Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ziua Sfântului Valentin

Ziua Sfântului Valentin

Un articol de: Cornel Cadar - 15 Feb, 2008

Căsătorii de probă, căsătorii în tramvai, în metrou, în parc sau în şcoli; dezmăţ public, imoralitate; declaraţii de dragoste, programe speciale la tv. şi radio, felicitări, concursuri, premii; ziua îndrăgostiţilor, alegerea unui partener, chefuri monstruoase în staţiuni turistice... La toate acestea se reduce sărbătoarea sfântului Valentin sau Valentineâs Day din ziua de 14 februarie. Cât de creştine sunt obiceiurile care, an de an, prind amploare în România postcomunistă? Cine a fost sfântul Valentin?

Mai întâi o subliniere: în calendarul latin, în ziua de 13 februarie se amintesc doi martiri cu numele Valentin. Comemorarea a fost transferată de pe 14 februarie, când Biserica îi aminteşte pe sfinţii Ciril şi Metodiu, patronii Europei.

Există multă incertitudine cu privire la vieţile celor doi sfinţi, datele pierzându-se în negura istoriei. Cert este că amândoi au murit martiri în secolul al III-lea la Roma.

Cel dintâi, preot, a fost prieten al împăratului Claudiu Gotul. A fost condamnat la moarte, deoarece a convertit la credinţa creştină pe însuşi prefectul Asteriu şi toată familia lui. A murit ca martir în anul 268 sau în 270 (sub împăratul Aurelian) la Roma, fiind bătut şi decapitat. Una dintre tradiţii afirmă că s-a opus interdicţiei impuse de împărat legionarilor romani de a nu se căsători pentru a fi mai duri în bătălii. Valentin nu a respectat ordinul şi a binecuvântat căsătoriile la numeroşi soldaţi.

Al doilea Valentin, episcop de Terni, în timpul unei treceri prin Roma, a adus la credinţa creştină pe un filozof renumit, Cratone, şi pe trei tineri ucenici ai acestuia. A fost denunţat şi adus în faţa tribunalului, care l-a condamnat la moarte prin tăierea capului. A fost martirizat în 268 sau cu cinci ani mai târziu. Despre el se spune că avea obiceiul de a ajuta fetele sărace ce se pregăteau de căsătorie, plătindu-le zestrea.

Doi martiri morţi din iubire faţă de Dumnezeu, care au devenit simbol a ceea ce este divin în iubirea pământească. Este frumos să fii îndrăgostit. Lumea devine mai bună iar iubirea îţi dă aripi să te înalţi tot mai sus. Dar de aici şi până la obiceiurile ce însoţesc Ziua Îndrăgostiţilor e distanţă mare.

Există mai multe teorii privind originea acestor obiceiuri. Cel mai probabil, la bază stă un vechi festival roman cunoscut sub numele de Lupercalia, de la zeul Lupercus, cel care veghea asupra turmelor şi le păzea de lupi. Obiceiul era ca la această sărbătoare tinerii să extragă, ca într-o loterie, bileţele cu numele unor tinere care le erau apoi, pentru un an întreg, partenere sexuale. Papa Gelasius, nemulţumit de această practică, a schimbat loteria: tinerii şi tinerele trăgeau câte un bileţel cu numele unor sfinţi pe care să îi aibă ca model pentru următorul an. În locul zeului Lupercus, papa l-a propus pe sfântul Valentin. Romanii au perpetuat aspectul amoros al sărbătorii. Iar peste acest obicei, în decursul secolelor, în diferite culturi, s-au aşezat altele.

Aşa cum arată ea astăzi, Valentineâs Day nu e Ziua Îndrăgostiţilor, ci a desfrâului şi a jocului „de-a căsătoria“. În anul 1998, episcopii catolici din România au dat o declaraţie prin care şi-au exprimat dezacordul. „Din punct de vedere creştin, se spune în declaraţie, este o profanare a memoriei unui martir şi a virtuţii castităţii faptul de a pune dezmăţul sexual public sub patronajul unui preot sfânt… Orice creştin conştient şi responsabil în faţa lui Dumnezeu ştie şi nu poate tolera ca o sfântă taină - ca aceea a Căsătoriei - să fie celebrată batjocoritor în tramvai, în autobuz sau într-o speluncă, sub oficierea ei de către un impostor sardonic, în sfidarea ostentativă a unui sacrament instituit de Isus Cristos, a Preoţiei şi a ofiţerului stării civile. Un creştin onest este convins că orice act sexual în afara căsătoriei este imoral, oricât de răspândit ar fi acest păcat“.

Unii români spun indignaţi: „Ce ne trebuie nouă Valentineâs Day? E o sărbătoare importată. Nu avem noi sărbătorile noastre româneşti. Dragobetele trebuie reînviat“. Şi depun eforturi pentru a împământeni Dragobetele, o sărbătoare care era prezentă în sudul României în lunile februarie-martie. Dimineaţa, tinerii se adunau în afara satului; fetele adunau flori, băieţii lemne pentru foc; se dansa în jurul focurilor. La prânz, fetele o luau la fugă spre sat, iar fiecare băiat urmărea fata care îi căzuse dragă; dacă fata se lăsa prinsă, primea sărutul de Dragobete, care era şi o logodnă pe un an de zile.

Cu alte cuvinte, schimbăm motivaţia, dar rămânem cu obiceiurile.

Desigur, Dragobetele are o valoare folclorică, etnografică, istorică. Ne ajuta să ne înţelegem mai bine, să vedem unde am fost, de unde am plecat. Dar să ne întoarcem la aceleaşi obiceiuri care au fost părăsite nu e prea mult?

Nu ar fi mai bine să se depună eforturi pentru a se promova în familii, în şcoală, în mass-media valorile care ne pot salva şi clădi cu adevărat?