Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 23 Feb 2026

Creat pentru a ajuta la reconstrucţia Gaza şi apoi extins la misiunea mai amplă de soluţionare a conflictelor, Consiliul pentru Pace al președintelui american Donald Trump a avut joi prima sa reuniune în Washington, relatează AFP. Au participat 47 de state, dintre care numai unele membre ale boardului. 

În discursul ținut în deschidere, Trump a spus că SUA vor susține cu 10 miliarde de dolari activitatea Consiliului, iar alte țări cu peste 7 miliarde. „Sunt bucuros să anunţ că Kazahstan, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bahrein, Qatar, Arabia Saudită, Uzbekistan şi Kuweit au contribuit cu peste 7 miliarde de dolari la pachetul de ajutor”, a spus liderul american.

România, care nu este membru al organismului, dar a participat în calitate de observator, reprezentată de președintele Nicușor Dan, și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini în principal umanitar populația din Fâșia Gaza. În intervenția sa, Nicușor Dan a explicat că România poate creşte numărul zborurilor de evacuare pentru 1.000 de copii bolnavi din enclavă. Totodată, statul român se oferă să ajute la reconstruirea sistemului pentru situaţii de urgenţă și a unor instituții, să acorde burse studenţilor palestinieni, să susțină refacerea școlilor. 

Tot în cadrul reuniunii, Indonezia, Marocul, Kazahstanul, Kosovo şi Albania s-au angajat să contribuie cu efective la Forţa Internaţională de Stabilizare (ISF) din Gaza, iar Egiptul şi Iordania să instruiască poliţia palestiniană, informează Reuters. Anunțul a fost făcut de comandantul ISF, general-maiorul american Jasper Jeffers, care a precizat că planul pe termen lung prevede 20.000 de militari în ISF şi 12.000 de poliţişti formați. (C.Z.)