Emisiile de gaze cu efect de seră generate, în 2024, de activităţile economice şi gospodăriile din Uniunea Europeană au totalizat 3,3 miliarde t echivalent CO2, o scădere de 1% comparativ cu 2023 şi de 20%
Bilanț tragic al incendiilor de locuințe anul trecut
Peste 6.900 de locuinţe au fost afectate de incendii în România în 2025, în creştere cu aproximativ 2% faţă de 2024. În incendii și-au pierdut viața 305 persoane, din care 104 au fost vârstnici, arată Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), care atenționează că cele mai multe tragedii de acest fel se produc din cauza instalațiilor electrice improvizate sau a sobelor necurățate. „Incendiile au afectat 1.190 de persoane: 885 au fost rănite, iar 305 şi-au pierdut viaţa. Cele mai multe decese s-au înregistrat în rândul persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani (104 cazuri)”, potrivit IGSU.
Multe dintre incendii pornesc din cauze aparent minore şi au loc pe timpul nopţii, atunci când oamenii dorm şi nu pot reacţiona la timp. Totodată, numeroase astfel de incidente au fost înregistrate în mediul rural, din cauza utilizării intense a surselor de încălzire necorespunzătoare.
„Odată cu sezonul rece, riscul de incendiu creşte semnificativ din cauza folosirii mai frecvente a sobelor, centralelor termice, caloriferelor electrice sau a altor echipamente. Pericolul apare atunci când acestea sunt vechi, defecte, improvizate sau utilizate necorespunzător”, a precizat IGSU.
Copiii nu pot fi lăsaţi nesupravegheaţi în încăperile cu surse de încălzire și trebuie educați în privinţa riscurilor, atrag atenția pompierii. De asemenea, recomandă să se verifice periodic şi să se întreţină corespunzător sistemele de încălzire, să se cureţe coşurile de fum cel puţin anual, să se evite improvizaţiile de orice fel, să nu se lase focul nesupravegheat, să nu se suprasolicite instalaţiile electrice şi să se instaleze detectoare de fum şi de monoxid de carbon. (C.Z.)


