Vreau să mă liniștesc

Disponibilitatea este unul dintre cuvintele-cheie ale vieții duhovnicești. Trebuie să fii disponibil pentru chemarea Domnului, iar aici este mereu prezent exemplul lui Avraam, dar și al avvei Arsenie. Amândoi se pun în mișcare la cuvântul lui Dumnezeu fără să ezite și fără să amâne. Trebuie să fii disponibil pentru cel de lângă tine, să fii atent și deschis la nevoile lui.

Disponibilitatea se ascunde în spatele cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Purtați-vă sarcinile unii altora”. Cu alte cuvinte, fiți mereu sensibili la greutățile celor cu care vă întâlniți și împărțiți cu ei povara. Ascultați-i pe toți cei care vă cer ceva ce nu este potrivnic cuvântului lui Hristos, după cum zicea Mitropolitul Antonie Bloom unuia care urma să fie hirotonit episcop.
Dar disponibilitatea are nevoie de discernământ. Discernământul, care este o formă de vedere nealterată și nemediată a adevărului, ține disponibilitatea în limitele binelui și în acord cu propriile puteri. Avva Macarie Egipteanul a fost interpelat de avva Moise, care i-a zis: „Vreau să mă liniștesc, dar frații nu mă lasă”. Răspunsul bătrânului a fost simplu: „Văd că ești slab din fire și nu poți să întorci de la ușă un frate. Dacă vrei să te liniștești, du-te în pustiu adânc, la Petra”.

Gândul avvei Macarie conține o afirmație importantă. Ca să poți fi cu adevărat de folos celor de lângă tine, trebuie să fii în primul rând tu liniștit. Oamenii sunt ca niște fântâni, care pentru a-i putea sătura pe cei însetați trebuie să apuce să se umple, altfel își vor face lor înșiși rău, dar și celor pe care se iluzionează că îi slujesc. Un profesor ca să poată să îi învețe pe alții trebuie să nu înceteze el însuși să citească și să acumuleze. Un om duhovnicesc trebuie să caute permanent liniștea pentru a o putea răspândi în jurul lui. Mereu răstignit prin dragoste între Dumnezeu și oameni. A-i primi pe toți fără discriminare este semn de slăbiciune, zice avva Macarie. Nu pentru că ar fi ceva rău în a-i primi pe toți, ci pentru că devine dăunător, atât pentru cel care face efortul acesta, cât și pentru cei care vin în căutarea unei mângâieri și de la o vreme nu mai găsesc nimic, doar un gol răsunător. Pentru anumite firi, izolarea este necesară. În mod paradoxal, retragerea, deși percepută ca un gest egoist, poate să fie un act de generozitate, care în cele din urmă se va revărsa deplin asupra celor care au avut suficientă răbdare.

Lumea spirituală este o lume a atenției la Dumnezeu și la oameni, a discernământului și, mai ales, a răbdării. Dacă ești mai slab din fire, te izolezi. Dar o faci tocmai pentru a putea dărui mai mult și mai consistent celor care au nevoie de tine. De rugăciune e nevoie mai mult decât de cuvinte, iar de liniște și har mai mult decât de aer.