Sântămăria Mare, sărbătoarea celor adormiţi

▲ În tradiţia populară, Măicuţa Domnului este socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiţi de soartă ▲ Deşi este marcată în calendar ca sărbătoare, în cele mai multe locuri nu se serbează ca o zi onomastică, deoarece pe 15 august e Adormirea Maicii Domnului, iar cei care poartă acest nume sărbătoresc de Sântămăria Mică, pe 8 septembrie ▲ În Moldova, îndeosebi, Sfânta Maria Mare era considerată a celor adormiţi ▲ În această zi, precum şi la Sfânta Maria de pe 8 septembrie, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului să le ajute să nască uşor şi să aibă copii sănătoşi ▲

Adormirea Maicii Domnului este numită în popor şi Sântămăria Mare sau Sântămăria. „După cum se ştie, de la 1 august, de la sărbătoarea numită şi Macovei cap de post sau Ziua Ursului, suntem în postul Sântămăriei. Pe vremuri, în acest post nu se mânca nimic prăjit cu untdelemn, dezlegare fiind numai pentru Probajeniile de pe 6 august“, a spus Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei. Postul Sântămăriei „se ţinea mai abitir ca al Crăciunului“, o dovadă, în acest sens, fiind arderea neîncetată a unei candele în aceste două săptămâni.

Ziua ajunului era numită, după cum a arătat Marcel Lutic, a Cercurilor Sfintei Marii: „Acum, oamenii se adunau pe lângă casă şi, mai ales femeile, începeau să povestească despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului. Nu e de mirare că mai toţi românii ştiau când să o cheme pe Maica Precistă, adică în momentele de cumpănă ale vieţii: pentru naşterea uşoară a copiilor, pentru căsătoria fetelor“.

După cum arată etnograful, „de Sântămărie, fetele mari îşi făceau «de dragoste» cu o buruiană numită «năvalnic». Purtată în sân, această buruiană avea, se zice, puterea magică de a aduce peţitori“.

De asemenea, Sfânta Maria era rugată arzător pentru prinderea hoţilor şi a răufăcătorilor, era chemată în rugăciunile pentru sănătate şi prosperitate, Măicuţa Domnului fiind socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiţi de soartă, dar şi cea care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiţi, a mai menţionat Marcel Lutic.

În tradiţia populară, multe acţiuni şi gesturi umane erau interzise

de-a lungul întregului an, crezându-se că Maica Domnului va plânge, iar dracul va râde dacă aceastea vor fi înfăptuite. „Nu se mergea cu spatele înapoi, nu se şedea cu fundul pe masă, nu se mânca pe drum, nu se arunca aiurea părul tuns“, a spus Marcel Lutic.

Sărbătoarea Sântămăriei cuprindea multe elemente cu un pronunţat caracter agrar. Astfel, în dimineaţa Sântămăriei, femeile mergeau la biserică, iar aici împărţeau „colivă“ de struguri, prune şi faguri de miere la cei săraci. Apoi, femeile mergeau în cimitir şi tămâiau mormintele neamurilor. Ţăranii care aveau vii mari obişnuiau ca acum să tocmească pândarii pentru păzit viile. La această sărbătoare, prin unele locuri, oile erau coborâte de la munte.

Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula, cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august fiind ironizaţi, aceasta arătând şi statutul de hotar între anotimpuri al Sântămăriei, a menţionat Marcel Lutic. Dacă în preajma zilei Sfintei Marii înfloreau trandafirii, era un semn că toamna urmează să fie lungă.

În acelaşi timp, de pe 15 august se deschidea, în satul tradiţional, precum şi în lumea de azi, un important sezon al nunţilor, sezon care ţinea până la intrarea în postul Crăciunului. Deşi este marcată în calendar ca fiind sărbătoare, în cele mai multe locuri nu se serbează ca o zi onomastică, deoarece pe 15 august e Adormirea Maicii Domnului, iar cei care poartă numele Maria, Marin sărbătoresc de Sântămăria Mică, pe 8 septembrie, după cum a mai menţionat Marcel Lutic de la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Rugăciunile sunt auzite mai întâi de Maica Domnului

De Sântămărie, mulţi oameni pornesc în pelerinaje la mănăstiri, tot acum, în satul tradiţional se organizau târgurile şi iarmaroacele de toamnă, se făceau pomeni pentru cei „adormiţi“. Perioada dintre cele două Sântămării, numită chiar „Între Sântămării“, se considera că este timpul optim pentru semănăturile de toamnă. Acum se încheia văratul oilor la munte („La Sântămăria Mare/ Tulesc oile la vale!“), viile şi livezile erau păzite cu străşnicie.

Sântămăria este menţionată în folclor pentru modul în care ajută pe cei încercaţi să iasă din impas, pentru vindecarea bolilor grele, pentru înzestrarea fetelor vrednice şi ascultătoare pe care le ajută să se căsătorească.

În tradiţia populară, se spune că rugăciunile sunt auzite mai întâi de Maica Domnului, iar pe cele adevărate şi vrednice i le spune lui Dumnezeu, care le va împlini apoi. De asemenea, se mai spune, despre Maica Domnului, că apare în visurile celor care au nevoie mare de ajutor şi îi sfătuieşte cum să scape de necaz. Se spune că înainte de Judecata de Apoi, Maica Domnului va da de trei ori cu un năvod prin iad, iar sufletele chinuite vor ieşi la suprafaţă şi se vor mântui.

Uneori, Maica Domnului este identificată cu Luna, regina cerului înstelat.

Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie). O parte dintre trăsăturile specifice Anului Nou Biblic şi ale mitului creaţiei paterne a Lumii de către Dumenzeu Tatăl au fost preluate de Sântămăriile româneşti, purtătoare ale mitului creaţiei materne a Lumii, aşa cum explică etnologii.

În Moldova, îndeosebi, Sfânta Maria Mare era considerată a celor „adormiţi“. În unele locuri această zi este considerată ca fiind o zi ce marchează un hotar între vară şi toamnă, acum se adună ultimele plante de leac, plante care se aşează la icoana Preacuratei.

Pentru că era o zi de pomenire, cele mai multe pomeni se făceau cu fructe. Astfel, primii struguri sau primele prune coapte erau date de sufletul celor morţi.