Vrejul lui Iona

Răsfoind zilele trecute o revistă, am dat peste o poză numită „a săptămânii“. În imagine apărea doar o mică parte din cea mai mare grădină cu flori din lume. Grădina Europei, denumită Keukenhof, găzduieşte peste 7 milioane de flori, se întinde pe 32 de hectare şi se află în apropierea oraşului Lisse, din Olanda. De peste 50 de ani, îşi menţine titlul de cea mai mare grădină de flori de pe glob.

Nu trebuia să mă aflu în Olanda pentru a-mi da seama din nou de cât de puţin mulţumim (sau poate chiar deloc!) pentru ceea ce ne înconjoară. Câţi dintre noi mai mulţumesc pentru florile, parcurile şi natura din jurul nostru? E cu siguranţă şi aici vizibilă purtarea de grijă a lui Dumnezeu (prezentă chiar şi în cele mai mici detalii) care opune setei noastre de distrugere a naturii pentru scopuri materiale o şi mai mare dragoste pentru salvarea ei, făcând-o din zi în zi tot mai frumoasă.

Ordinea şi frumuseţea desăvârşită a alcătuirii lumii oglindesc lucrarea unui Făcător Atotputernic, preaînţelept şi preaiubitor, dar noi suntem prea împietriţi ca să mai vedem asta. „Întreaga făptură, prin ordinea şi armonia ei, arată ca din carte şi strigă pe Stăpânul şi Făcătorul ei“ - spune Sfântul Atanasie. Chiar natura ne asigură de acest lucru, căci zice Fericitul Augustin: „Întreabă lumea, podoaba cerului, şi vezi dacă nu-ţi răspund după înţelegerea lor: Dumnezeu ne-a făcut. Lucrurile acestea le-au cercetat şi nobilii filosofi şi din artă au cunoscut pe artist“.

În cartea profetului Iona vedem şi iubirea de natură. Când profetul şi-a făcut o colibă în afara cetăţii să vadă ce se va întâmpla cu cetatea Ninive, Domnul i-a ridicat deasupra capului un vrej care să-i ţină umbră. A doua zi însă, vrejul a fost retezat de un vierme, ceea ce, pe Iona, se spune, „l-a supărat de moarte“ (4,9). Deşi este mustrat de Dumnezeu că şi-a făcut necaz pentru vrej, având în vedere că nu s-a trudit pentru el şi nici nu l-a crescut, El nu mustră aici bucuria iniţială a lui Iona la vederea vrejului şi nici mâhnirea lui când l-a văzut retezat, ci mustră mai degrabă neîndurarea lui de cetatea Ninive, pe care se aştepta să o vadă distrusă. În acest sens este grăitor şi versetul final. Referindu-se la mila pe care o poartă cetăţii şi celor 120.000 de oameni din ea, Domnul nu uită să menţioneze şi numărul mare de dobitoace pe care nu vrea să le piardă (Iona 4,11). Vedem aşadar cum Dumnezeu are grijă şi de natură, căreia noi prea puţină importanţă îi mai acordăm. Poate că atitudinea lui Iona nu ar trebui să ne lase indiferenţi atunci când ne raportăm la mediul înconjurător. Mânia lui nu este condamnabilă privită din punctul de vedere al iubirii faţă de natură. Un astfel de zel ar trebui să ne călăuzească şi pe noi când vedem viermele lăcomiei doborându-ne copacii. Atunci vom putea cu adevărat să spunem şi noi: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, pe toate cu înţelepciune le-ai făcut“. (Ps. 103,25) (Negoiţă Paul, student Teologie pastorală anul III, Facultatea de Teologie Ortodoxă Bucureşti)