Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ziua terorii: invitaţie la reflecţie

Ziua terorii: invitaţie la reflecţie

Un articol de: Cornel Cadar - 12 Sep, 2008

S-au împlinit ieri şapte ani de la atentatele din SUA. La 11 septembrie 2001, 19 terorişti au deturnat patru avioane, lovind simboluri politice şi economice. Atacurile teroriste au însângerat America, provocând mii de morţi, foarte mulţi răniţi, panică şi haos. Au murit atunci aproape 3.000 de persoane. Ieri, mulţi şi-au amintit de ceea ce

s-a întâmplat în urmă cu şapte ani. Au reflectat, au participat la ceremonii, au ţinut momente de reculegere şi comemorat pe cei morţii.

La 11 septembrie 2001, televiziunile au prezentat în direct cum un avion cu 65 de oameni la bord a lovit unul dintre Turnurile Gemene din New York, după ce, înainte cu aproape jumătate de oră, fusese lovit celălalt turn de un alt avion. Un a treilea avion s-a prăbuşit peste clădirea Pentagonului, iar un al patrulea deturnat s-a prăbuşit într-un câmp din Pennsylvania.

Ziua de 11 septembrie, prin atacurile teroriste, cu siguranţă rămâne o zi neagră în istoria omenirii. În faţa unor astfel de orori incalificabile nu poţi să nu rămâi profund tulburat.

S-a vorbit şi se mai vorbeşte că 11 septembrie 2001 a schimbat istoria în „înainte“ şi în „după“. „Nimic nu mai este ca înainte“, s-a spus. „O zi neagră în istoria umanităţii“, „un afront teribil adus demnităţii umane“, „nimeni nu se mai poate simţi sigur în propria ţară“.

Mulţi au rămas indignaţi, au condamnat cele întâmplate, s-au rugat şi continuă s-o facă.

Dar au fost şi mai sunt întrebări de genul: Unde era Dumnezeu atunci? De ce a permis să se întâmple toate acestea?

Ca răspuns, îmi vin în minte două reflecţii. Ele nu fac altceva decât să dezvolte ceea ce spunea Isus, cu aproape două mii de ani în urmă, când sublinia că din inima omului ies toate şi fără o înnoire a ei prin întoarcere la Dumnezeu ne ducem spre pierzare. În cele din urmă, culegem ceea ce semănăm.

Prima reflecţie e oferită de Ioan Paul al II-lea în preajma evenimentului. La audienţa generală din 12 septembrie 2001, a spus: „Cum este posibil să fie comise acte de o asemenea cruzime sălbatică? Inima ascunde prăpăstii din care uneori ies la suprafaţă planuri de o ferocitate nemaiauzită, capabile să distrugă într-un moment viaţa normală a unui popor. Dar credinţa vine în ajutorul nostru în astfel de momente, când cuvintele devin neputincioase. Cuvântul lui Cristos este singurul care poate da un răspuns la întrebările care ne tulbură spiritul. Chiar dacă forţele întunericului par să izbândească, cei care cred în Dumnezeu ştiu că răul şi moartea nu au ultimul cuvânt. Speranţa creştină se întemeiază pe acest adevăr; el este cel care întăreşte în aceste momente credinţa noastră rugătoare“.

A doua reflecţie este oferită de Anne Graham la o emisiune a unui post de televiziune din SUA. Multă vreme, cele spuse de ea au circulat prin e-mail sau au fost postate pe internet. Iată câteva dintre ideile lansate de ea: „Cred că Dumnezeu este adânc întristat de aceasta, dar noi, de ani de zile, Îi spunem să iasă din şcolile noastre, din guvernul şi din vieţile noastre... Cum putem să-I cerem binecuvântarea şi protecţia dacă-I cerem să ne lase în pace? Cred că totul a început atunci când doamna Madeline Murray OâHare s-a plâns că nu vrea să fie făcute rugăciuni la şcoală… Şi toţi am spus: OK. Apoi, altcineva a spus că nu ar mai trebui să citim Sfânta Scriptură în şcoli, pentru că Sfânta Scriptură spune că nu trebuie să ucizi, că nu trebuie să furi şi că trebuie să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi aceasta atentează la libertatea individuală… Şi noi am spus: OK, să scoatem Sfânta Scriptură din şcoală. (...). Apoi, un alt oficial din guvern a spus că nu contează ceea ce face cineva în particular câtă vreme ne facem datoria. Şi am acceptat spunând că nu contează ceea ce face fiecare în particular, inclusiv preşedintele, câtă vreme menţine ridicată economia noastră. Mai târziu, au spus să facem reviste cu femei goale şi să le numim „Aprecierea frumuseţii trupului femeii“ sau „Artă“… Şi am spus: OK. (...) Apoi, cineva a spus: Vom lansa cântăreţi noi care să captiveze tineretul prin aparenta lor inocenţă, pentru ca apoi să-i pervertim şi să-i facem să apară în filme video cvasipornografice, pentru a vinde mai mult. Un militar a spus: Să creăm războaie în lume, pentru a putea vinde armele noastre vechi, cu condiţia să câştigăm bani, mulţi bani. Şi am spus: OK. Cu condiţia ca războaiele să nu aibă loc în Statele Unite (...)“.