Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit în Duminica a 13‑a după Rusalii Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit în Duminica a 13‑a după Rusalii Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți
Mănăstirea Arbore din județul Suceava și-a sărbătorit, în zilele de 28 și 29 august 2026, hramul închinat Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Evenimentul a avut o însemnătate aparte prin reînhumarea osemintelor ctitorului Luca Arbore, la mai bine de cinci veacuri de la ridicarea bisericii care i-a fost destinată și ca necropolă familială.
La sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud, cu ocazia hramului și a sfințirii noii clopotnițe.
La praznicul Tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sâmbătă, 29 august, numeroşi credincioși s-au adunat la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
În Duminica a 13-a după Rusalii, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură, la sfârșitul Sfintei Liturghii oficiate în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a pus în lumină faptul că Evanghelia acestei duminici (Matei 21, 33-44), în esență, „arată că slujitorii răi pierd Împărăția lui Dumnezeu”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, au târnosit duminică, 23 august, biserica Parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”, Almendralejo, Spania, conform obispadoortodoxo.es.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat în perioada 21-25 august 2026 un amplu itinerar pastoral-misionar în nordul Danemarcei, cercetând mai multe comunități, cele două mănăstiri de călugărițe din Ikast și Tårs și alte parohii, și întâlnindu-se cu clerul, credincioșii și tinerii din această parte a eparhiei.
Comunitatea românească din Boian, Alberta, Canada, a trăit, în perioada 14-16 august 2026, momente de aleasă bucurie duhovnicească și de profundă însemnătate istorică cu ocazia sfințirii noii biserici a Parohiei ortodoxe româneşti cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”.
Nu puțini întreabă dacă românii din diaspora se vor întoarce acasă. De fiecare dată parcă întrebarea ascunde una mai adâncă. Ce înseamnă, de fapt, să te întorci acasă? În ultimii ani observăm un
În zilele Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, și-a continuat itinerarul pastoral și misionar în comunitățile euharistice din țările scandinave, aflându-se deopotrivă în mijlocul românilor din diaspora și al tot mai numeroșilor scandinavi care au îmbrățișat credința ortodoxă.
Parohia „Sfântul Elefterie” din București, Paraclis Patriarhal, desfășoară, în perioada 15-30 august, campania „Din dar în dar, spre școală!”, inițiativă prin care comunitatea parohială își propune
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, urmând o preocupare mai veche din Arhiepiscopia Dunării de Jos, se desfăşoară la început de an şcolar o acţiune social-filantropică îndreptată spre copiii cu posibilităţi materiale reduse din judeţele Galaţi şi Brăila.
Pe aleile Parcului Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca va avea loc, în data de 10 octombrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimilor Mari, un eveniment sportiv-caritabil organizat de Asociaţia Studenţilor Creştin-Ordodocşi Români (ASCOR) Cluj-Napoca, în parteneriat cu Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Sfântul Hristofor”, sub egida Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Parohia Pleașa din județul Prahova a organizat, în preajma noului an școlar, cea de-a 10-a ediție a campaniei filantropice „Un ghiozdan pentru un viitor mai bun”, venind în sprijinul copiilor și tinerilor proveniți din familii cu posibilități materiale reduse, informează TRINITAS TV.
Campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale, din Bucureşti, a ajuns sâmbătă, 22 august, în localitatea prahoveană Parepa. Localnicii au fost consultați gratuit de medici specialiști în medicină internă, diabet, nutriție și boli metabolice, ortopedie, cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie și psihiatrie. Pe lângă aceste consultații, pacienții au mai beneficiat de investigații EKG și ecografii.
