Wellness, fitness, feng-shui? Fleacuri!

▲ Omul modern, îmbuibat şi cu simţurile tocite, a remarcat, dezamăgit, că, deşi duce o viaţă de belşug, totuşi îi lipseşte ceva ca să fie fericit. Desigur, nu-şi permitea să admită că minusul din viaţa sa este unul de natură spirituală ▲

Încet-încet - şi mai mult de nevoie decât cu voie - umanitatea timpurilor noastre redescoperă asceza. Deşi e clar că „asceza modernă“ nu are nici o legătură cu ce înţelege, de pildă, un creştin prin asceză, totuşi e evidentă tendinţa omului actual de a se înfrâna, de a elimina comportamentul haotic.

De ce de nevoie şi nu de voie? Pentru că iniţiativa unui comportament ascetic nu vine din încrederea faţă de prescripţiile de viaţă ale înaintaşilor (cum ar fi pentru noi, de exemplu, cele ale Sfinţilor Părinţi), ci datorită sentimentului deprimant al lipsei de orizont, indus şi potenţat de viaţa lipsită de reguli.

Spre exemplu, postul modern (e nostimă omonimia cu noţiunea de „postmodernism“), sub forma a tot felul de cure şi diete, e preaslăvit de toţi nutriţioniştii, ca o metodă extraordinară de păstrare ori chiar redobândire a sănătăţii trupului. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte abstinenţa sexuală: deşi trăim într-o cultură în care erotismul primeşte o felie cu mult mai mare decât i s-ar cuveni, nimeni nu spune că fecioria (în cazul celor necăsătoriţi) ori ponderaţia (în cazul soţilor) nu sunt preferate comportamentului depravat. Nici măcar săracul Freud.

Omul modern, îmbuibat şi cu simţurile tocite, a remarcat, dezamăgit, că, deşi duce o viaţă de belşug, totuşi îi lipseşte ceva ca să fie fericit. Desigur, nu recunoaşte că minusul din viaţa sa este unul de natură spirituală, preferând, mai degrabă, să definească neplăcuta senzaţie ca pe o lipsă a stării de bine (engl. „wellness“).

Astfel, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, au început să răsară tot felul de teorii despre stilurile de viaţă (engl. „lifestyles“) care ar conduce la starea de bine. Încet-încet, măcar o parte din rolul pe care-l juca odinioară religia (cu toate prescripţiile ei) şi arta (cu viziuni şi interpretări optimiste asupra realităţii) a fost transferat unor tehnici care ţineau de concepte suspendate undeva între medicină şi pseudo-spiritualitate.

Lucrurile au evoluat într-o aşa măsură încât, astăzi, nu mai găseşti „revistă lucioasă“ (sunt importante de menţionat pentru că, trebuie să recunoaştem, au o mare priză în rândul femeilor) care să nu amintească în paginile sale despre wellness, fitness, feng-shui, şi alte noţiuni, pe cât de exotice, pe atât de bizare. Toate însă pretextând şi „vânzând“ reţete pentru o viaţă mai bună.

Conceptul de wellness, cel mai des vehiculat, este prezentat foarte tentant în revistele amintite, ca un îndemn la o viaţă cumpătată, la realizarea unui echilibru între suflet, trup şi minte. Tehnicile wellness propun, în principiu, abţinerea de la excese, mişcarea fizică, gândirea pozitivă, meditaţia etc., adică un mănunchi sincretic de gesturi „dezosate“ de semnificaţia lor originară, de natură religioasă.

Despre bizareria feng-shui, care afirmă că formele şi mediul ambiant ne pot influenţa decisiv viaţa - atât de străină culturii noastre - nu spun mai multe, dar am vaga senzaţie că, dacă se bucură de oarece atenţie, se datorează exotismului său, a unui miraj ceţos pe care ţi-l procură necunoscutul, şi nu evidenţei unei naturale şi fundamentate stări sufleteşti.

Interesant e de subliniat că toate aceste concepte de lifestyle se ciocnesc frontal cu consumerismul, dominanta comportamentală a omului dintre mileniile II şi III, propovăduit cu sârg şi interes de hiper-industria de marketing. (Deşi altcineva ar putea spune că e importantă invocarea stării de bine, pentru a consuma şi mai abitir!)

Intenţia articolului de faţă nu e aceea a diabolizării wellness-ului, fitness-ului şi nici chiar a feng-shui-ului (dacă nu aspiră la mai mult decât a fi o artă decorativă), totuşi, acestea par forme fără fond şi labirinturi descurajante pentru o ţintă mult mai importantă.

Care este, de fapt, ţinta? Desigur, Hristos, Care ne-a arătat şi cum să fim oameni, dar şi cum să devenim dumnezei. Iar starea de bine e sentimentul pe care-l resimte omul care caută calea mântuirii.

Scepticilor, ori celor care nu prea înţeleg ce vreau să spun, le-aş recomanda slujbele ortodoxe de seara şi de dimineaţa, cu splendidele rugăciuni şi cântări ale acestei perioade, cu zecile de metanii făcute în timpul rostirii rugăciunii Sfântului Efrem Sirul şi o discuţie cu un duhovnic, eventual urmată de împărtăşanie. Cred că ar pricepe instantaneu că wellness-ul, feng-shui-ul, fitness-ul etc. sunt o nimica toată pe lângă viaţa duhovnicească, dragostea pentru frumos ori canonul zilnic de rugăciune şi metanii.