Persoanele care pretind că au vedenii, vise sau descoperiri dumnezeieşti sau care frecventează cercurile celor "vizionari" pot fi recunoscute, întrucât fac parte din rândul credincioşilor habotnici, care îşi arată ştiinţa teologică ori de câte ori sesizează vreo greşeală în forma împlinirii cultului de către semenii lor. Ei vorbesc despre lucruri înalte, teologice, ca nişte cunoscători în materie, ca şi cum ei înşişi ar fi văzut sau ar cunoaşte ceea ce de multe ori ştie numai "proorocul" pe care îl frecventează. Ştiinţa lor este ezoterică, întrucât despre aceasta vorbesc deschis numai în cercurile de adepţi şi "cunoscători". În faţa celor neiniţiaţi sunt foarte buni creştini (unii chiar naivi) şi propovăduiesc credinţa dreaptă, despre care cred că este deplină numai dacă ai primit descoperirea duhului.

Mediile favorabile creării şi perpetuării acestor fenomene sunt caracterizate prin mai multe trăsături generale, dar şi particularizate, în funcţie de persoana în jurul căreia se formează şi de specificul… "viziunilor".

Curiozitatea constituie unul dintre factorii care îi ajută să pună început acestor practici, ca asistenţi la început, apoi chiar ca practicanţi. Şi participarea la şedinţe de spiritism sau la "proorocii" creează, cu timpul, dependenţă spirituală, obişnuinţă, ca şi actele magice. În plus, odată ce omul participă de multe ori la acestea, el creşte în mândrie, începe a se înfierbânta trupeşte şi ajunge chiar el să aibă "vedenii". Acestea îl fac pe om să trăiască într-o lume a lui, paralelă cu realitatea, să se izoleze de semeni, mai bine zis să se retragă în grupul din care face parte, să se însingureze chiar, să nu-şi mărturisească complet gândurile şi faptele la Sfânta Spovedanie, să dobândească o inerţie spirituală, al cărei sfârşit este deznădejdea sau chiar nebunia.

Altă categorie de iubitori de "vedenii" sunt naivii, care au credinţă tare şi zel la început, crezând sincer în ceea ce li se spune sau în ce văd că se face la cei pe care îi frecventează. Cu timpul, aceştia sunt mai uşor de convins de falsitatea vedeniilor sau descoperirilor din aceste cercuri, datorită instabilităţii sau chiar a labilităţii lor psihice, care aleargă după senzaţional, fără însă a fi dispuşi să renunţe la dreptate. Ei au avantajul că sunt mai sinceri decât alte categorii de oameni şi vin din credinţă. Iar dacă află că acea credinţă este rătăcită, sunt dispuşi să o lase şi să urmeze calea ortodoxă. Acest tip de oameni îi creează probleme şi preotului misionar, când s-au întors de la rătăcirea lor, el având datoria de a-i catehiza nu numai în spiritul adevărului, ci şi al statorniciei în credinţă, prezentându-le complexitatea drumului către desăvârşire şi nevoia de efort personal şi statornicie pe care o implică atingerea acestui ţel.

Persoanele sensibile, care îşi cultivă înclinaţiile bolnăvicioase ale sensibilităţii, pot ajunge şi ele să aibă "vedenii". Concentrându-şi atenţia prea mult la sine, aceste persoane ajung la egolatrie, iar imaginile care li se creează în minte, venind din subconştient, le iau drept proorocii. În unele cazuri, aceste persoane suferă chiar de afecţiuni psihice, având o înclinaţie patologică, chiar ereditară, spre schizofrenie sau alte boli psihice. Dacă manifestările lor exterioare nu sunt violente sau nu creează suspiciuni (ceea ce este posibil în cazul unor boli psihice), ele fac fixaţie pe domeniul religios şi pot fi luate de necunoscători drept prooroci sau vizionari. În acest caz, "viziunile" lor au o realitate şi consistenţă, cum am văzut mai sus, dar acestea sunt provocate de boala în care se află, şi nu venite de la Dumnezeu. Ele au o voinţă care înclină spre împotrivire, refuză, de regulă, să-şi recunoască boala sau să urmeze un tratament şi de aceea îi rătăcesc şi pe unii creştini.

Practicanţii care adună ucenici creează şi cadrul favorabil răspândirii acestor fenomene, în toate detaliile sale. Un astfel de om este un adevărat focar de infecţie duhovnicească, o otravă pentru neştiutorii sau necredincioşii (sau şovăielnicii în credinţă) care, luând contact prin el cu lumea spirituală, cred că au şi dobândit Împărăţia cerurilor, că au aflat mai multe despre Dumnezeu, deşi aceasta este o mare cădere din har şi o lepădare de făgăduinţa de la botez de a ne lepăda de satana şi a ne uni cu Hristos.