Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Volum despre un „domn peste întreaga românime liberă”
Studiile și articolele cuprinse în cele 278 de pagini ale volumului „Radu Mihnea - binecredincios voievod, promotor al valorilor creștine și luptător pentru unitatea neamului românesc”, tipărit de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, se constituie într-un elogiu adus voievodului Radu Mihnea, dar și într-o recuperare, peste veacuri, a strădaniei sale, pentru a oferi, mai ales tinerelor generații, încă un reper de viață, de iubire de neam și de Biserică.
Erudit, înțelept și binecredincios voievod, aflat în mai multe rânduri pe tronul Țării Românești și pe cel al Moldovei, Radu Mihnea s-a manifestat ca un promotor al unității naționale românești și a sprijinit Biserica strămoșească, fiind considerat de către marele nostru istoric Nicolae Iorga domn peste întreaga românime liberă.
A ctitorit și a sprijinit numeroase biserici și mănăstiri, precum: Dealu, Nucet, Viforâta, Bistrița, Aninoasa, Agapia, Tismana, Bogdana, Căpriana, Dragomirna, Galata, Neamț și „Sfânta Treime” din București.
În timpul domniilor sale a încurajat utilizarea limbii române în actele publice de cancelarie, manifestându-și, prin numeroase inițiative, voința sa de a promova unitatea națională, dar și limba și cultura română.
Înaltpreasfinția Sa sublinia, în Precuvântarea volumului, că voievodul Radu Mihnea a sprijinit cu deosebită bunăvoință Biserica, cu acea conștiință a faptului că ea este principalul fundament al culturii și educației, precum și cel dintâi factor al unității noastre naționale... De asemenea, a promovat, cu mult entuziasm, învățătura Bisericii și a avut printre sfătuitorii săi numeroși ierarhi și clerici care au contribuit, prin osteneala și osârdia lor, la crearea acelui ambient cultural-artistic bisericesc ce a deschis calea marilor realizări de mai târziu în acest domeniu, al domniilor lui Matei Basarab și Vasile Lupu.