Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Toate pensiile vor fi indexate cu 3,75%
Bugetul pe anul viitor va fi construit pe un deficit de 2,2% din PIB şi o creştere economică de 2,2%, a anunţat primul-ministru Victor Ponta, după discuţiile avute cu reprezentanţii FMI şi, Comisiei Europene. Experţii internaţionali au spus că reducerea CAS nu este cuprinsă în proiecţia bugetară pe 2014.
La finalul negocierilor cu misiunea experţilor internaţionali, premierul Victor Ponta a anunţat că bugetul pe anul viitor va fi proiectat pe un deficit de 2,2% din PIB şi o creştere economică de 2,2%, în datele de construcţie fiind prevăzut ca investiţiile să depăşească 6% din PIB, pentru a da posibilitatea să continue creşterea economică. De altfel, FMI a estimat pentru 2014 o creştere constantă de 2,2%, evoluţia urmând să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, şi nu pe exporturi ca în prezent. Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, Andrea Schaechter, a arătat că, având o cerere internă mai puternică, şi pentru contul curent este anticipată o creştere, la 1,8% din PIB. Pentru acest an, contul curent este proiectat la 1,2% din PIB, la ajustarea căruia contribuie cererea internă slabă.
În ceea ce priveşte reducerea CAS, aceasta nu este cuprinsă în proiecţia bugetară pe 2014, întrucât au fost prioritare salariile, pensiile şi investiţiile publice, iar orice relaxare a taxării muncii trebuie însoţită de lărgirea bazei şi măsuri fiscale de compensare, a declarat şeful misiunii FMI, Andrea Schaechter. „Să nu uităm obiectivul principal. Guvernul s-a angajat să menţină un deficit care să fie în zona lui 2,2% din PIB. Veniturile au fost mai slabe, iar la anul avem cheltuieli suplimentare pentru salarii şi pensii şi alte investiţii, deci, în mod clar, pentru a acoperi aceste costuri trebuie să găseşti o cale de a prioritiza“, a răspuns Andrea Schaechter. Ca urmare a acestei realităţi, premierul a anunţat că nivelul CAS va fi redus cu 5 puncte procentuale din al doilea semestru al anului viitor, dacă Guvernul va identifica până la 1 iulie toate resursele care să permită compensarea integrală a efectelor acestei măsuri. Această promisiune contravine însă condiţiilor enumerate de şeful misiunii FMI, care a punctat că lărgirea bazei de impozitare este esenţială pentru ca instituţia să accepte o eventuală reducere a CAS.
Salariul minim va fi majorat în două etape
Surse oficiale au declarat luni agenţiei Mediafax că Guvernul a negociat cu Fondul Monetar Internaţional pentru anul viitor o majorare salarială cuprinsă între 3 şi 4% pentru profesori debutanţi şi medici rezidenţi, pentru celelalte categorii bugetare, o astfel de creştere depinzând de veniturile existente. „Vom lua în calcul creşterea salariului minim la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 de lei începând cu 1 iulie. Avem şi un fond de creştere a salariilor în domeniul bugetar, nu va fi o creştere egală pentru toţi angajaţii, ci va fi o creştere ţintită pentru anumite categorii. Vom continua, de exemplu, negocierile pentru a stabili gradul în care vor creşte salariile medicilor rezidenţi, ale profesorilor debutanţi şi ale altor categorii“, a anunţat ulterior premierul Victor Ponta, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional.
Tot la capitolul creşteri, şeful Guvernului a anunţat că, anul viitor, toate pensiile vor fi indexate cu 3,75%.