Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Ţările de Jos, Danemarca şi Islanda ocupă primele trei locuri în clasamentul mondial al sistemelor de pensii, cu scoruri de 85,8 puncte, 84,1 puncte şi, respectiv, 84 de puncte, potrivit raportului „Marsh CFA
Înfrângerea republicanilor la Midterms a dus la o nouă reconfigurare a puterii în Senatul şi Camera Reprezentanţilor din Statele Unite ale Americii. Implicaţiile rezultatului alegerilor pentru Congresul SUA se ext
Uniunea Europeană a activat mecanismul de schimb de informaţii privind securitatea aviaţiei, în urma unei serii de ameninţări care au afectat săptămâna trecută cel puţin 25 de zboruri de pasageri în
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a anunţat că Regatul Unit şi Elveţia se vor alătura Erasmus+ începând cu anul 2027, când se va sărbători 40 de ani de la lansarea programului. „Extinderea pr
Google a anunţat că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi Gemini, asistentul său bazat pe inteligenţa artificială. Decizia vine după mai multe luni de critici din partea părinţilor, a şcolilor şi a
Dragii mei elevi, anul acesta, școala noastră împlinește 90 de ani de existență, 90 de ani de când poartă numele marelui cronicar Miron Costin. Este momentul să aflăm cine a fost el, ce a reprezentat pentru noi
Fundația Regală Margareta a României a dat startul înscrierilor pentru cea de-a 19-a ediție a programului național „Tinere Talente”. Elevii și studenții pasionați de muzică clasică și arte vizuale, din Ro
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 17-18 noiembrie 2026, cea de-a noua ediţie a târgului de cariere POLIJOBS. Peste o sută de companii din mai mu
Liceenii vor avea, începând cu anul şcolar 2027-2028, o nouă disciplină opţională, „Inteligenţă artificială şi cetăţenie digitală”, introdusă în contextul în care „tranziția rapidă către o
O primă întâlnire între cele trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ şi noua conducere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a avut loc în această săptămână, la discuţii participând
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române va organiza mâine, 10 noiembrie 2026, o sesiune comemorativă şi o expoziţie pentru a marca 80 de ani de la foametea din R.S.S.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează, în zilele de 13 și 14 noiembrie 2026, conferința națională cu participare internațională „De la Hărțuire și Abuz, Împreună spre Dialog
La începutul acestei săptămâni a început transferul obiectelor din patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti, în contextul procesului de restaurare și consolidare a muzeului din Capitală.
Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani găzduiesc azi, 5 noiembrie 2026, de la ora 13:00, vernisajul expoziției de pictură „Punctul. Linia. Crucea”, semnată de Horea Paștina, membru fondator al gr
Muzeul Național de Istorie a României se va afla, în perioada 2028-2033, într-un amplu proces de restaurare și consolidare, proiect care va fi finanțat cu 150 de milioane de euro. „Proiectul este finalizat şi î
În câteva zile vom intra în perioada de pregătire trupească și sufletească pentru marea și frumoasa sărbătoare a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere alimentar, aceasta înseamnă că,
Multă vreme am privit dinții ca pe o problemă separată de restul corpului: ne doare o măsea, mergem la stomatolog, apoi uităm. Stomatologia de astăzi vede lucrurile altfel. Gura este poarta de intrare în
Caria și boala gingiilor, principalele motive pentru care pierdem dinții, au aceeași cauză: placa bacteriană, un strat fin și lipicios de microbi care se formează zilnic pe dinți. Ambele avansează încet și, de
Puține domenii ale medicinei s-au schimbat atât de vizibil în ultimii ani precum stomatologia. Cabinetul stomatologic de astăzi seamănă tot mai puțin cu cel din amintirile copilăriei. Esența schimbării nu stă
Unul dintre cele mai importante sisteme ale organismului nostru, de care depinde starea de bine fizică și psihică, este sistemul muscular. Format din peste 600 de mușchi scheletici, sistemul muscular reprezintă
Ieri, 27 aprilie 2018, la Muzeul Mitropolitan, Sala „Baptisterium", a avut loc o masă rotundă în cadrul proiectului de cercetare şi recuperare iconografică „Iconari vechi şi noi!". Evenimentul a presupus un
În Sala „Sinaxar" din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iaşi a avut loc ieri, 27 aprilie 2018, sesiunea de încheiere a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică, aflat la a VII-a ediţie. Tot în cadrul
La Catedrala Episcopală din Huşi, s-a oficiat ieri, 27 aprilie 2018, Parastasul pentru vrednicul de pomenire Episcop Ioachim Mareş, cu ocazia împlinirii a nouă ani de la trecerea sa la cele veşnice. Potrivit
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, marţi, 1 mai 2018, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Lira" din Moineşti, va avea loc concertul extraordinar de folclor
Preoţii din Protopopiatul Sascut s-au întrunit miercuri, 25 aprilie 2018, în cadrul proiectului „Şcoala de vară", ce va fi implementat de către Sectorul social-filantropic al Eparhiei Romanului şi Bacăului.
