Bisericile din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO şi cele aflate în circuitul bisericilor din Transilvania au fost printre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ în această vară, potrivit preşedintei Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Maramureş, Livia Sima. „Vechile bisericuţe din lemn, opt făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, dar şi cele aflate într-un circuit al bisericilor transilvane, la fel de valoroase şi importante pentru fiecare sat, au fost printre obiectivele cele mai vizitate de turiştii români şi străini vara aceasta. Unele biserici au peste 200 de ani vechime şi atrag atenţia prin realizarea arhitectonică, linia zveltă şi turla înaltă care, privită de la distanţă, îţi dă senzaţia ca înfige cerul. Toate bisericile vechi din lemn sunt parte a patrimoniului din Maramureş şi reprezintă identitatea noastră şi o legătură aparte cu divinitatea. (…) Turiştii români sau străini sunt impresionaţi de frumuseţea acestor biserici, arhitectura simplă, dar complicată în realizare prin care lemnul a luat forme deosebite”, a declarat Livia Sima pentru Agerpres.
Populația țării scade cu 80.000-100.000 de persoane anual
Nu există o soluţie la declinul demografic al României, de 80.000-100.000 de persoane anual, în condiţiile în care numărul nou-născuţilor este de circa 150.000, iar cel al deceselor de aproape 250.000, a afirmat demograful Vasile Gheţău, la un eveniment de specialitate. Cele mai recente proiecţii realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), cu ocazia Zilei mondiale a populaţiei, marcată la 11 iulie, arată că România va ajunge la 15,63 de milioane de persoane în 2080, faţă de 19 milioane în 2025.
O soluție pentru stoparea declinului demografic „nu are de unde veni. Pentru că avem o scădere naturală anuală între 80.000 şi 100.000 de locuitori, provenind dintr-un număr de decese de aproape un sfert de milion, stabil în timp, şi care nu are cum să scadă... Deci, dacă mortalitatea nu poate scădea, numărul de născuţi este, în ultimii ani, în jur de 150.000, fără semne de redresare, vom avea, în continuare, o scădere naturală de aproape 100.000”, a declarat Vasile Gheţău, vineri, în cadrul evenimentului „Populaţia în cifre, viitorul în perspectivă - Ziua Mondială a Populaţiei şi 167 de ani de statistică oficială în România”.
La dezbatere, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei, a spus că, pe termen mediu, ne putem gândi, cel mult, la stabilizarea sporului natural negativ, iar profesorul Dumitru Sandu a susținut că nu există o soluţie miracol pentru reducerea declinului demografic, deși sunt țări care au contracarat fenomenul. „România nu e unică pe harta Europei. Am avut Portugalia, Spania, Irlanda, care au revenit din declinul demografic. Simplu, soluţia pentru revenirea din declinul demografic este una cu parametri multipli. (...) Ca atare, avem nevoie de: unu, folosirea fondurilor europene pentru readucerea în ţară a oamenilor, cu locuri de muncă şi aşa mai departe. Doi, avem nevoie de statistică mai detaliată. (…) Avem nevoie de reformă profundă în domeniul justiţiei. Foarte mulţi oameni nu se întorc în ţară pentru că le e teamă pentru viitorul copiilor”, a declarat Dumitru Sandu, potrivit Agerpres.
În ceea ce priveşte posibilitatea de a reţine şi integra imigranţii, sociologul Gelu Duminică a atras atenţia că există probleme chiar şi cu minorităţile prezente de mai mult timp. „Noi avem probleme cu minorităţile istorice, darămite cu minorităţile noi”, a spus sociologul.
Totuși, migraţia internaţională a reuşit să stabilizeze populaţia rezidentă la 19 milioane, în ciuda prognozelor care indicau o scădere la 18 milioane în 2030, a afirmat Tudorel Andrei. „Chiar dacă asistăm în acest moment la dezechilibre macroeconomice care ne impactează pe toţi, totuşi România a înregistrat o creştere economică care a permis atragerea de forţă de muncă din diverse ţări, mai ales din ţările din Asia, dar în egală măsură întoarcerea multor români”, a declarat șeful INS. (C.Z.)



.jpg)