Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Vulnerabilitate şi prosperitate
▲ Siguranţa este întotdeauna mai mult decât prosperitatea şi, de cele mai multe ori, cu totul altceva decât ea ▲
Există o ecuaţie foarte simplă a timpurilor în care trăim. Ea leagă două concepte esenţiale pentru existenţa noastră: siguranţa şi prosperitatea. În teorie, cele două sunt legate printr-o relaţie de dependenţă - cu cât creşte prosperitatea cu atât vom avea mai multă siguranţă. E simplu de înţeles de ce a fost acceptată ca evidentă această relaţie, pare a fi intuitiv că, dacă ai mai multă mâncare, nu vei muri de foame, dacă ai mai multe case, vei avea unde să locuieşti, şi dacă ai un gard mai înalt, ai mai puţine şanse să fii jefuit. Prosperitatea, spre deosebire de alte lucruri, poate fi măsurată simplu pentru că e vizibilă. Cu cât vedem că avem mai mult cu atât suntem mai siguri că suntem în siguranţă. Acelaşi fel de a gândi se poate aplica şi societăţii; cu cât o societate este mai bogată, mai prosperă, cu atât e este mai sigură. Iar o societate sigură este, de fapt, ceea ce ne dorim. Această dorinţă răspunde unei nevoi primare, ca urmare, va fi mereu printre primele pe care le vrem satisfăcute. La începutul erei prosperităţii, eră relativ recentă în istoria omenirii, au existat voci care făceau distincţia între o prosperitate autentică reală şi una iluzorie şi avertizau că prosperitatea iluzorie nu numai că dă un sentiment fals de siguranţă, ba chiar mai mult, creează o vulnerabilitate din ce în ce mai mare. Progresul tehnologic fără precedent a amuţit relativ rapid aceste voci şi le-a împins către periferia preocupărilor publice. Iată însă că realitatea ultimilor luni ne aduce în discuţie aceeaşi problemă, în momentul în care criza economică este percepută de guvernele lumii occidentale nu numai ca un fenomen strict financiar, dar şi ca o ameninţare la adresa siguranţei fizice a naţiunilor. Scenariul este foarte simplu - oamenii s-au obişnuit să aibă; acum nu vor mai avea, deci vor fi dispuşi să facă aproape orice ca să obţină ceea ce vor. Pentru a-i opri este nevoie de mai multă poliţie, supraveghere, reglementare, pentru că altfel va creşte insecuritatea. Din nefericire, cei care gândesc aşa fac o eroare destul de gravă, şi anume identifică partea vizibilă, materială a securităţii cu securitatea însăşi. Greşeala derivă din ecuaţia de mai sus care a identificat un fenomen strict material cu un fenomen mai mult decât material. Siguranţa este o stare care se bazează pe mai mult decât simpla prezenţă a unor condiţii materiale. Starea de a fi în siguranţă poate fi generată de multe alte lucruri, ea nu poate fi redusă doar la nişte condiţiile materiale. Ea are de-a face cu modul în care ne raportăm la oameni, felul în care avem sau nu încredere în ei, felul în care credem sau nu în Dumnezeu. Dacă vom echivala siguranţa cu prosperitatea, riscăm să intrăm în panică în momentul în care prosperitatea dispare. Ceea ce, de fapt, creează o şi mai mare vulnerabilitate. Din fericire, lucrurile nu stau aşa. Siguranţa este întotdeauna mai mult decât prosperitatea şi, de cele mai multe ori, cu totul altceva decât ea. Dar asta s-a ştiut dintotdeauna de către părinţii şi bunicii noştri care au reuşit să treacă prin încercări şi mai mari păstrându-şi încrederea şi credinţa. Ce trebuie să facem este să ne aducem aminte că se poate şi altfel, fără prosperitate, şi asta e suficient.