De fiecare dată când întâlnesc copii care iubesc Biserica, mi se umple inima de bucurie și sufletul de nădejde că Dumnezeu încă mai are răbdare cu noi. În lumea în care trăim și în care suntem nevoiți
Autoritățile județene fac ultimele verificări în școli, astfel ca acestea să se deschidă în 7 septembrie cu toate avizele necesare și cu asigurarea celor mai bune condiții elevilor și corpului
Peste 2.000 de elevi care intră în această toamnă în clasa pregătitoare vor primi gratuit ghiozdane echipate cu rechizite şcolare, prin programul „Primul ghiozdan”, derulat de Consiliul Judeţean Covasna, a an
În Bistrița-Năsăud, numărul copiilor școlarizați care dețin certificate de cerinţe educaţionale speciale (CES) este mai mare de la an la an, ajungând să reprezinte 5,2% din populația școlară a județului.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect potrivit căruia admiterea la liceu şi evaluarea naţională organizate la finalul clasei a VIII-a, prevăzute în actuala Lege a învăţământului preuniversitar, se
După Bucureşti şi extinderea din 2026 către Braşov şi Timişoara, Harta Literară continuă să construiască o reţea naţională de oraşe literare şi adaugă Iaşiul pe harta sa digitală, unde va fi lansată,
Noul Centru multifuncţional cultural-educațional al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației își deschide porțile publicului în 29 august 2026, anunţă reprezentanţii
Institutul Cultural Român (ICR) va marca, în perioada 29-31 august 2026, Ziua Limbii Române printr-un amplu program de evenimente culturale și educative. Pe parcursul celor trei zile, publicul este invitat în
Expoziţia „Brâncuşi şi muzele sale”, curatoriată de Doina Lemny, va fi deschisă în perioada 18 septembrie - 20 decembrie 2026, la Art Safari New Museum, şi va prezenta, în premieră, un ansamblu inedit de 40
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca este deschisă expoziția „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări”, dedicată patrimoniului
Lupusul eritematos sistemic (LES) este o boală cronică, cu evoluție ondulantă, în care perioadele de activitate alternează cu perioade de remisiune sau de control bun al bolii. Uneori, însă, boala poate fi
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei. Deși nu toate cazurile pot fi prevenite, riscul poate fi redus, iar boala poate fi descoperită precoce, când tratamentul este mai eficient, mai
Cancerul de sân este o boală gravă, dar se poate vindeca dacă este depistat la timp. În acest scop, medicii folosesc investigații imagistice pentru a privi în profunzimea țesuturilor. Care este diferența dintre
Conform celor mai recente statistici, infertilitatea afectează, la nivel mondial, aproximativ 17,5% din populația adultă, cele mai mari procente înregistrându-se în țările dezvoltate. O afecțiune
Condiloamele anogenitale (numite și veruci) reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale infecției cu virusul papiloma uman (HPV), o infecție virală foarte răspândită, transmisă în principal prin
Planificarea unei călătorii în străinătate presupune, în primul rând, o informare corectă asupra condiţiilor de intrare şi a regimului de şedere din ţara de
SILVIU-ALEXANDRU BOTEZ, în vârstă de 28 de ani, a dispărut sâmbătă, 29 iunie 2013, de la domiciliul său din Bucureşti, str. Paul Greceanu, nr. 13, bl. 21, sc. A, ap. 31, sectorul 2. Acesta a fo
Vârsta a treia dispune de un imens capital social şi economic care nu trebuie ignorat, mai ales în condiţiile posibilei accelerări a procesului de îmbătrânire din România, a declarat
Studiul aprofundat este singura şansă pe care o au aproximativ cei 100 de mii de elevi picaţi la examenul de bacalaureat pentru a obţine o diplomă şi a-şi găsi în viitorul apropiat un loc de muncă,
“Cu 20 de milioane de locuitori şi dispunând de propriile sale resurse de petrol şi gaze, România oferă oportunităţi deosebite“, spune directorul companiei franceze Dalkia România,
Salariile bugetarilor vor include atât o sumă fixă, cât şi o parte variabilă, ce va depinde de performanţele profesionale individuale ale angajaţilor, sistem care va fi reglementat prin noua lege a
Proporţia de promovare înregistrată în urma sesiunii examenului de bacalaureat din această vară este de 55,4%, cu 11 procente mai mare decât anul trecut. Promovabilitatea la
