Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Creștere a falimentelor personale
Numărul cererilor de insolvenţă personală a crescut semnificativ în primele patru luni din 2026, până la 124, față de 57 în aceeași perioadă a anului trecut, şi ar putea ajunge de trei ori mai mare decât în 2025, când au fost în total 226, a declarat, potrivit Agerpres, Mihai Silviu Stejar, responsabil în Direcţia de Insolvenţă din cadrul Autorităţii pentru Protecţia Consumatorilor.
Potrivit acestuia, debitorii care se prezintă la direcţia de insolvenţă au, în medie, 20 de credite. (C.Z.)



.jpg)