Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Atenționare: „Cocteiluri de pesticide” în mere
Mai multe organizaţii non-guvernamentale reunite în coaliția PAN Europe au denunţat, într-un raport publicat zilele trecute, „cocteilurile de pesticide” găsite în merele din Europa, informează AFP. Atenționarea a fost făcută după analiza a aproximativ 60 de mere, achiziţionate aleatoriu din 13 ţări europene, inclusiv Franţa, Spania, Italia şi Polonia.
85% din probe conţineau reziduuri multiple, unele - până la şapte pesticide diferite. În 71% din cazuri, au fost găsite pesticide clasificate printre cele mai toxice, din categoria celor pe care UE dorește să le elimine cât mai curând. 64% din probe conţineau cel puţin un „poluant etern” (substanţele perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate - PFAS).
Reziduurile de pesticide sunt permise în UE în anumite limite, dar ele sunt evaluate separat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), cu ignorarea impactului „expunerii multiple” la aceste substanţe, a criticat Martin Dermine, unul dintre reprezentanţii PAN Europe.
ONG-ul recomandă cumpărarea merelor organice sau curăţarea înainte de consum a celor cultivate convenţional. Merele se numără printre fructele cele mai intens tratate pentru a combate, de exemplu, rapănul mărului, principala boală fungică ce afectează pomii. Peste jumătate din tratamentele anuale, în medie 35, sunt efectuate pentru această boală.



.jpg)