Marţi, 24 aprilie 2018, la Parohia ortodoxă misionară „Adormirea Maicii Domnului" Urecheni, Protopopiatul Târgu Neamţ, s-a desfăşurat Cercul pastoral „Sf. Pantelimon". Manifestările au debutat cu Sf.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Centrul eparhial Roman a avut loc miercuri, 24 aprilie 2018, jurizarea proiectelor înscrise în Concursul naţional
În perioada 19-20 aprilie 2018, echipa de proiect a Colegiului Naţional „A. T. Laurian", constituită din: prof. dr. Prăjinariu Mihaela, director al şcolii, director adjunct prof. Onofrei Ioan, pr. prof. Ţifrea Ga
Preoţii şi mirenii desemnaţi din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului au participat ieri, 26 aprilie 2018, la alegerea membrilor pentru Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, pentru perioada 20
În Sala „Baptisterium" din cadrul Muzeului Mitropolitan Iaşi a avut loc ieri, 26 aprilie 2018, etapa eparhială a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: libertate şi unitate", competiţie organizată de
Ieri, 26 aprilie 2018, în Sala „Sinaxar" din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iaşi, au început lucrările celei de-a VII-a ediţii a Colocviului Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, eveniment organizat de
Comunitatea din localitatea Tomeşti are un nou slujitor al Sfântului Altar, în persoana părintelui Ion Teofil Leuştean. Acesta a fost instalat în slujirea de preot paroh luni, 23 aprilie 2018, de sărbătoarea
Marţi, 24 aprilie, la sediul Protopopiatului Paşcani, s-a desfăşurat etapa pe protopopiat a Concursului naţional cultural-artistic „Unirea: unitate şi libertate", organizat în Patriarhia Română cu prilejul
Peste 100 de tineri au participat sâmbătă, 21 aprilie 2018, la o acţiune de împădurire în comuna Prisăcani din judeţul Iaşi. Membrii Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români şi ai Asociaţiei Studenţilor
În perioada 19-21 aprilie 2018, în municipiul Baia Mare, s-a desfăşurat Olimpiada de religie pentru seminariile şi liceele teologice. Patru elevi ai Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi" de la
Sediul Protopopiatului Botoşani a găzduit marţi, 24 aprilie 2018, o nouă conferinţă pentru credincioşii din oraşul Botoşani. Despre „Cinstirea sfintelor icoane" au vorbit părintele Vasile Acatrinei de la
În dimineaţa zilei de miercuri, 25 aprilie 2018, duhovnicul Mănăstirii Măgura Ocnei din judeţul Bacău, arhimandritul Epifanie Bulancea, a trecut la cele veşnice. Slujba Înmormântării va avea loc sâmbătă,
La Mănăstirea Zosin din judeţul Botoşani, a avut loc marţi, 24 aprilie 2018, întâlnirea de lucru bianuală a preoţilor responsabili cu activitatea Pro Vitadin cadrul protopopiatelor din Arhiepiscopia Iaşilor.
În perioada 16-22 aprilie 2018, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae" (CSN) din Iaşi au organizat o nouă ediţie a proiectului „Dialoguri la ţintă", iniţiind întâlniri şi discuţii pe diferite teme în
Biserica „Sf. Gheorghe" din Bârlad a îmbrăcat straie de sărbătoare cu ocazia prăznuirii sfântului ocrotitor şi a împlinirii a 200 de ani de existenţă. Între 21 şi 23 aprilie, sub genericul „Zilele
La Catedrala Episcopală din Huşi, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, va oficia vineri, 27 aprilie 2018, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcop Ioachim Mareş. Slujba este
În Duminica a treia după Sfintele Paşti, zi în care au fost cinstite femeile purtătoare de mir, credincioşii din Parohia Cozmeşti, Protopopiatul 2 Iaşi, au participat în număr mare la slujba Sfintei Liturghii
Din soborul slujitor au mai făcut parte părintele Viorel Ilişoi, protopopul Protoieriei Suceava I, dar şi părintele paroh Cristian Băiţan Turenschi. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul „Sfântul Io
Băcăuanii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe" din Bacău, săvârşită de către IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim. Cu acest prilej, a fost adusă spre
„În vremea aceea, adunându-se mulțime de oameni, Iisus a început a zice: Neamul acesta este un neam viclean; cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul prorocului Iona. Căci precum a fost
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (†1920) s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, o localitate din provincia Tracia (astăzi în Turcia). Din botez a primit numele Anastasie. După primii ani de şcoală a


