România a fost aleasă membru cu drepturi depline al Consiliului executiv al UNESCO pentru mandatul 2025-2029 în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinţei generale a organizației, desfăşurată la Samarkand
Plan complex de impulsionare a sectorului locuințelor
Confruntați cu o creştere medie a preţurilor pe piața imobiliară cu 60% şi a chiriilor cu 20% în ultimii zece ani, milioane de europeni își găsesc cu greu o locuinţă pe care să şi-o permită. Criza locuințelor afectează atât mobilitatea forţei de muncă, accesul la educaţie şi formarea familiei, cât și competitivitatea economiei sau coeziunea socială. În acest context, Comisia Europeană a prezentat săptămâna trecută primul „Plan european privind locuinţele la preţuri accesibile”, care abordează problema accesului la locuinţe ieftine şi de bună calitate, informează Executivul comunitar.
„Locuinţa nu este doar o marfă. Este un drept fundamental. Trebuie să mobilizăm fiecare euro şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne asigura că în Europa toată lumea îşi poate permite un loc decent pe care să îl numească acasă”, a declarat comisarul pentru energie şi locuinţe, Dan Jorgensen.
Documentul propune măsuri pentru un sector al construcţiilor şi renovărilor productiv şi inovator şi o recomandare privind noul Bauhaus european, axat pe proiecte durabile, ieftine şi de calitate de care să beneficieze tinerii, studenţii, lucrătorii esenţiali etc. Noi norme privind ajutoarele de stat vor permite sprijinul financiar acordat pentru locuinţe. Comisia va încuraja autorităţile să simplifice procedurile de planificare şi autorizare care frânează oferta rezidențială, iar închirierile pe termen scurt vor fi reglementate.
Până în prezent, Comisia a mobilizat investiţii de 43 de miliarde euro în spațiul locuit şi va continua să facă acest lucru prin următorul buget multianual, punând accent pe locuinţele studenţeşti şi sociale şi soluţii pentru oamenii fără adăpost. (C.Z.)