Fenomenele meteo extreme, cum ar fi căderea unor cantităţi importante de precipitaţii într-un timp foarte scurt, sau schimbarea bruscă a regimului termic de la o zi la alta, se vor intensifica în anii
Prof. dr. Dan Prelipceanu, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia“ din Capitală, a declarat, ieri, în legătură cu cazul tânărului care a încercat să detoneze o
„Un tânăr care rămâne un an de zile şomer are şanse din ce în ce mai mici de a-şi găsi un loc de muncă, pentru că îşi pierde o parte chiar şi din pregătirea teoretică pe care
Mexicul începe să rivalizeze cu China în termeni de atractivitate pentru marile companii care caută să-şi relocheze producţia, scrie Bloomberg Business Week. În sprijinul acestei afirmaţii,
Oficialii români spun că principalele direcţii de acţiune pentru diminuarea şomajului în rândul persoanelor tinere sunt dezvoltarea învăţământului profesional, dezvoltarea
Producţia de cereale a Uniunii Europene va ajunge la circa 300 milioane de tone în acest an, cu aproape 7 procente mai mare decât în 2012, în pofida frigului şi a ploilor care au lovit
În România se nasc 106 băieţi la 100 de fete, până la 40-50 de ani, bărbaţii au o pondere mai mare, dar după 50 de ani ponderea creşte vertiginos în favoarea femeilor, în condiţiile
Preşedintele american, Barack Obama, a cerut revenirea rapidă la un Guvern civil ales democratic în Egipt, declarându-se „profund îngrijorat“ în faţa înlăturării de la
Populaţia stabilă a României la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane, potrivit rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al
Începând de astăzi, 5 iulie, şi până la 31 august inclusiv, în intervalul vineri, ora 6:00 - duminică, ora 24:00, nu va mai fi percepută taxă pe Autostrada Soarelui. Eliminarea temporară a
Cel mai important moment care precedă plecarea în vacanţă este pregătirea bagajului. Pentru aceasta este necesar să faceţi o listă cu tot ce vă trebuie. Nu lăsaţi pregătirea bagajelor pentru ultimul
Fostul prim-ministru al României Radu Vasile a decedat, miercuri dimineaţă, la vârsta de 71 de ani. „Punea diagnostice politice şi economice corecte şi precise, pentru că era specialist în ec
Lotul olimpic de matematică al României a câştigat patru medalii de aur şi două de argint, ocupând locul I pe naţiuni la Olimpiada balcanică de Matematică pentru seniori, care a avut loc
„Sper ca şi părinţii, şi copiii să înţeleagă că a avea o meserie e garanţia, poate nu a prosperităţii, dar a unui trai decent. Atât în trecut, prin desfiinţarea şcolilor
„Astăzi, avem circa 900 de mii de hectare certificate bio, iar Italia şi Spania sunt pe primul loc în Uniunea Europeană, cu 1,5 milioane de hectare. Este foarte sigur că, dacă se certifică terenurile di
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de peste 2 milioane de lei pentru muncă la negru şi au identificat 384 de persoane care lucrau fără forme legale, în urma controalelor efectuate, la
Aurel Şaramet, preşedinte al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, a declarat că suplimentarea fondurilor pentru Programul „Prima Casă“ ar putea fi
Duminica a 13-a după Rusalii (Pilda lucrătorilor răi) Matei 21, 33-44 Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
„În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele
Fraților, mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-ați si
Cinstitul brâu al Preacuratei Maici a lui Dumnezeu a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol şi aşezat într-o raclă de aur, care a fost pusă în biserica zidită de împăratul Teodosie al II-lea (408-450),
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 378 „La porunca mitropolitului Dionisie, ieromonahul Macarie (Protopsaltul) a început opera de traducere din
În temniţa de la Mislea erau închise tinerele fete. Acolo era o tânără studentă numită Aspazia. Ea primea liniştită toată suferinţa. Şi înfrunta toate bătăile şi suferinţele cu mult curaj, urmându-L pe
Mulțimi nenumărate de virusuri asaltează din cele mai vechi timpuri toate speciile de viețuitoare de pe planeta noastră. Nu este ocolită nici specia umană și, periodic, epidemiile provoacă suferințe uriașe
Biodiversitatea nu este doar o temă de mediu, ci și una profund spirituală. Frumusețea și bogăția creației reflectă înțelepciunea lui Dumnezeu, iar omul, așa cum spunea părintele Constantin Galeriu, a fost
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


