Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Lumea pe scurt

Lumea pe scurt

Data: 24 Martie 2008

Apa, plină de azotaţi sau substanţe organice

Potrivit unui studiu elaborat de Ministerul Mediului, 7% din lungimea totală a cursurilor de apă se încadrează în clasele a IV-a şi a V-a de calitate (stare ecologică slabă şi proastă). Dacă în foarte multe zone geografice din ţară apa subterană conţine cantităţi mari de azotaţi din cauza poluării istorice cu îngrăşăminte folosite în agricultură, studiul arată că, în jurul marilor oraşe, apa din fântâni este poluată cu substanţe organice. Starea proastă la capitolul apă se perpetuează şi din cauza reducerii resurselor utilizabile de apă, ca efect al schimbărilor climatice ce se manifestă tot mai pregnant în ultimii ani. Pe de altă parte, 35% din totalul populaţiei României nu beneficiază încă de apă potabilă distribuită prin sistemul public, iar 47% nu beneficiază de acces la serviciile de colectare şi epurare a apelor uzate. „Pentru reducerea riscului de îmbolnăvire, în special pentru populaţia din mediul rural, sunt necesare investiţii majore în alimentarea cu apă şi canalizare. Totodată, este nevoie de un control mai riguros al poluării cursurilor de apă în zonele industriale, limitarea descărcării deşeurilor de orice fel în apă, alături de investiţii în realizarea staţiilor de epurare a apelor uzate, în zona marilor aglomerări urbane“, a precizat Lucia Ana Varga, secretar de stat în cadrul MMDD.

Ouă eco, vopsea eco

Comisia Europeană a anunţat că ouăle bio sau ecologice comercializate în magazine nu vor mai putea fi vopsite decât cu vopsea şi coloranţi bio. Directiva a intrat în vigoare încă de săptămâna trecută, înainte de Paştile catolic, după mai multe încercări de amânare a Germaniei şi Austriei. Ouăle ecologice provin de la găini hrănite cu furaje care nu conţin substanţe chimice de sinteză, pesticide, hormoni sau proteine de origine animală. Păsările nu sunt tratate cu antibiotice şi sunt, spun directivele CE, ferite de stres.

Trei bănci acordă credite pentru culturile de primăvară

550.000 de fermieri vor primi plăţile la hectar începând de săptămâna aceasta, însă întregul proces ar putea dura până la finele lunii mai, cu mult după înfiinţarea culturilor de primăvară. Pentru a veni în ajutorul fermierilor, APIA a iniţiat un instrument de creditare a fermierilor, în principal cei care deţin suprafeţe mai mari de 10 hectare. Băncile care vor acorda credite fermierilor pentru

a-şi finanţa lucrările de primăvară până la sosirea plăţilor directe la hectar sunt CEC, BRD şi Alpha Bank. Băncile au simplificat foarte mult procedurile de analiză şi acordare a creditului. APIA a transmis că suprafaţa determinată pentru plata în anul 2007 a scăzut sub suprafaţa de referinţă negociată cu Uniunea Europeană. Astfel, suprafaţa determinată eligibilă pentru plată, este, în acest moment, de 8.713.810 ha, cu 3.000 de hectare mai puţin, estimându-se, de asemenea, că aceasta va mai scădea după efectuarea tuturor controalelor.