Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Efort european pentru salvarea răniților din Elveția

Efort european pentru salvarea răniților din Elveția

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 05 Ianuarie 2026

Aproape jumătate dintre cele 119 persoane rănite în incendiul produs în noaptea de Anul Nou în barul Le Constellation din staţiunea elveţiană Crans-Montana vor fi tratate în străinătate, a anunţat, sâmbătă, Oficiul Federal pentru Protecţie Civilă din Elveţia, potrivit DPA. 

În cadrul mecanismului de protecţie civilă al UE, Elveţia a solicitat sprijin pentru preluarea răniţilor. „Majoritatea sunt răniţi grav”, au precizat autorităţile medicale, care au lansat un apel pentru donare de sânge. Până duminică, circa 50 de pacienţi au fost transferaţi în spitale din Franţa, Italia, Germania şi Belgia. Potrivit poliţiei cantonale din Valais, 71 dintre răniți sunt elveţieni, 14 francezi, 11 italieni, patru sârbi, iar printre răniți mai sunt un bosniac, un belgian, un luxemburghez, un polonez şi un portughez. Naţionalitatea a 14 supra­viețuitori nu a fost stabilită.

România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autorităţile elveţiene, iar o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a transportat şase pacienţi la un spital din Paris.

Patruzeci de persoane au decedat în incendiu, printre ele fiind identificat ieri și un cetățean român. Ima­gini video apărute pe reţelele sociale arată momentul aprinderii tavanului din subsolul barului, iar altele surprind tineri încercând să iasă din local, a cărui capacitate era de 300 de persoane. La exterior, structura terasei pare neafectată, ceea ce sugerează că pagubele s-au concentrat în subsol. 

Elveţia a decretat o zi de doliu național vineri, 9 ianuarie. La ora locală 14:00 se vor trage clopotele tuturor bisericilor din Elveţia și va începe o ceremonie de comemorare la Crans-Montana. (C.Z.)

Citeşte mai multe despre:   incendiu