Cartea „Preoți ortodocși bănățeni cu Sfânta Cruce sub tricolor - Decembrie ´89”, avându‑l ca autor pe părintele Ionel Popescu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei, a fost tipărită cu
Ziarul Lumina, într-un nou format editorial și tipografic
A fost mai întâi cotidianul local, lansat la Iași, luni, 7 februarie 2005, cu precizarea de pe frontispiciu „unicat în presa din România” și deviza: „ziar de reportaje, informații și comentarii redactat din perspectivă creștină”. În acea zi, Patriarhul Teoctist împlinea vârsta de 90 de ani. După numai doi ani, primul cotidian creștin din România a intrat într-o nouă etapă, devenind cotidianul Patriarhiei Române, cu o arie de difuzare limitată la Capitală și la câteva județe din sudul țării și din Moldova.
Din 2009 s-au dezvoltat edițiile regionale (Moldova, Transilvania, Oltenia, Banat) care au conlucrat în forme diferite cu Ediția Națională. Din anul 2011 s-a redus numărul de pagini la Ediția Națională, însă aceasta a fost imprimată integral color, adăugându-se periodic suplimente tematice: literatură și artă, pelerinaje, educație, noi programe editoriale și colecția „Media Christiana” - Seria LUMINA de la Editura TRINITAS, în care văd periodic lumina tiparului volume alcătuite din articole publicate în ziar de-a lungul anilor.
Odată cu Anul Centenar 2018 s-a născut ideea unificării celor patru ediții regionale într-o Ediție Națională unitară, care să circule în toată țara. Cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel s-a realizat, prin consultare cu reprezentanții mitropoliilor din țară, proiectul unei ediții unitare de 16 pagini a cotidianului Ziarul Lumina. În paginile acestuia se regăsesc acum, selectiv și ilustrativ, aspecte ale vieții bisericești, proiecte educaționale, filantropice, culturale și sociale din toate zonele țării și din diaspora ortodoxă română.
Dacă în perioada interbelică dezideratul unui cotidian al Bisericii era un ideal misionar major, dar care s-a împlinit abia la începutul secolului XXI, acum, în epoca efervescenței comunicării audiovizuale și digitale, presa scrisă a intrat în categoria mediilor clasice de comunicare, asociate de tinerii de azi cu generația bunicilor. Însă, la o privire atentă asupra noilor tehnologii de comunicare, constatăm cât adevăr păstrează maxima străbunilor noștri romani verba volant, scripta manent...
Ziarul oferă accesul la informații, comentarii, cunoaștere rapidă și relaxare. Prin materialitatea paginilor sale, care ne permite citirea secvențială, dar și revenirea la unele articole și răgazul analitic asupra conținuturilor, ziarul ne protejează libertatea de raportare la realitate, ne economisește timp și ne ajută să păstrăm măsura în utilizarea noilor tehnologii informaționale, echilibrul între real și virtual.
Adaptat la comunicarea modernă, ziarul nostru păstrează ca formă de bază ediţia tipărită, dar este prezent şi în mediile digitale (site-ul www.ziarullumina.ro, pagini în reţelele de socializare) şi activează în simfonie cu celelalte componente ale Centrului de Presă BASILICA (radio, televiziune, agenţie de ştiri). În condiţiile unui flux informaţional abundent, care depăşeşte capacitatea noastră de procesare, Ziarul Lumina propune o reflectare selectivă şi echilibrată a actualităţii bisericeşti din toate regiunile, prin complementaritate cu buletinele oficiale ale eparhiilor, cu publicaţiile academice şi cu media audiovizuală şi digitală de la Bucureşti sau din alte centre bisericeşti din ţară şi din străinătate.
Lansăm luni, 30 septembrie 2019, o ediţie unitară de 16 pagini, în ziua când se împlinesc 12 ani de la întronizarea celui de-al şaselea Patriarh al României, Preafericitul Părinte Daniel. Ziarul Lumina este un cotidian al Bisericii deschis spre problemele societăţii. Misiunea sa nu poate fi decât în acord cu vocaţia Bisericii de a vesti în lume cuvântul lui Dumnezeu. Facem jurnalism cu profundul respect faţă de persoana umană, căutăm şi răspândim lumina faptelor bune. Promovarea valorilor credinţei creştine, cunoaşterea şi cultivarea tradiţiilor şi spiritualităţii româneşti, cooperarea cu instituţiile publice în slujirea binelui comunitar, dialogul cu opinia publică sunt obiective constante ale cotidianului Patriarhiei Române.
Fiind o instituţie misionară a Bisericii, Ziarul Lumina pune în acord conţinuturile jurnalistice cu bucuriile şi încercările creştinilor în cetate. Cuvintele de învăţătură ale ierarhilor, programele şi proiectele educaţionale, culturale, sociale şi filantropice vor avea spaţii mai ample în paginile ziarului. Având o arie uniformă de difuzare în toată ţara, în oraşe şi sate, Ziarul Lumina vrea să fie mereu aproape de preoţii de parohie, de profesorii de religie, de isihia mănăstirilor, de lucrătorii din spitale şi instituţii de asistenţă socială şi de toţi oamenii care poartă lumina credinţei oriunde s-ar afla. Fără să neglijăm aspectele complexe ale vieţii, cu bucuriile şi suferinţele oamenilor, dorim să contribuim la cultivarea binelui care ne întăreşte în speranţă şi iubire.
Suntem conştienţi că nu vom reuşi să facem acestea decât cu ajutorul Dumneavoastră, al iubiţilor noştri cititori. Vă mulţumim!