Confruntaţi cu valurile de căldură intensă din această vară, turiştii se îndreaptă şi către destinaţii mai răcoroase, scrie AFP, căutările de rezervări pentru Copenhaga, Danemarca, de exemplu, crescând
Efecte ale scăderii Dunării în Ungaria
În urma scăderii record a apelor Dunării, guvernul ungar a decis închiderea temporară a centralei nucleare de la Paks și a cerut marilor consumatori de energie electrică și populației să-şi reducă în mod voluntar consumul de electricitate între orele 17:00 şi 22:00, potrivit Reuters. Premierul Peter Magyar a avertizat că, începând de luni, 3 august, situaţia sistemului energetic ar putea deveni „critică”, odată cu un val de căldură care ar urma să crească cu 20% cererea de electricitate. Pe fondul secetei, Dunărea a ajuns la niveluri minime record, perturbând de asemenea transporturile fluviale. (C.Z.)



.jpg)