Volum înnoit despre prezența românească la Locurile Sfinte

La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut de curând lucrarea „Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon. Trecut și prezent”, semnată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Reeditată sub forma unui album monografic, lucrarea reprezintă un edificiu solid de informații, mărturii istorice și contemporane, documente și fotografii inedite despre prezența românească la Locurile Sfinte.

Volumul se deschide cu un cuvânt al autorului, intitulat: „Un pelerinaj închinat Celui care stăpânește peste toate”, punctând specificul acestei cărți din două perspective. Prima este că întreaga strădanie pentru constituirea unei prezențe românești în Țara Sfântă s-a făcut din dragoste față de Domnul Hristos și de locurile istorice, pline de har, unde Acesta și-a desfășurat activitatea pe pământ, și a doua este că destinul așezămintelor românești de la Locurile Sfinte, înființarea, creș­terea, descreșterea unora, și apoi renașterea, stau sub semnul voii „Celui care stăpânește peste toate”. 

Deși bogat în informații istorice, mărturii și documente, volumul nu obosește cititorul cu date și amănunte nesemnificative. Astfel, vedem în capitolul I, „Primele strădanii de înființare a unui așezământ românesc la Locurile Sfinte”, că inițiativa marcării unei prezențe românești în acest spa­țiu încărcat de sfințenie a venit nu din partea statului, sau a vreunei instituții, ci din partea componentei Bisericii, preocupată în mod special cu viața duhovnicească: monahismul. Sunt amintiți ca părinți înaintemergători ai așe­zămintelor românești călugării moldoveni Irinarh Roset și Nectarie Banu, care s-au așezat la jumătatea secolului 19 pe Muntele Tabor.

Urmează prezentarea în trei capitole a aşezămintelor româ­nești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, la fel, cu informații suficiente și concludente, cu poze care aduc în prezent demersurile și strădaniile din trecut, precum și nevoința din ultimii ani pentru construirea, înfrumusețarea și restaurarea acestor așezăminte. Ideea care se desprinde din aceste prezentări este cea a unei moș­teniri sfinte, pe care părinții de odinioară o transmit generației de astăzi și viitorului. Sunt în egală măsură impresionante pozele de la începuturi, când monahi nevoitori lucrau cu mâinile lor la ridicarea acestor așezăminte, precum și momentele de binecuvântare și sfințire săvârșite de patriarhii României sau de către ierarhi și slujitori în cadrul unor contexte festive.

Menționez fotografia care arată „casa” părintelui Gherasim Luca, de pe malul Iordanului, o colibă făcută din scânduri și crengi, o improvizație care a stat la începutul acestui așezământ. La fel de impresionantă este și fotografia cu părintele Gherasim Luca în grădina schitului, sprijinindu-se aristocratic într-un baston. Contrastul între starea smerită a „casei” lui și purtarea sa nobilă indică frumusețea nepieritoare a caracterului și puterii unui om bun, vrednic și credincios, încrezător mai mult în Dumnezeu decât în propriile puteri.

După prezentarea așezămin­telor românești, urmează o punere în ramă a delegaților patriarhali în Palestina și superiorii Așeză­mintelor românești din Țara Sfântă, un pios și necesar omagiu adus celor care au contribuit la dezvoltarea acestor edificii și la umplerea lor de duh, liniște sufletească și continuitate prin slujbele și lucrarea lor să­vârșită în aceste zone.

Noutatea acestei lucrări este dată de capitolul dedicat Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, intitulat sugestiv: „Românul sfânt din Țara Sfântă”. Este prezentată o biografie a sfântului, cu men­ționarea celor mai importante evenimente din viața acestuia și legăturile sale cu Locurile Sfinte. Demersul Preasfinției Sale impresionează prin faptul că nu a prezentat doar o schiță biografică a părintelui Ioan Iacob românul, ci a încercat să arate cititorului resorturile sufletești ale acestuia, motivația interioară izvorâtă din legătura sa personală cu Dumnezeu, spațiul duhovnicesc de unde își extrăgea puterea și lumina, liniștea sufletească  și energia de a continua în contexte vitrege. Mi se par de o deosebită putere și ex­presivitate aceste cuvinte ale Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul despre sfântul român: „La Iordan, s-a rugat îndelung și a trăit într-o mare simplitate. Arșița zilei și frigul nop­ților, încercările și amenințările beduinilor păgâni, ale tâlharilor și chiar ale animalelor sălbatice i-au picurat răbdare și smerenie peste râvna fierbinte care i-a încununat întreaga viață. Rugăciunilor și privegherilor îndelungi li s-au adăugat preocupările cărtu­rărești și darul viersificării pe care evlaviosul ieroschimonah le-a dobândit ca o mare binecuvântare de la Dumnezeu”.

Remarcăm în volum și bogata prezentare a stării actuale, înfloritoare a acestor așezăminte, precum și speranța redeschiderii și restaurării Așezământului de la Iordan. Vedem că această bo­găție și rodire a așezămintelor se regă­sesc și în numărul mare de pelerini români care le vizitează, cre­dincioși care sunt pre­zenți, discret uneori, alteori umplând efectiv cadrele unor fotografii actuale. Îndrăznesc să spun că acest volum se adresează și lor și este o punere în lumină a grijii Bisericii pentru ei, să nu fie străini în Țara Sfântă, ci să aibă oaze unde se vorbește și se slujește în româ­nește.

Revenind la volum, țin să men­ționez la final consistența discursului regăsit în el, o exprimare rotundă și fără ambiguități, un cuvânt care prezintă într-o formă plăcută și accesibilă o istorie grea. Bogăția pozelor și noutatea unora, pentru că în varianta reeditată a lucrării sunt cuprinse peste 100 de noi poze, paginarea aerisită și plăcută, cu „desfătări” vizuale, transmit liniște și echilibru.

De asemenea, remarcăm valoarea documentară a lucrării, care prezintă cititorilor o pagină mai puțin cunoscută a istoriei Bisericii noastre. În vremuri în care nu găsim motive de laudă și de evi­dențiere a neamului nostru în raport cu alte popoare și trăim un sentiment că nimic bun nu putem face ca nație, iată că istoria bisericească este un domeniu care ne poate furniza modele rare de con­sistență, de reușită care să ne inspire. La fel ca în cazul Sfântului Munte Athos, și istoria Așe­ză­mintelor românești din Țara Sfântă arată o foarte puternică politică bisericească dusă în afara gra­nițelor țării, pe sute și zeci de ani, care se dovedește, prin prisma rezultatelor, a fi mult mai eficientă, mai concretă și cu rezultate mult mai durabile decât cea dusă de stat sau alte ins­ti­tuții. Această lucrare îndeamnă la valorizarea unor episoade istorice mai puțin cunoscute, studierea lor mai intensă și prezentarea acestora publicului românesc.