Omenirea a intrat în perioada de „datorie ecologică” joi, 30 iulie, ziua în care a epuizat „bugetul” de resurse pe care Pământul le poate regenera într-un an, a avertizat organizaţia WWF-Adria,
Numărul prosumatorilor, în creştere
Interesul românilor pentru energia solară se menţine ridicat, astfel că ponderea gospodăriilor cu sisteme fotovoltaice a crescut, într-un singur an, de la 8% la 11%, după cum reiese dintr-o cercetare realizată de E.ON Energie şi citată de Agerpres. Mai mult, 17% dintre românii chestionaţi intenţionează să îşi instaleze un astfel de sistem în următoarele 12 luni.
Cercetarea mai arată că tot mai mulţi clienţi ai companiei aleg să îşi completeze investiţia cu soluţii de stocare a energiei. „Dacă în anii anteriori doar aproximativ 10% dintre sistemele instalate includeau baterii de stocare, în primul semestru al acestui an ponderea a ajuns la 91% în cazul sistemelor instalate de E.ON. De asemenea, peste jumătate (51%) dintre prosumatori au în plan să investească într-o baterie de stocare în următoarele 12 luni”, se mai arată în comunicatul companiei. Specialiştii susţin că prin captarea energiei solare, se pot face economii consistente la factura de electricitate, de până la 70%.
În contextul crizei energetice pe care o traversează ţara noastră, Asociația Prosumatorilor din România arată că, la ora actuală, doar puţin peste 150.000 de prosumatori consumă energie din bateriile proprii. „În al 12-lea ceas, România trebuie să înțeleagă că stocarea este problema care trebuie rezolvată atât la nivel individual, cât și la nivel național, iar lecția din 2026 se va repeta, pentru că vor trebui să înțeleagă că apa pe Dunăre nu curge veșnic. Programele de subvenționare a bateriilor nu au funcționat așa cum trebuie”, a declarat, pentru TVR, Dan Pîrșan, președintele Asociației Prosumatorilor din România.
Prosumatorii din România produc 10% din energia țării, însă, spun reprezentanţii asociaţiei, „legislația actuală favorizează furnizorii, permițându-le acestora să amâne plățile către prosumatori timp de 24 de luni”. (O.N.)



.jpg)